REPORTAJ: A lucrat trei ani în Franța și s-a îndrăgostit atât de mult de produsele franțuzești de panificație încât și-a deschis în România propria afacere| GALERIE FOTO

Comentează
Un gălățean și-a deschis propria afacere cu pâine franțuzească

Un inginer automatist care a lucrat trei ani în Franța s-a îndrăgostit atât de mult de produsele franțuzești de panificaţie încât, întors în România, a reuşit în scurt timp să-şi construiască la Galați propria afacere de succes. La revenirea în țară, Adrian Şerban, în vârstă de 36 de ani, a simţit că îi lipseşte gustul pâinii franţuzeşti cu care se obişnuise.  La început şi-a preparat singur acasă pâinea care i-a plăcut şi pentru că voia să pornescă o afacere pe cont propriu i-a venit ideea să-şi deschidă un magazin cu produse de panificaţie naturale, cu specific franţuzesc.  Cum nu duce lipsă de clienţi, de curând el şi-a mai deschis un astfel de magazin.

Ca să reuşeşti în afaceri, spune gălățeanul, trebuie să ai un "grad de nebunie", dar nimic nu este imposibil.

Adrian Şerban a lucrat timp de trei ani în Franţa ca inginer automatist şi a rămas îndrăgostit de bucătăria franceză. S-a obişnuit atât de mult cu pâinea franţuzească încât, odată reîntors acasă, la Galaţi, a început să şi-o prepare singur.

"Am lucrat trei ani în Franţa ca inginer automatist. Pentru Franţa am dat un interviu, era special pentru un post de inginer, la ArcelorMittal. Am intrat într-un program de ingineri care între timp a fost abandonat pentru că venise criza, în 2009 venise criza şi a fost abandonat. Eu am rămas în Franţa, aveam deja un contract nedeterminat, iar în 2012 am revenit în România. În 2013, am început să cochetez cu ideea când m-am întors în ţară împreună cu soţia", se confesează tânărul.

A făcut mai întâi pâine singur acasă, la aragaz

Mărturisește că i-a plăcut foarte mult bucătăria franţuzească, dar mai ales pâinea francezilor.

"Când ne-am întors, ne-a lipsit foarte mult aceasta. Eu voiam să fac ceva, să deschid o afacere şi uşor-uşor mi-a venit ideea de a deschide o brutărie cu specific franţuzesc. Am început să învăţ să fac pâine singur acasă, veneam acasă, făceam pâine la aragaz. Lucram încă la combinat. Nu mai voiam să mânânc pâinea din comerţ şi de aceea am decis să pornesc în 2014 cu această afacere", spune Adrian.

Astfel, el a pus bazele unui magazin şi unei brutării. Ca să poată produce însă o pâine bună şi să înţeleagă întreg mecanismul afacerii, gălățeanul spune că a lucrat ca voluntar într-o brutărie din Franţa.

"Eu am învăţat să fac singur pâine, după aceea am fost şi în Franţa, şi în Anglia, ca să văd dacă cunoştinţele pe care le-am acumulat merg puse şi în practică. Una e să faci pâine acasă şi alta este să faci în producţie. În Franţa, am văzut şi cum se face producţie la un alt nivel", ", spune Adrian Şerban.

Pare sigur pe el când povestește că reţetele sunt creații proprii, dar sunt inspirate din reţete franţuzeşti.

"Dacă cunoşti logica după care se face o reţetă, oricând poţi, nu este complicat, dar trebuie să cunoşti logica. La baghete, de exemplu, procesul este acelaşi, dar diferă anumite cantităţi, adaptate la făina de aici, la gusturile de aici, dar procesul este acelaşi", spune Adrian Şerban.

"Avem cam 20 de sortimente de pâine şi tot atâtea de patiserie"

Despre produsele de panificaţie pe care le face în brutăria proprie şi pe care apoi le comercializează spune că sunt făcute după reţete proprii, inspirate din reţetele franţuzeşti, cum ar fi baghetă franţuzească, pâine campagne, pâine de secară, pâine cu cartofi şi ceapă sau pâine integrală.

"În total, avem cam 20 de sortimente de pâine şi tot atâtea de patiserie. Noi facem pâine cu maia, aceasta este o drojdie sălbatică ce dă un gust deosebit pâinii, acel gust de vechi, dulce-acrişor, cum făcea odată bunica, iar cei care au trăit la ţară ştiu despre ce gust este vorba. Pâinea o facem doar cu apă, făină, sare şi maia, fără conservanţi, fără nimic altceva şi iese o pâine foarte bună, naturală. Patiseria o facem cu foietajele franţuzeşti, lucrăm doar cu unt sută la sută. Cred că suntem singurii din Galaţi care lucrăm doar cu unt", spune cu mândrie tânărul.

Produse mai scumpe, dar naturale, făcute manual

Deşi recunoaște că produsele sale de panificaţie sunt mai scumpe faţă de cele obişnuite din magazine, gălățeanul afirmă că încet-încet şi-a câștigat destui clienţi. Asta și după ce a explicat de ce produsele sale costă mai mult pentru că sunt naturale, făcute manual, inclusiv foietajele.

"Bagheta este 2 lei, pâinea cu seminţe 6 lei, pâinea campagne 3,5 lei. Preferatele mele sunt bagheta şi campagna. Pâinea cu seminţe e cea mai vândută, dar şi pâinea blondă care e 2,5 lei şi pâinea campagne", mai spune Adrian.

El se declară mulţumit de cum îi merge treaba, deși recunoaște că este greu să rezişti pe piaţă, în condițiile în care concurența este mare.

"Eu am un anumit produs şi e greu să îi fac pe oameni să înţeleagă, bătălia mare este pe preţ, de ce la mine pâinea e 3,5 lei,  iar la altcineva este 1,8 lei. Trebuie să le explici că dacă ei au consumat pâinea aceasta care e umflată, li se pare că aşa trebuie să fie pâinea umflată. Trebuie să guste, să încerce o dată, de două ori, şi apoi i-ai câştigat de clienţi. E greu să-i faci să încerce prima dată, dar după înţeleg că de fapt o astfel pâine de la noi e mai ieftină, o pâine pentru că este de trei ori mai consistentă decât una obişnuită. Deci e mult mai ieftin si sănătos în final", explică Adrian.

Afacere cu bani economisiți din Franța, împrumuturi bancare și de la părinţi şi prieteni

Totuşi la început, nu i-a fost uşor, dar cu banii economisiţi din Franţa şi cu împrumuturi de la bancă, de la părinţi şi prieteni a reuşit cu 50.000 de euro să pună bazele acestei afaceri, iar pentru că nu duce lipsă de clienţi, el şi-a mai deschis un magazin.

"Investiţia s-a cifrat la 50.000 de euro. Angajat fiind, avantajele erau că aveai un venit sigur şi ştiai pe ce te bazezi la sfârşitul lunii. Aici, avantajul este că lucrezi pentru tine, dar ai nesiguranţa. Oricum, oricine intră în antreprenoriat îşi asumă nesiguranţa zilei de mâine. Acum pot să spun că mă descurc mult mai bine decât înainte. Am 11 angajaţi care lucrează la brutărie, la cele două magazine şi la distribuţie", afirmă Adrian.

Tânărul întreprinzător mai spune că pentru ca cineva să reuşească în afaceri persoana respectivă trebuie să aibă un "grad de nebunie", dar adaugă că nimic nu este imposibil.

"Soţia mă ajută foarte mult în ceea ce fac, mă sprijină foarte mult. La început nu am avut un sprijin. Şi cu părinţii am avut discuţii, asta pentru că la noi exista această problemă a siguranţei jobului, să ai unul bine plătit. Să te apuci să faci altceva, nu avem tradiţia aceasta de a face altceva, de a încerca şi de a risca, şi atunci normal, având concepţia aceasta, este foarte greu, dar trebuie să ai un grad de nebunie", încheie tânărul gălățean.

Citește și: Românul rănit în atacul armat din Las Vegas: „Am închis ochii și apoi…”. Mesajul emoționat transmis de Luca Iclodean

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni gri se spală cu săpun într-o fântână arteziană, înconjurată de plante, din Italia.
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
masa protocol mancare foto envato
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
08:30
Cine sunt concurenţii show-ului de dating Burlacii: Foc în Paradis de la PRO TV
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
08:05
Zeci de români au rămas fără bani și vacanțe după ce o agenție de turism din Târgu Mureș nu le-a mai plătit cazarea. Administratorul firmei a fost arestat
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Diamantul roz Conde
07:42
O menajeră înfometată a mușcat dintr-un măr și a rezolvat misterul unui jaf de bijuterii de 3.000.000 de dolari
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Sigla Ministerului Afacerilor Externe
06:10
Atenționare de călătorie MAE: Proteste de amploare ale transportatorilor din Serbia
Victor Ponta, în delegația românească la deschiderea Jocurilor Olimpice ale Nomazilor, organizate la Bișkek Sursa foto: captură YouTube/ AKIpress news
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
Philips România a fost amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu. Sursă foto: Profimedia
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală