POVEȘTI DIN BUCUREȘTI | Plumbuita, mănăstirea al cărei acoperiș a fost transformat în ghiulele! Aici a funcționat și prima tiparniță din oraș
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Începând din această săptămână, Libertatea vă propune o incursiune prin lumea mai puțin cunoscută a Bucureștiului, dar și a României. Aflăm povești ale clădirilor, ale străzilor, ale mânăstirilor sau ale personajelor care au fost în vogă de-a lungul istoriei sau care au marcat istoria!
Cuprins:
Pentru astăzi, vă spunem povestea unei mănăstiri mai puțin cunoscute din București: Plumbuita, lăcaș de cult care a adăpostit și prima tiparniță din București.
Colentina se numără printre cele mai aglomerate cartiere ale Bucureștiului. Și printre cele mai ușor inundabile. Dimineața mașinile înaintează cu greu pe arterele principale, iar locuitorii nu sunt cei mai calmi oameni pe care i-ai întâlnit vreodată. Când te înghesui să-ți urmezi drumurile zilnice, mai ales într-o zi ploioasă, Colentina nu e deloc cel mai primitor spațiu în care te-ai putea învârti.
Dacă însă renunți la vârtejul orașului și, în loc s-o iei la vale, spre centru, dai ocol parcului Plumbuita și urci spre mănăstire, desprinderea de nebunia urbană se face cu iuțeala cu care fug pe cer norii de vară. Mănăstirea Plumbuita așteaptă discretă, plutind parcă într-o lume paralelă, ca o alternativă în slow-motion la ce se petrece dincolo de zidurile ei, la jumătate de kilometru distanță. Vaci pe o pajiște și câteva păsări într-un țarc, inclusiv un păun gălăgios și rotat. Undeva departe se aude sirena răvășitoare a unei ambulanțe contracronometru, dar la mănăstire bat clopotele – slujba de dimineață tocmai s-a terminat.
Mai mulți ctitori, un singur turn
O mână de călugări trăiesc în chiliile de la Plumbuita, care străjuiește delușorul din anul 1564, când a fost începută de Petru cel Tânăr. De-atunci însă mănăstirea a fost greu încercată – un foc necruțător în 1614, după ce, în 1595, trecuse printr-o serie de alte distrugeri însemnate. În 1647, biserica este ridicată din nou din temelii de Matei Basarab și este completată cu Casa Domnească și zidurile de apărare.
De altfel, istoria spune că Matei Basarab a fost cel care a legat Curtea Veche de Plumbuita printr-un tunel de refugiu, pe care domnitorul îl folosea în caz de atac. În acele vremuri, soliile care veneau din Rusia sau din alte cotloane ale Răsăritului se opreau mai întâi la Plumbuita.
Turnul-clopotniță, considerat monument de sine stătător, care își întâmpină oaspeții serios și impunător a fost construit mult mai târziu, între anii 1802 și 1806.
Botezată de vecini sau de războaie?
Mănăstirea aflată acum în mijlocul orașului și-a primit numele puțin ciudat de la localnicii de odinioară. Cea mai simplă dintre explicații vine direct de la acoperișul așezământului sfânt, care era făcut din plumb. Însă poveștile care au căutat o rațiune mai complicată se învârt tot în jurul domnitorului Matei Basarab.
Se spune că acesta, având nevoie de ghiulele în timpul unei bătălii împotriva turcilor, a poruncit să fie topit acoperișul de plumb pentru ca muniția să poată fi fabricată. O altă legendă spune că lupta dintre trupele lui Basarab cu otomanii comandați de Radu Iliaș a fost atât de crâncenă încât proiectilele căzute pe acoperiș s-au topit, împrumutându-i acestuia aspectul și consistența plumbului.
Litere de început
Povestea mănăstirii Plumbuita este una bogată și din perspectivă cărturărească. În 1573, în timpul voievodului Alexandru al II-lea Mircea și al soției sale, Ecaterina Salvaresso, între zidurile sale apare prima tiparniță din București. Cronologic, presa de la Plumbuita a fost cea de-a treia care a prins formă în Țara Românească, după cele de la Mănăstirea Dealu și Târgoviște.
Cu aproape un deceniu mai târziu, în vârful dealului de la Plumbuita văd lumina tiparului cele dintâi cărți publicate în orașul București - două Tetraevangheliare și o Psaltire.
Și Tudor a trecut pe-aici
În timpul mișcărilor revoluționare din 1821, Tudor Vladimirescu a pornit spre București în fruntea unei mici oști, ca să sprijine eliberarea țării de greci și turci. Vladimirescu și-a ridicat tabăra chiar lângă mănăstirea Plumbuita, iar soldații lui au avut misiunea de a împiedica fuga din oraş a boierilor. Mai târziu, la 1848, subteranele lăcașului de pe malul râului Colentina au fost transformate în temniță politică pentru mai mulți dintre conducătorii Revoluției. A fost însă decizia autorităților vremii, neaprobată de înalții bisericii ortodoxe.
Dacă în afară de o gură de pace și de izolare pelerinul zilelor noastre vrea să se întoarcă de la Plumbuita și cu niște mâncare sănătoasă, e ușor de zis și de făcut: la pangarul mănăstirii se vând produse bio – ouă, brânză și borș.
Citește și
