INTERVIU | Adina Rosetti, autoare de cărți pentru copii: „A scrie pentru cei mici implică și o doză de responsabilitate”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Una dintre cele mai cunoscute scriitoare de cărți pentru copii a acordat un interviu pentru Libertatea în care vorbește despre procesul creativ din spatele numeroaselor lucrări pe care le-a publicat pe piața de profil din România. Adina Rosetti (45 de ani) a devenit populară pentru cărți precum „Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul”, „De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură”, „Povestea kendamei pierdute” sau „Întâiul meu cuvânt de pionier”, lucrări care au primit premii prestigioase, atât pe plan intern, cât și în străinătate.
Libertatea: Ai debutat ca o scriitoare „pentru oameni mari”. După un timp ai început să publici cărți pentru copii, devenind deja un nume foarte cunoscut în domeniu. Cum a avut loc această trecere?
Adina Rosetti: Să știi că eu n-o consider „trecere” (mai am în plan să scriu și pentru oameni mari), ci mai degrabă un pas natural într-o altă direcție. Natural - pentru că l-am făcut când am devenit mamă și am început, mai întâi, să inventez povești la cerere. Apoi am început să le pun pe hârtie, pentru că m-am gândit că, dacă le plac alor mei așa de mult, poate or să se bucure și alți copii. Și apoi a fost prietenia cu Cristiana Radu, cea care a ilustrat primele povești pe care am reușit să le public. Am pășit împreună cu ea în acest univers minunat al literaturii pentru copii, în care am descoperit repede că mă simt cel mai bine și care-mi oferă multă bucurie și libertate.
- Cât de diferit este să scrii pentru copii decât pentru maturi? Ce face specific acest gen?
- Pe mine, literatura „pentru oameni mari” m-a dus mereu către zone mai întunecate, către abis. Cea pentru copii mă duce înspre lumină și, cum spuneam mai sus, înspre bucurie și libertate. După ce am publicat câteva cărți și am început să mă profesionalizez, am conștientizat că a scrie pentru cei mici implică și o doză de responsabilitate.
Literatura are puterea de a modela minți și suflete, iar aici vorbim despre minți și suflete în formare, extrem de deschise, de receptive. Un scriitor pentru copii nu prea poate rămâne într-un confortabil sau solipsist turn de fildeș, deconectat de publicul său. Trebuie să fii în mijlocul copiilor de azi, să-i cunoști, să-i înțelegi și să-i asculți. Poate că specificul acestui gen constă în împărțirea destul de clară a textelor pe grupe de vârstă. Într-un fel scrii pentru copii de 5-6 ani și în alt fel pentru 11-12 ani, e nevoie să-ți adaptezi temele și limbajul în funcție de vârsta căreia i te adresezi. Apoi, eu nu concep o carte pentru copii fără ilustrații, așa că de cele mai multe ori vorbim despre o muncă de echipă, nu despre cartea unui singur autor.
- O carte pentru copii de obicei e și colorată, are multă imagine: deseori se lucrează în doi/două - adică e nevoie de un ilustrator/o ilustratoare. Cum îți selectezi ilustratoarea că, de obicei, la noi sunt fete...?
- Cum spuneam, eu am pornit la drum cu Cristiana Radu, împreună cu care am creat 3 cărți („Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul”, „Crăciunul Domnișoarei Poimâine” și „De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?”), dar pe parcurs am colaborat cu mulți alți ilustratori. Și țin să specific că au apărut și destui băieți în meseria asta ☺)
L-aș menționa neapărat pe supertalentatul Dan Ungureanu, care a făcut minuni cu „Întâiul meu cuvânt de pionier”, carte selectată de curând în celebrul catalog internațional The White Ravens. În general, acum editurile sunt cele care fac „potriveala” între scriitor și ilustrator și intermediază apoi întregul proces creativ, de la schițe de personaj și storyboard până la produsul final. E necesar, ca în orice relație, să existe chimie între cei doi la nivel artistic, o viziune comună.
- Cum se face că literatura pentru copii și ilustrația de carte pentru copii sunt dominate de autoare și ilustratoare? Adică avem mult mai puțini bărbați.
- Hai că te contrazic puțin și aici ☺ La Bookfest tocmai s-au lansat câteva cărți scrise de autori care, iată, echilibrează balanța de gen: Marin Mălaicu-Hondrari și Cătălin Pavel. Iar premiul Cărturino pentru Cartea de literatură pentru copii a anului 2023 a fost câștigat de Flavius Ardelean-Bachmann.
Alex Moldovan are cohorte de fani cu a sa Olguța... Și, până la urmă, de ce să continuăm discuția despre genul unui autor? Sper să apuc ziua în care asta să nu mai conteze... Dar uite, încerc o explicație: cred că mamele sunt responsabile, în general, cu adormitul copiilor și poveștile de seară. Și multe cărți pentru copii încep de aici (vezi și cazul meu).
- Care sunt problemele cele mai mari cu care se confruntă cartea pentru copii?
- În primul rând, sunt problemele întregului sistem editorial - știm deja că suntem țara europeană cu cea mai mică piață de carte, în care se închid librării și biblioteci etc. Paradoxal sau nu, pe această piață subdimensionată, cartea pentru copii deține recordul la vânzări și e un segment în plină expansiune - anul acesta au început să apară, în sfârșit, burse și rezidențe speciale dedicate scriitorilor pentru copii.
Plus premiile Cărturino, un demers îndelung așteptat și care a lipsit prea multă vreme. Aș zice că avem toate motivele să fim optimiști, chiar dacă suntem totuși încă departe de ceea ce se întâmplă în țările cu tradiție și cu o cultură solidă în domeniu - Franța, Italia, țările nordice, uriașa piață de limba engleză. Aș menționa la probleme: lipsa de curaj a editorilor (care vine din conservatorismului publicului - mă refer la părinți) de a publica și cărți pe teme mai problematice sau cu ilustrații mai îndrăznețe și neconvenționale. Studii ample de piață, programe naționale de încurajare și promovare a lecturii în rândul copiilor, fonduri de achiziții pentru bibliotecile publice - acestea, din păcate, lipsesc aproape cu desăvârșire.
- Aveți un proiect care mie mi se pare superb și foarte necesar: Asociația de Basm, cu cei patru muschetari neînfricați. Cu ce vă ocupați și cine sunt colegele dvs.?
- Alt subiect vast, cu care putem acoperi un nou interviu ☺ Suntem patru membre fondatoare, e adevărat (eu, Victoria Pătrașcu, Iulia Iordan, Laura Grunberg), dar asociația de Basm numără în prezent 19 membri. Ne-am coagulat (oficial și juridic din 2018) din dorința de-a avea o voce comună în promovarea literaturii române contemporane și de-a crea o comunitate în jurul pasiunii și meseriei noastre. Da, ne dorim să schimbăm, măcar un pic, percepția că a fi scriitor nu este o meserie...
Un demers important, început de noi încă de la înființarea asociației, este acela de a aduce lectura și cărțile mai aproape de copii, în special de cei din zonele rurale, cu acces limitat la cultură. Am reușit să avem câte o caravană de lectură și ateliere de Basm în fiecare an, chiar și în cei de pandemie, iar anul acesta am ajuns deja în trei județe: Olt, Dâmbovița și Vâlcea, unde am dotat mai multe biblioteci școlare și comunale cu volume noi ale autorilor români.
Nu avem o statistică oficială, dar estimăm că am ajuns, în decursul celor șase ani de la înființare, la peste 10.000 de copii din mediul urban și mai ales din mediul rural. Lor li se adaugă cele câteva zeci de profesori și bibliotecari care ne-au facilitat aceste întâlniri, pentru că proiectele noastre au mereu o componentă care li se adresează și lor, cum ar fi kitul pentru bibliotecari, realizat în 2022 în cadrul proiectului „Joacă-ți cartea!”. Pentru astfel de proiecte însă este nevoie de fonduri, pentru ca o asociație să existe este nevoie de predictibilitate și stabilitate, iar aici, din păcate, lucrurile se complică.
- Cei doi copii ai tăi te citesc? Te critică, te încurajează? Cum le împaci pe cele două: mamă și scriitoare de carte pentru copii?
- Ai mei m-au citit când erau mici (acum am deja un copil-adult!) sau mai degrabă mi-au ascultat poveștile acasă, în diverse variante, intervenind de multe ori cu sugestii și idei. Atât de mult mi-au ascultat poveștile, că erau deja plictisiți de ele când apăreau sub formă de carte - mai interesante li se păreau ilustrațiile. Acum au alte interese, fiica mea este interesată de poezia contemporană, iar proză citește exclusiv în engleză - de multe ori mi-a recomandat și mie să încep să scriu în engleză, pentru a ajunge la un public internațional, și nu înțelege de ce mă încăpățânez cu limba română. Am și un băiat pasionat de fotbal și de gătit, care a trecut de la benzi desenate la nonficțiune pe teme... economice!
A doua parte a întrebării este mai dificilă. Orice formă de scris cred că presupune perioade de liniște și chiar solitudine, ceea ce atunci când trebuie să crești doi copii este destul de dificil de obținut. În cazul meu, ce spunea Virginia Woolf, despre a room of one’s own, este cât se poate de adevărat. Aici cumva discuția despre gen devine din nou relevantă, pentru că sunt foarte multe îndatoriri și așteptări pe care o femeie, o mamă, trebuie să le împlinească, pe foarte multe planuri, iar creația artistică nu e niciodată prioritară, e ceva pentru care trebuie să lupți constant - nu doar cu societatea, ci chiar cu propriile limitări și vinovății.
- Despre ce sunt cărțile tale? Care sunt eroii lor?
- Sunt foarte diverse și pentru vârste diferite, de la cărți ilustrate pentru copii mai micuți la o trilogie fantastică pentru copii de gimnaziu - „Cronicile Domnișoarei Poimâine” (ilustrate de Oana Ispir și apărute la Ed. Arthur) sau cărți ale căror subiecte nu s-au născut din imaginația mea, ci mi-au fost propuse. Aș menționa aici „Povestea kendamei pierdute”, pentru că e o poveste cu destin special și pentru mine a fost un proiect foarte emoționant. În vara anului 2017, Gabriela Nenciu și Cristina Pîrvu de la Asociația „Cu alte Cuvinte” au visat prima carte de povești pentru copii din literatura română care să aibă personaje de etnie romă și să fie inspirată din realitate. Au strâns bani printr-o campanie de crowdfunding pentru acest proiect și apoi am intrat eu și ilustratoarea Irina Dobrescu în joc. Am făcut 12 ateliere de storytelling împreună cu o grupă de copii romi de la o școală din Ferentari, pentru a-i familiariza cu lectura.
Dar dincolo de partea „profesională”, am petrecut timp cu copiii, am dansat și am râs, mi-au arătat cartierul, am fost la ei acasă, le-am cunoscut familiile, necazurile, bucuriile. Atelierele s-au transformat într-un izvor de povești și inspirație pentru scrierea unei cărți de povești care mi-a pus multe probleme. Cum să dozezi realitatea și ficțiunea? Cum să prezinți realitățile dure din Ferentari într-o poveste pentru copii? Cum să nu fii patetic, moralizator sau prea politically correct? Și, nu în ultimul rând, cum să le dai tuturor celor 12 copii un rol într-o singură poveste? Până la urmă, fiecare dintre ei și-a găsit un loc în „Povestea kendamei pierdute” și, spre surprinderea mea, cartea a primit premiul Uniunii Scriitorilor din România.
- Ai o carte numită Întâiul meu cuvânt de pionier. Cei mici mai înțeleg aceste referințe?
- Este povestea unei fetițe pe nume Ada, căreia îi vine rândul să devină pionier în ultimele zile ale comunismului. Am plonjat puțin în amintirile mele din anii ‘80, perioadă în care mi-am petrecut copilăria și despre care mereu am crezut că e bine să fie cunoscută de copiii zilelor noastre, născuți și crescuți în libertate.
„Întâiul meu cuvânt de pionier” și continuarea - „O istorie cu gust de kiwi” (apărute la Editura Arthur) sunt și un demers asumat de a revizita, împreună cu copiii și pe înțelesul lor, o parte a istoriei noastre recente. Așa că pe lângă poveste, care în fond vorbește despre descoperiri, prietenie și alegeri, ambele cărți au la final un glosar de termeni din epocă, pentru a facilita lectura. Mi-am dorit ca aceste cărți să fie un punct de plecare pentru discuții între copii și părinți/profesori, pentru un schimb de idei între generații.
- Dacă ar fi să recomanzi câțiva autori români sau cărți de autori români pentru, să zicem, copilul meu de 13 ani, ce mi-ai recomanda?
- Pe categoria asta de vârstă, nu avem foarte mulți autori români. Pare că preferă deocamdată să-și desfășoare poveștile pentru copiii mai mici. Dar „Casa” lui Alex Moldovan, un roman distopic pe fundal românesc, este foarte citită și apreciată. Și poate la anul reușesc și eu să-mi termin romanul la care lucrez acum și care are în centru trei adolescenți de 13-14 ani și tot setul lor de probleme.
FranciscDoi 01.06.2024, 19:35
Cu (sau fără) permisiunea dvs. îmi voi da și eu cu părerea dacă tot ați publicat acest interviu. Însuși felul de raportare a publicației „Libertatea” la chestiunea cărții pentru copii arată hibele acestei „nișe”. Ați făcut un interviu cu o autoare care scrie pentru copii... cu ocazia zilei de 1 Iunie. Dar unde este rubrica săptămânală dedicată cărților pentru copii publicate în România, fie ele producții locale, fie produse de import? La momentul acesta nu există în România o critică de specialitate a cărților pentru copii, iar rarele „realizări” autohtone sunt automat ridicate în slăvi pentru că, deh, după ce că sunt puține, doar nu o să-i descurajăm pe puținii... autori! Cât despre faimoasele premii „Cărturino”, hai să fim serioși, vorbim după o primă ediție (la care nici măcar nu au avut din ce alege) ca despre o chestie prestigioasă... Barem „Trofeul Arthur” are câțiva ani vechime, deși și acela e vai de el, organizat de o editură ca să promoveze editura în cauză și cărțile ei.
Hqkx9113 01.06.2024, 20:13
Ca Ucraina ca Rusia ca America,te agati de viata bre!
Hqkx9113 01.06.2024, 20:25
Romania e formata din 17 culturi,ai venit tu cu nasul tau de indigen si ai stricat tot!
Serban_radu. 02.06.2024, 00:21
Nu o doza , ci o MARE RESPONSABILITATE !!!!!