”Orice activitate fizică este mai bună decât deloc, iar puțin mai mult este mai bine decât mai puțin”, susține John Schuna Jr., profesor asistent de chineziologie la College of Public Health and Human Sciences din cadrul Oregon State University (OSU) și coautor al unui studiu publicat în jurnalul ”Medicine & Science in Sports & Exercise”.

”În ceea ce privește mersul, mai mult înseamnă mai bine decât mai puțin, iar pașii făcuți la cadențe mai mari pentru o perioadă semnificativă de timp aduc beneficii”’, a mai spus omul de știință. ”Un obiectiv bun pentru sănătatea adulților sănătoși este de 150 de minute pe săptămână la un ritm de 100 sau mai mulți pași pe minut”, a explicat Schuna.

O persoană care face 10.000 de pași pe zi, sau depășește această cifră, acumulează cel puțin 150 de minute pe săptămână de activitate fizică moderată spre viguroasă.

O cadență de 100 de pași pe minut, sau peste această cifră, este general acceptată ca prag pentru activitatea de intensitate moderată la adulți.

În urma analizelor datelor obținute în cadrul ”U.S. National Health and Nutrition Examination Survey” de la 3.388 de participanți cu vârste de peste 20 de ani, oamenii de știință au concluzionat că sunt benefici pentru sănătate în special 3.000 de pași, făcuți în ritm rapid. De asemenea, s-a observat că limitarea sedentarismului joacă un rol important în cazul controlului colesterolului și al altor factori de risc pentru sănătate.

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Știrileprotv.ro
Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Când se pune, de fapt, bicarbonatul de sodiu în fasole, la fiert. Secretul bucătarilor pricepuți
FANATIK.RO
Când se pune, de fapt, bicarbonatul de sodiu în fasole, la fiert. Secretul bucătarilor pricepuți
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI