Porția de carte. Când performanța devine o povară? / „Fantomă” și sprintul lui salvator

Comentează
Portia de carte

În fiecare săptămână, Libertatea vă prezintă o rubrică dedicată cititorilor, cu două apariții dintre cele mai noi și mai incitante ale editurilor din România.

Paradoxul performanței (Eduardo Briceño, editura Bookzone)

Trăim niște vremuri în care performanța ne e măsurată de când deschidem, practic, ochii pe lume: când facem primii pașii, când vorbim, când deprindem primele maniere? Știm să cântăm sau nu la vreun instrument? Cât de important e să fim primii la școală și cât de stresant este, de fapt, acest lucru? Sunt bune sau nu munca fără oprire, dorința de a crește la infinit, recunoașterea că suntem cei mai... aici completați voi (valoroși, indispensabili, competitivi)?

Cartea tradusă de Diana Ciornenschi este un ghid care promovează echilibrul în efortul pe care-l depunem, nicidecum suprasolicitarea și munca sisifică. Autorul și-a propus să demonteze capcana performanței cronice, un lucru care ne pândește la fiecare pas, oferind cititorilor câteva metode de a scăpa de gândurile care ne spun că viața e doar muncă și de a schimba mentalitatea pe care tindem s-o avem în privința succesului și dezvoltării personale.

Cu alte cuvinte, succesul pe care ni-l dorim cu toții nu apare atunci când muncim pierzând noțiunea timpului și îndepărtându-ne de oamenii dragi sau de pasiuni, ci atunci când înțelegem cum să eficientizăm procesul productiv fără să ne agățăm fatal de limbile ceasului.

Una dintre cheile porții către succes ar fi, potrivit lui Eduardo Briceño, transformarea greșelilor pe care, inevitabil, le comitem și a feedbackului pe care-l primim în unelte care să ne împingă spre creștere personală și, ca urmare, a organizațiilor din care facem parte. Deși am fi mai degrabă tentați să ne lăsăm doborâți de critici și eșecuri și să clacăm sub greutatea și presiunea responsabilităților și a pretențiilor privind performanța.

Pentru Briceño, cofondator al Mindset Works, adaptabilitatea și flexibilitatea în rolurile pe care le ocupăm în societate sunt mai prețioase decât eforturile până la epuizare, iar abilitățile trebuie să se dezvolte treptat, dar constant.

Poate fi exact volumul de care aveți nevoie dacă simțiți că sunteți într-un punct în care v-ați blocat – la job, la școală – sau dacă știți că aveți potențial nedescoperit și nu vreți să-l lăsați să se ofilească în spatele monotoniei și a căilor deja bătute, care nu mai aduc rezultate pozitive.

Performanța poate fi exact Nemesisul care ne înspăimântă la examene sau la evaluări, iar cartea de față ne învață că în această ecuație nu e vorba numai despre cifre, ci despre înțelegere, transformare și adaptare.

Fantomă (Jason Reynolds, editura Arthur)

Și în volumul propus de Grupul Editorial Art și tradus de Alexandru Macovei este vorba tot despre performanță – doar că e vorba mai mult despre sport, iar autorul preferă să se ancoreze în ficțiune, spunând povestea unui puști, Castle Cranshaw, poreclit „Fantomă”, care e foarte, foarte bun la alergare. E mai iute decât oricine și asta pentru că resorturile sale interioare îi spun că e cazul să fugă cât poate de iute pentru a-și lăsa trecutul în urmă.

„Fantomă” este încadrată în categoria „cărți albastre”, adică este o carte inteligentă. Chiar este inteligentă, pentru că vorbește despre șansele pe care trebuie să le prindem uneori din zbor pentru a merge mai departe, pentru a ne dezvolta ca indivizi și pentru a avea o viață mai bună decât cea promisă de mediul în care ne-am născut.

„Fantomă” nu e singur în încercările sale de a dovedi lumii întregi, dar mai ales lui însuși, că este cel mai bun la sprint. Face parte dintr-o echipă, alături de alți sportivi excepționali – Patina, Sunny și Lu –, cu care împărtășește pasiunea pentru sport și dorința de a face performanță.

Însă personajul central fuge pentru că la asta se pricepe cel mai bine. La început a fugit de tatăl său, apoi a fugit de belele în care a intrat, încercând să scape de ele. Mama lui „Fantomă” este cea care încearcă să ducă greul și să-l crească pe puști, muncind pe rupte. Adevărata figură paternă din viața băiatului e Profu, fost medaliat la Jocurile Olimpice, care știe să-i stimuleze talentul și să-l trimită pe orbita succesului sportiv și școlar.

„Fantomă” trebuie să alerge repede și să se scuture de trecutul mâlos care-l ține pe loc. Dar mai există și alte obstacole care-l împiedică să devină campion. Furia, tristețea, secretele rușinoase de familie. Lucruri pe care „Fantomă” trebuie să le transforme din dezavantaje în avantaje supreme.

O carte duioasă și caldă, pe care o recomand copiilor care își caută drumul – poate fi o sursă de inspirație, chiar dacă nu toți sunt meniți unei cariere sportive. Dar rețeta e simplă: găsiți un mentor care să vă ridice de jos când cădeți și niște prieteni care să viseze la aceleași stele!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: carti
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Ultimele știri
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!