Nu stai prea bine cu banii, eşti înainte de salariu sau pur şi simplu vrei să faci economie dar să mănânci ceva bun şi hrănitor. Noi te ajutăm. Vei găsi în fiecare zi, de luni până vineri, câte o reţetă ieftină. Cu mai puţin de 10 lei poţi găti feluri de mâncare delicioase.Costuri aproximative ingrediente: paste: 2 lei, usturoi: 0,50 lei, sare şi piper: 0,50 lei, telemea: 1 leu, smântână: 1 leu, somon: 3,50 lei, ulei: 0,50 lei, mărar: 0,50 lei. Total: 9,50 leiIngrediente: 200 g tăiţei laţi, două linguri de ulei, 2 căţei de usturoi, 50 g somon afumat, 100 g telemea, 200 ml smântână, 2-3 fire mărar, sare, piper.
Preparare: pastele se fierb conform instrucţiunilor. Usturoiul strivit se căleşte în ulei, se adaugă brânza şi smântâna şi se amestecă până se topesc. Se condimentează cu piper. Se pune şi somonul tăiat fâşii, se amestecă uşor şi se lasă să fiarbă un minut. Se drege de sare, se adaugă mărarul tocat fin, apoi pastele scurse. Se amestecă şi se serveşte imediat.