M-am însurat cu cumnata mea

Se scurseseră câțiva ani de când eu și fratele meu Eduard nu ne mai vorbiserăm decât în treacăt. într-o anumită etapă a vieții noastre, el avusese impresia că îi fac ochi dulci frumoasei sale soții, Mihaela; pentru că, într-adevăr, îi făceam, dar n-aș fi crezut că el va observa. Mocnit, în sufletul meu de burlac ardea o dragoste tainică pentru Mihaela – și frustrarea făcuse din mine un om tulburat.

Dar nu voiam să întreprind nimic important; o etică minimală mă trăgea de mânecă ori de câte ori îmi dădea târcoale gândul păcatului. Până la urmă, era fratele meu, bun sau rău, mai mult rău. Noi doi niciodată n-am fost ca frații. Ceva s-a pus între noi încă de când eram mici, o răceală, o sumă de incompatibilități, ba chiar o respingere tacită, deși eram (și suntem) numai noi doi la părinți. N-am explicații pentru această separație.

știam că am șanse la „favorurile” Mihaelei. Mă plăcea. Plus că, după primii ani de mariaj, Eduard, un bădăran sadea, începuse să se poarte din ce în ce mai grosolan cu ea (ceea ce nu în-semna nicidecum că n-o gelozea). Iar eu vedeam, cu diferite ocazii, crisparea femeii.

Vedeam că e nefericită. Intuiam că mai stă cu fratele meu numai din inerție, din conveniență, din principiu sau din alt motiv care n-avea nicio legătură cu prietenia conjugală și cu afecțiunea.

Căsnicia lor devenise o fundătură. și mi se frângea inima pentru Mihaela. Pentru mine, la fel. Dar a venit și timpul când lucrurile au luat o întorsă-tură… care se lăsa de mult așteptată.

Eduard era plecat într-o delegație la București, unde trebuia să stea patru zile – respectiv pe toată durata unei sesiuni de comunicări științifice. El este cercetător. Numai sufletul soției sale n-a știut să-l cerceteze niciodată.

La o zi după plecarea soțului ei, Mihaela m-a sunat și m-a rugat s-o scot în oraș, la cină. Mi s-a părut, la telefon, că avea o voce ciudată.  și cu mine s-a întâmplat ceva ciudat după ce am închis telefonul. Era vară, dar mie mi s-a făcut dintr-odată frig, ca și cum o rafală de vânt mi-ar fi venit dinspre cele mai înghețate culmi ale păcatului.

Presimțeam că se va întâmpla ceva… deosebit. Iar înfrigurarea aceea, paradoxal, îmi dădea un sentiment euforic. încetasem, brusc, să mai fiu cumnat și frate. Eram bărbat. Am pus din nou mâna pe telefon și am rezervat pentru ora 19.00 un separeu la unul dintre cele mai selecte localuri din orașul Brașov. Presupun că n-am voie să-i dau numele.

Mihaela a venit îmbrăcată ca pentru o ocazie specială, dar n-am avut parte de o cină romantică, pentru că ea a fost tot timpul tensionată, nervoasă, a sărit de la o idee la alta, refuzând însă să discute altceva decât banalități. Eu n-am întins coarda. Cu toate că atmosfera era îmbietoare. Separeul avea pe undeva niște difuzoare de unde răzbătea în surdină jazz. O lumină violacee, slabă crea decorul perfect pentru… declarații de dragoste.

Mihaela s-a cam amețit de la băutură. în drum spre ieșirea din restaurant (la sfârșit), țigara pe care mi-o uitasem între degete era stinsă – și când am ieșit afară am aruncat-o pe gazonul care mărginea aleea ce ducea la stradă. Fără să conștientizez gestul.

— Faci asta și acasă? m-a întrebat ea, scoțându-și pieptul în afară de indignare. Arunci mucurile în ghivecele cu flori?

— Mă tem că da, Mihaela… Bărbații fac cele mai necuviincioase lucruri într-o secundă.

„întreabă-l pe Eduard”, am continuat eu în gând.

Subit, în taxi, a devenit tandră și s-a lipit de mine, pe bancheta care devenise prea mare. Mâna mea, ca din întâmplare, poposise pe coapsa ei fierbinte.

— Ia-mă de la Eduard! mi-a șoptit ea.

I-am răspuns… aproape spontan:

— Nu vrei să începem din noaptea asta?

— Cu ce?

— Cu luatul de la el.

— Cum adică?

— Te invit să-ți petreci noaptea la mine. Am muzică bună și șampanie… Am… tot ce-mi trebuie.

— Spune-i șoferului să schimbe drumul!

A fost o noapte de vis erotic, întrerupt numai de „prizele” de șampanie. Cred că am avut amândoi sentimentul că eram făcuți unul pentru altul. Păcat că trecuse atâta vreme…

— De ce, Sorine, nu mi-ai spus până acum că mă iubești?

I-am răspuns cu aceeași întrebare:

— De ce? Asta ca să nu zic „de prost”.

Voi păstra pentru totdeauna imaginea ei adunându-și hainele de pe jos. A urmat un sărut de rămas-bun.

Când a plecat de la mine, luaserăm hotărârea. După care… divorțul lor a fost o chestiune de timp scurt. N-aveau copii. într-o lună, prin intermediul unui notariat, Mihaela s-a descotorosit legalmente de bărbatul pe care nu numai că nu-l mai iubea, dar pe care ajunsese să-l deteste. A fost un divorț „în regim de urgență”.

Deși situația era bizară (prin faptul că Mihaela venea să trăiască alături de mine), Eduard, în răceala și în grosolănia care îl caracterizează, demonstrând că îi trecuse de ceva vreme și gelozia, ca și cum ei doi n-ar mai fi avut nimic în comun, n-a părut prea afectat de despărțire. în schimb, au fost oripilate niște rude, cărora li se părea inadmisibil să mă căsătoresc cu fosta mea cumnată.

Căci asta am făcut: m-am însurat repejor cu Mihaela. Se vorbea că i-am stricat fratelui meu casa, dar nu mai aveam ce să stric. Era stricată de mult timp căsnicia lor când am îndrăznit eu să-i propun Mihaelei să-și schimbe viața.

Dintr-o așa-zisă decență pe care acum o regret, am renunțat la nuntă, gândindu-ne – eu și Mihaela – că oricum o parte din rude nu ne-ar fi „onorat” cu prezența lor.

Sunt astăzi un om împlinit. Mihaela, care nu rămăsese niciodată însărcinată cu fratele meu, mi-a dăruit o fetiță, după numai un an și jumătate de căsnicie. O dulceață de fetiță. I-am pus prenumele Sorina, practic adăugând un „a” la prenumele fericitului ei tată.

Nu știu cum să fac o încheiere a acestei relatări, așa că nu mai fac. Voi termina povestea simplu, dorindu-vă tuturor, din toată inima, să fiți la fel de norocoși ca mine.

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE