3959-135728-oanacuzino.jpg

Crescură feciorii împăratului. Florea, cel mai bătrân, era de un stânjen înalt, cu nişte umeri încât nu l-ai fi putut măsura cu patru pălmi cruciş. Cu totul altul era Costan: mic la statură, îndesat la făptură, cu braţul de bărbat, cu pumnul îndesat. Al treilea, Petru, era înalt, dar subţire, mai mult fată decât fecior.

– Măi Floreo, tu eşti acum mare; du-te şi întreabă pe taica, pentru ce-i plânge lui un ochi, iar altul râde pururea. Aşa zise Petru către fra-te-său Florea într-o dimineaţă. Dar Florea nu s-a dus: el ştia încă din copilărie că împăratul se supără, dacă-l întreabă cineva de astă treabă.

Tot aşa o păţi Petru şi cu frate-său Costan.

– Nu cutează nici unul; lasă c-oi cuteza eu, zise la urmă Petru. Vorba fu zisă; lucrul fu gata. Petru merse ca să întrebe, dar în loc de răspuns primi o palmă de la împărat. Mai încercă o dată şi încă o dată…. În zadar. În cele din urmă, împăratul se înduplecă şi îi zise lui Petru:

– Băiatul meu! Eu văd că ţie nu-ţi iese grija din cap; aşa că ţi-o spune ce-i cu ochii mei. Vezi, ochiul acesta râde de bucurie, când văd că am aşa trei feciori ca voi; iar celălalt plânge pentru că mă tem că voi nu veţi fi în stare să împărăţiţi în pace şi să apăraţi ţara de vecinii cei vicleni. Dacă-mi veţi aduce însă apă de la fântâna Zânei Zorilor, ca să mă spăl cu ea pe ochi, îmi vor râde amândoi ochii, căci voi şti că am feciori voinici, pe care mă pot răzema.

Acestea fiind zise, feciorii plecară pe rând şi încercară să-i împlinească dorinţa tatălui lor. Ultimul care a părăsit împărăţia a fost Petru. După multe încercări, mezinul împăratului a fost cel care a reuşit să dezlege vraja şi să-şi mulţumească părintele. În peripeţiile sale, Petru a cunoscut-o pe Zâna Zorilor, de care s-a îndrăgostit şi cu care a trăit fericit până la adânci bătrâneţi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.