Înainte de a începe dansul, trebuie să aveţi grijă la poziţia mâinilor

Băiatul are mâna stângă întinsă, ţinând mâna dreaptă a fetei. Mâna stângă a fetei stă îndoită deasupra celei drepte a băiatului, care o ţine pe partenera sa de spate. Încă ceva: aveţi grijă la poziţia corpului! Spatele trebuie să fie drept şi privirea fermă, înainte. Nu fiţi crispaţi!

Iată paşii pe care trebuie să-i faci

Pasul 1 Deplasare mare

La primul pas, băiatul păşeşte lung cu dreptul în faţă, iar fata duce stângul în spate.

Pasul 2 Mişcare în lateral

După pasul unu, băiatul duce stângul în lateral, iar fata duce dreptul în lateral. Faceţi această mişcare pe vârfurile picioarelor.

Pasul 3 Apropierea picioarelor

După ce aţi făcut pasul lateral, rămâneţi în continuare pe vârfuri şi apropiaţi picioarele.

Pasul 4 Îndoirea ghenunchilor

După ce aţi apropiat picioarele, lipiţi călcâiele de pământ şi îndoiţi genunchii. Apoi o luaţi de la capăt cu paşii, întorcându-vă ori la stânga, ori la dreapta, astfel încât dansul să “curgă” graţios.

Istoria valsului lent

Valsul lent e considerat regele dansurilor de societate. La originea sa este bostonul, dans care a dispărut la sfârşitul Primului Război Mondial. Bostonul, în variantă modernă, a apărut pe la 1910, fiind elaborat de profesori din Anglia, care, din cauza ritmului alert al valsului vienez, destul de pretenţios şi greu de urmărit de către dansatorii obişnuiţi, au creat ritmuri mai accesibile şi mai lente. Dansul a fost îmbunătăţit începând cu anul 1926, când mişcarea de bază s-a schimbat. Cu timpul, au apărut multe alte figuri, care au ajuns să fie standardizate de Imperial Society of Teachers of Dancing. Cele mai multe se folosesc şi azi în dansul sportiv. Valsul lent care se dansează în prezent este lin, graţios şi combină deplasarea pe orizontală cu mişcări verticale.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
FANATIK.RO
Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Viva.ro
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
GSP.RO
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
FANATIK.RO
Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Știrileprotv.ro
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Observatornews.ro
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI