INTERVIU. Cum s-a transformat Țara Oașului, după 20 de ani de când oșenii au plecat la muncă în străinătate: „Dacă te oprești din construit, lumea spune că nu mai faci nimic la Paris sau că îți merge rău”

Comunitatea din Țara Oașului, o regiune aflată în nordul Transilvaniei, în județele Maramureș și Satu Mare, este cea pe care familia Călinescu o documentează de peste 10 de ani. Un loc înrădăcinat în istoria României prin tradițiile și portul lor, dar în care noțiunea de rural și-a schimbat sensul în ultimele decenii. Satul tradițional românesc s-a schimbat și el aici, odată cu oamenii care-l locuiesc și schimbările din viața lor. 

„Acum mai bine de un deceniu i-am căutat prima dată pe oșenii din nordul țării la ei acasă. Nu i-am găsit. Erau la Paris”, punctează cei doi. La Paris, ca să facă bani.

Drumul plecării – o legătură între 3 generații

Când au revenit zece ani mai târziu, Ioana și Petruț nu i-au mai găsit pe unii dintre cei pe care i-au intervievat inițial. În alte cazuri, au descoperit și urmărit trei generații: pe cei care au acum 50-60 de ani, copiii lor – care au 30 de ani, și nepoții – care au în jur de 10 ani. Trei generații pe care îi leagă drumul plecării, dar îi diferențiază realitatea anilor în care au plecat și percepția despre bani: „Ăștia mici se trezesc cu o casă direct făcută cadou de părinți și nu mai au nevoie să strângă”, explică Petruț Călinescu.

Recomandări

„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei

„Banii trebuie făcuți mult mai ușor, din punctul lor de vedere. Nu muncești în halul în care au tras părinții lor”, adaugă Ioana.

În lumea celor trei generații, franceza s-a împletit cu româna, iar nepoții abia se înțeleg cu bunicii lor, pentru că nu mai vorbesc aceeași limbă. 

Orizontul plecării

Inițial, oamenii au plecat cu un orizont de întoarcere apropiat și cu un obiectiv clar: am nevoie de o mașină, mă duc, fac bani, mă întorc, explică Petruț Călinescu. Pentru cei mai mulți, casa – una mare, cu multe etaje – a fost principalul vis în jurul căruia și-au pregătit pașii, și-au construit bugetul și-au investit anii de muncă.

Dar odată ajunși acolo, s-au tot adăugat alte obiective pe listele lor și plecatul a devenit un stil de viață.

Ultimul recensământ arată că numărul românilor plecați în diaspora se apropie de 6 milioane și este în continuă creștere. Numărul real al celor plecați nu este însă cunoscut de autorități. Specialiștii estimează că ar fi chiar mai mare.

Recomandări

Culisele planului privind retragerea lui Piedone. Negocieri la cuțite între PSD și partidul lui Dan Voiculescu

„Pentru mulți, venirea pandemiei și faptul că au fost blocați pe afară… Cine a avut casă a putut să se întoarcă, a fost o împlinire, un fel de încununare: «vezi, am avut un rost aici în țară, m-am întors când a fost nasol»”, continuă fotograful cu ceea ce i-au spus cei pe care i-a fotografiat.

Iar de-a lungul timpului, viața oșenilor a început să existe și sub lupa așteptării ca „lucrurile pe afară să se strice”. Adică iau în calcul că la un moment dat nu vor mai avea de muncă în străinătate sau nu vor mai putea munci. Așadar, casa pe care și-o construiesc aici, în România, funcționează și ca un plan B. 

Acasă, acolo unde ți-e casa

Chiar dacă își trăiesc o bună parte din viață departe de țară, pentru prima generație documentată de cei doi, acasă va fi mereu în Țara Oașului. De aici au plecat și aici aparțin. 

Când se întorc acasă în concediu, ăla cred că e momentul în care, da, aparțin acelei comunități, știu cine sunt, știu pentru cine trag, li se luminează toată calea asta din ultimii zeci de ani.

Petruț Călinescu:

Iar traiul în străinătate are și un alt preț pentru ei, dincolo de distanța de cei de acasă. Un preț social.

Recomandări

Zeci de mii de români, așteptați pe Litoral în minivacanța de 1 Mai și Paște. În străinătate, Grecia și Turcia sunt în top: „Turcii au învățat să facă ouă roșii pentru noi”

„Oamenii ăștia care au strâns bani, au strâns bani cu eforturi foarte mari și cu sacrificii pe toate planurile, inclusiv pe cel social. Nu poți să economisești bani făcând băi de mulțime afară și împrietenindu-te cu toată lumea. Să economisești bani înseamnă să stai acasă, să nu ieși nicăieri, să bei o țuiculiță venită pe autobuzul din țară. Și să stai, evident, tot cu oamenii din comunitatea ta”, mai punctează fotograful.

Casele sunt aproape gata, dar unele nu mai sunt „la modă”

Cel mai evident progres se observă în aspectul satului. Dacă acum 10-12 ani, aproape toate casele erau în proces de ridicare, acum lucrările s-au mutat pe finisaje, decorațiuni interioare sau redecorări exterioare – asta pentru că în urmă cu un deceniu, primii care au reușit să-și înalțe o casă „au câștigat puncte atunci”, dar astăzi le-au pierdut prin faptul că designul de atunci nu mai este la modă. „Anii ăia 2000 erau destul de săraci în materiale de construcții și în fantezii”, adaugă și Ioana Călinescu. 

O casă la ei e tot timpul un proces viu, nu stau locului cu ea.

Ioana Călinescu:

Dar și casele ridicate azi de la zero sau refăcute este posibil să rămână în actualitate doar pentru o perioadă scurtă. „Una care azi e ca un chateau (castel – trad.), că asta se poartă, e greu să cred că peste 10 sau 20 de ani o să fie perimată. Dar nu știm ce o să se întâmple”, sunt ei de părere.

Iar odată cu evoluția materialelor, oamenii au învățat și noi tehnici de construcție. Unii dintre ei sunt supraspecializați, chiar și-au deschis firme de construcții în Paris, povestesc documentariștii. „Ei și-au câștigat acolo un statut, sunt chiar foarte bine văzuți în zona de construcții, sunt superapreciați”, explică Ioana Călinescu.

Validarea vine din haine, mașini și case 

Acasă, oamenii și-au păstrat portul tradițional, care a devenit din ce în ce mai fastuos. În Franța, poartă haine „la modă”. „Mai mulți ne-au zis «îți dai seama ce față ar face ăia (francezii – n.r. ) dacă mergem îmbrăcați așa acolo»”.   

Iar statutul, mai ales acasă, vine prin puterea motorului mașinii și a înălțimii casei. 

„Trebuie să înțelegeți că afișatul vine cumva dintr-o treabă definitorie a lor, ei se recomandă ca fiind foarte harnici, supermuncitori. Pentru că tu, dacă mergi pe stradă, nu știi cine e muncitor și cine nu, dar așa, zici – e muncitor ăla, că ia uite ce mașină are. Și de aia din construit nu te oprești niciodată, pentru că dacă te oprești, lumea spune că nu mai faci nimic la Paris sau că îți merge rău”, explică cei doi o altă concluzie la care au ajuns de-a lungul timpului.

„Mândrie și beton” după 10 ani

Ioana și Petruț Călinescu se pregătesc să publice un nou album foto, dar și un documentar, „Mândrie și Beton – după 10 ani”.

Documentarea pentru acestea a fost făcută mai ales vara, fiindcă atunci este momentul în care oamenii plecați se întorc în satele lor de origine și „celebrează prin nunți, unde pot etala realizările de peste an, obținute prin muncă și economii la sânge”. 

Petruț și Ioana Călinescu au prezentat câteva fotografii din noul lor album în cadrul unei expoziții la Cluj, în iunie. Documentarul și albumul celei de-a doua decade vor fi publicate spre sfârșitul acestui an.

Urmărește-ne pe Google News