Porția de carte. Cartea care-ți schimbă existența / Capcanele trupului perfect

Tot ceea ce cauți se află în bibliotecă (Michiko Aoyama, Editura Nemira Fiction)

Autoarea niponă Michiko Aoyama își bazează întreaga carte pe chichița nemuritoare care e căutarea specific umană, cea care uneori e foarte dreaptă și sigură, iar alteori formează un labirint confuz și înnebunitor. Căutări exterioare, dar mai ales interioare, care ne șlefuiesc și ne definesc, în cele din urmă, ca sumă, dar și fiecare în parte, dăruindu-ne experiențe, revelații, victorii sau eșecuri din care ar trebui să luăm notițe.

Tradus din limba japoneză de Andreea Sion, volumul o are în centru pe Sayuri Komachi, o misterioasă bibliotecară din Tokyo, care-și întreabă fiecare client ce-i trece pragul ce anume caută. Deși pare cea mai simplă întrebare din lume, nu e deloc așa. Mai ales pentru că, așa cum Sayuri știe pe dinafară fiecare carte pe care o are sub oblăduire, la fel de bine cunoaște ce se întâmplă în sufletele celor care vor să devină cititorii acestor cărți.

Încă de la titlu, scrierea de față e un îndemn către cunoaștere – macro și micro sau în ce ordine doriți –, iar bibliotecara din poveste ține să personalizeze lectura fiecărui personaj intrat în spațiul său, pentru că, dintr-o privire, poate pătrunde în adâncul cel mai intim al ființelor acestora, știind exact ce-i lipsește fiecăruia și dăruind tuturor cartea potrivită, pentru învățare, educare, revelare sau vindecare.

Toți cei care ajung cumva în biblioteca lui Sayuri se află într-un punct de răscruce al vieții lor și au în comun un singur lucru – vor să-și răsucească într-un fel destinul. Nu numai cartea care e recomandată fiecăruia are darul de a da reset existențelor lor, ci și conversația pe care oamenii o poartă cu stăpâna acestor cărți, care, cu precizie științifică, aproape medicală, le găsește volumul potrivit poveștii lor.

Scrierea lui Aoyama atrage din nou atenția unei lumi aflate în continuă fugă și lipsă de răbdare asupra faptului că înțelepciunea e conținută în cărți, așa desuete și anacronice cum or fi ele. Și că uneori putem privi puțin peste umăr, la bibliotecile demodate, unde, cu un strop de magie, se reaprind idei și speranțe.

Fetele iernii (Laurie Halse Anderson, Editura Young Art) 

Și în acest volum ales pentru a fi prezentat astăzi este vorba tot despre căutări. Doar că paginile scrise de Laurie Halse Anderson și traduse de Cezar Petrilă vorbesc despre niște destine aflate cu adevărat pe muchie de cuțit, spunând despre tulburările alimentare, care stigmatizează vieți de la un capăt la altul sau care retează dureros existențe.

Este o carte necesară, pentru că standardele de „frumusețe” ale zilelor noastre fac mai rău uneori decât caloriile în plus, în goana după o desăvârșire supraumană, care, cu o imensă lăcomie, cere din ce în ce mai multe eforturi și sacrificii de la victimele sale.

Lia și Cassie sunt „best friends forever”, dar ceea ce le leagă, dincolo de momentele frumoase ale copilăriei și adolescenței, este ceva mult mai sumbru: cele două vor să dobândească trupul perfect din punct de vedere estetic, o obsesie comună multor fete în zilele noastre, care vorbește despre neacceptarea propriei persoane și despre teama de criticile și privirile dezaprobatoare ale celor din jur.

Cele două fete cad, de la o vârstă foarte mică, în capcanele bulimiei și anorexiei, iar Cassie moare pe neașteptate, lucru care o destabilizează și mai mult pe Lia. Supraviețuitoarea acestei drame trăite doar între cele două suflete este acum bântuită de stafia fostei sale prietene, dublată de senzația acută de vinovăția că nu a putut-o ajuta, cât timp era în viață.   

Cartea este un mare și zgomotos semnal de alarmă, crud și real, despre luptele celor care se confruntă cu tulburări de alimentație. Un semnal necesar, pentru că, de cele mai multe ori, victimele imaginii sociale trăiesc în paralel povara izolării și a singurătății, a nesiguranței, a răului fizic perpetuu, a rușinii de a fi prea slab sau prea gras, depinde cum are chef societatea să te privească în ziua respectivă. A numărătorii de kilograme și calorii, care, a naibii, nu iese niciodată cum trebuie.

„Când ești flămând, adrenalina începe să-și facă de cap. Nimeni nu înțelege asta. În afară de momentele când mi-e foame și mi-e frig, de cele mai multe ori mă simt capabilă de orice. Îmi dă puteri supraomenești legate de miros și auz. Pot să văd ce gândesc ceilalți, sunt mereu cu doi pași înaintea lor. Îmi fac temele destul de conștiincioasă, ca să nu trezesc suspiciuni. În fiecare noapte, urc mii de trepte spre cer pentru a mă epuiza atât de tare, încât să mă prăbușesc pe pat fără să o mai observ pe Cassie. Apoi, dintr-odată, e dimineață și sar pe roata mea de hamster, iar totul o ia de la capăt”, spune personajul Lia vorbind despre bătălia sa zilnică.

E multă durere, neputință, singurătate în vorbele sale. Ascultați-le!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE