Porția de carte. Pisici vorbitoare și țări dispărute / Toba care bate în contratimp cu moartea

Pisica mea Iugoslavia (Pajtim Statovci, Editura Vellant, colecția Endorfiction)

Debutul lui Pajtim Statovci, în traducerea Alinei Damian, e ca un frison pe care cu greu îl poți scutura de pe piele. Reprezintă povestea dezintegrării unei familii în același timp cu ruperea unei hărți – comparația spulberării fostei Iugoslavii la nivel microscopic, plină de senzația înstrăinării și a exilului ca rană deschisă.

Statovci, un tânăr scriitor finlandez de origine kosovară, și-a construit romanul ca pe o pendulă, între două planuri: cel al Eminei, o femeie măritată în Kosovo în anii ‘80, și cel al fiului ei, Bekim, un tânăr care încearcă să-și găsească locul într-o Finlandă sterilă, distantă și, uneori, de-a dreptul crudă și violentă.

Pentru Emine, căsătoria se dovedește o colivie poleită și tradiționalistă, care se transformă rapid în abuz sub amenințarea războiului iminent. Pentru Bekim, exilul e o formă de alienare dublă: e kosovarul care nu mai aparține Balcanilor, dar e și bărbatul gay care nu se simte nicăieri acasă.

Tușele suprarealiste transformă tot universul lui Bekim, care ține în apartament un șarpe boa – simbolul tăcut al traumei, al pericolului care te privește fix fără să clipească. Apoi, apare Pisica. O pisică antropomorfă, seducătoare, dar și brutală, pe care Bekim o întâlnește într-un bar pentru homosexuali.

Pisica întruchipează prejudecățile, ura de sine și cruzimea mascate în sarcasm. Acea parte din noi care ne spune că nu merităm să fim iubiți pentru că suntem diferiți. Dialogurile dintre Bekim și pisică sunt de o violență psihologică rară, scrise cu un profund umor negru.

Statovci scrie despre dezrădăcinare fără clișeele lacrimogene ale literaturii de migrație. Nu cere compasiune, ci recunoaștere. Destrămarea Iugoslaviei, așa cum e descrisă aici, nu configurează doar un context politic, ci ia forma unei metafore a dezmembrării unei familii.

Cartea de la Vellant vorbește despre distrugerea identității – personale și naționale – și despre neputința refacerii acesteia, dar și despre iertare – singurul bagaj care merită cărat peste graniță.

E o lectură incomodă, care te forțează să te întrebi: ce rămâne din tine când țara ta dispare, limba ta se stinge și singurul tău tovarăș e un prădător care te pândește din terariu?

Când viața schimbă ritmul (Jordan Sonnenblick, Editura Booklet Fiction)

În viața fiecărui om care se crede invincibil, vine un moment când universul decide să schimbe totul. Pentru Steven Alper, 13 ani, acest moment nu e o primă dragoste care i-a zdrobit inima sau o notă mică la școală. Ci vestea că fratele mai mic, Jeffrey, s-a îmbolnăvit de cancer.

Jordan Sonnenblick scrie o poveste despre o boală gravă care, paradoxal, nu miroase a spital, ci are coloana sonoră a tobelor, pasiunea mistuitoare a lui Steven. Pe lângă percuție, Steven mai are o obsesie neîmplinită pentru cea mai frumoasă fată din școală și un frate mai mic, Jeffrey, care îi stă mereu în cale. Asta până când Jeffrey este diagnosticat cu leucemie.

Din acea secundă, viața lui Steven se transformă într-un exercițiu de echilibristică. Cum poți să fii un „frate bun” când simți că toată atenția părinților tăi a fost aspirată de o boală care îți devorează familia? Cum poți să bați ritmul corect la tobe când te temi că Jeffrey ar putea să nu mai apuce Crăciunul?

Autorul folosește umorul ca să facă din Steven un supraviețuitor – autoironic, furios, egoist și speriat -, adică uman. Își trăiește cum știe mai bine vinovăția de a fi sănătos în timp ce fratele lui suferă. Un „ritm” al vieții pe care mulți dintre noi îl știm prea bine, dar puțini avem curajul să-l recunoaștem în public.

Colegii de trupă devin a doua familie pentru Steven atunci când prima familie se destramă, iar singurul refugiu devine muzica. Steven se maturizează înainte de vreme, dându-și seama că părinții lui sunt la fel de îngroziți ca el.

Mesajul e simplu: când viața se dezacordează, nu avem încotro și trebuie să cântăm mai departe. Uneori, peste acest lucru, se adaugă responsabilitatea de frate mai mare, care trebuie să rămână prezent și tare, deși el însuși e doar un copil.

Cartea, tradusă de Anca Dumitrescu, păstrează bunul obicei al editurii de a prezenta într-un singur volum, plin de emoții și de sentimente contradictorii, ambele versiuni: în limba română, dar și în limba engleză, în original, un instrument util pentru cititori de a-și exersa cunoașterea limbilor străine și de a și-o îmbogăți cu gramatică și vocabular prețios.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE