Scrie-i Adelei pe adresa scrieadelei@libertatea.ro şi citeşte în Libertatea sfaturile ei.
Dragă Adela,
Mă numesc Adriana și am 30 de ani. Iată pe scurt povestea mea. În urmă cu un an și 3 luni m-am despărțit de băiatul cu care am stat aproape 6 ani. Făcusem totul împreună, ne luasem un apartament stăteam împreună. Dar de fiecare dată când aduceam vorba de copil sau de căsătorie, ceea ce eu îmi doream enorm de mult era foarte rece și categoric. Era genul de persoană care nu se exterioriza. Pot spune că în 6 ani de relații doar de 3 ori mi a spus te iubesc. După un timp am căutat alinare în discuțiile cu un băiat mai tânăr îmi spunea ceea ce voiam să aud că sunt frumoasă că merit ce este mai bun. De înșelat nu l-am înșelat, au fost doar simple discuții, însă el le-a găsit, s-a simțit trădat și a rămas cu impresia că a fost mai mult între mine și acel băiat. Mi-a pus bagajul la ușă și am plecat. Acum sunt într-o relație cu un alt băiat, țin la el și este exact opusul fostului, iar cu el în 7 luni am realizat tot ce îmi doream (nu ne-am căsătorit însă ne el își dorește foarte mult ) și așteptăm și un bebe. Sunt însărcinată în 4 luni. Problema mea este că încă mă gândesc la fostul și de multe ori mă trezesc plângând din senin cu gândul la el. Oare nu l am uitat … oare încă îl mai iubesc? Poate mă poți ajuta cu un sfat. Îți mulțumesc.
Adela răspunde:
Dragă Adriana,
De multe ori timpul și distanța ne fac să uităm prin ce probleme am trecut într-o relație, și rămânem doar cu amintirile frumoase. Doar tu cu mânuțele tale ai scris că fostul tău iubit era rece și distant și nici nu voia să audă de căsătorie și copil. După ce plângi, mai exact? Încearcă să te proiectezi în trecut și să simți din nou toată durerea și frustrarea pe care o simțeai atunci când ai avut nevoie să vorbești cu altcineva – doar să vorbești! – iar el… ți-a mai dat încă o mostră din caracterul lui imposibil, când nu a avut încredere în tine și ți-a pus bagajul la ușă. E posibil ca tu acum, însărcinată fiind, să fii copleșită de anumiți hormoni specifici, care te fac să vezi realitatea un pic deformată. Poate că ceea ce simți tu acum nu este dor și iubire, ci pur și simplu o nevoie de a te simți într-un mediu familiar și protector. Poate că schimbările pe care le-ai făcut în viața ta s-au petrecut prea brusc, și psihologic nu ai avut timp să le ”digeri”. Oricum, te-ar ajuta foarte mult să faci mișcare – există gimnastică specială pentru viitoarele mămici – și să vorbești cu cineva specializat, cum ar fi un psiholog, măcar câteva ședințe. Desigur, poate că tu, undeva în adâncul sufletului, ți-ai fi dorit să fii împreună cu acel bărbat, iar șase ani sunt mai mult decât șapte luni, însă acum trebuie să-ți aduni forțele și să accepți realitatea: dacă acum ai fi fost cu el, ai fi fost singură într-o relație, tânjing și plângând să ai și tu o familie… Totuși, nu-i mai bine cum ești acum?
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!