Povestea lui Emi, băiatul din Vaslui care și-a salvat surorile din incendiu și pe cel mai bun prieten de la înec. Trăiește la limita sărăciei. „Ne avem unul celălalat”, spune mama lui

Comentează
  • Emanuel Bojian din Vutcani, jud. Vaslui, avea șase ani când și-a salvat surorile din casa bunicilor cuprinsă de flăcări.
  • Gestul băiețelului a mișcat atunci, în decembrie 2017, pe toată lumea. Pompierii vasluieni i-au dat o medalie, iar ministrul de interne Carmen Dan l-a răsplătit, după o jumătate de an, pe 1 iunie, cu o bicicletă.
  • După aceea, nimeni nu s-a mai interesat de soarta puștiului, care la începutul lunii mai a mai salvat un copil de la moarte. Pe prietenul lui, care a fost la un pas să se înece într-un pârâu din localitate.
  • Libertatea l-a căutat pe Emanuel și vă spune povestea unui copil cu instinct de salvator.

Cu geanta cu cărți și caiete în spate, îmbrăcat în trening, îndreptându-se în pas vioi spre casă. Așa l-am găsit pe micuțul din Vutcani la aproape doi ani și jumătate de când și-a salvat de la moarte cele două surori și a devenit cunoscut în întreaga țară. Curajul de care a dat dovadă i-a adus popularitate și printre colegii de școală, care de atunci îl strigă “eroul”.

Ziua în care și-a scos surorile din casa în flăcări

Era într-o dimineață de decembrie 2017 când casa bunicilor, care aveau grijă de copii în lipsa părinților plecați la muncă în Spania, a luat foc. Micuții erau singuri în casă. Bunicul era plecat la muncă, în sat, iar bunica la magazin. Emanuel dormea într-o cameră, fetițele, care aveau una câteva luni, cealaltă 2 ani, în altă cameră. Băiatul s-a trezit din cauza fumului înecăcios de la acoperișul care se aprinsese de la coșul necurățat. N-a intrat în panică și nici n-a fugit. S-a dus glonț în camera surorilor sale și le-a scos, cu mare greutate, afară.

Emi, alături de mama lui, Bianca Bojian, și de surorile Ioana și Amalia

“Când era mic, l-am învățat să fugă în caz de pericol. Când au venit și surorile lui pe lume, i-am spus să aibă grijă de fete ca de ochii din cap. Așa a făcut și atunci când Ioana și Amalia au fost în pericol. Și nu i-a fost deloc ușor, pentru că fata de 2 ani nu voia să iasă din casă. Era speriată, mai ales că fusese trezită din somn”, ne-a povestit acum Bianca Bojian, mama băiatului.

Desculț și dezbrăcat, Emi a fugit apoi cu sora mai mică în brațe și cu cea mai mare de mână pe drumul din piatră spre sat. A mers așa vreo câteva zeci de metri, în ciuda frigului, până când un vecin i-a văzut și i-a luat în casă.

”Noi eram în Spania și am aflat de la o cumnată ce s-a întâmplat. Am venit acasă într-un suflet”, spune mama copiilor.

După nenorocire, bunicii și copiii s-au mutat într-o casă pusă la dispoziție de primarul comunei Vutcani, Silviana Bahrim. Apoi, o fundație s-a implicat și le-a cumpărat o locuință.

Din fosta casă a bunicilor a mai rămas doar o bucată de zid

“La noi a durat două săptămâni să ajungem acasă, în țară. Ambasada din Spania nu ne-a ajutat cu nimic și de asta a durat atât. Când am ajuns, deja era cumpărată casa și copiii cu socrii se mutaseră în ea”, adaugă Bianca Bojian.

Curajul copilului a mișcat atunci pe toată lumea. Emi a fost vizitat de pompierii vasluieni, dar și de ministrul Carmen Dan, care i-a dat un trofeu. Tot atunci, băiatul a primit și o bicicletă pe care acum nu o mai poate folosi. “Era prea mare pentru mine, așa că o mai dădeam la copiii din sat. Zilele trecute s-a stricat. I s-a rupt lanțul și acum nu mai am ce face cu ea. Tati a spus că a vorbit cu cineva să o repare”, se arată încrezător Emanuel.

”Mă bucur când pot să ajut pe cineva”

Emi și bicicleta pe care n-o mai poate folosi

De bicicleta primită de la ministrul Dan se leagă și cea de-a doua faptă a lui Emi, de la începutul lunii mai. Băiatul se afla împreună cu un prieten de-al său, cu doi ani mai mare, în zona râului din Vutcani, pe care acesta din urmă a încercat să-l traverseze pe o punte îngustă. La un moment dat, copilul de 10 ani s-a dezechilibrat și a căzut în apă. Fără să stea pe gânduri, Emil a reușit să-l prindă de mână și să-l tragă pe mal.

Băiatul ne arată locul din care și-a salvat prietenul

“Nu mi-a fost greu, deși m-am chinuit un pic. Apa era mare în locul în care a căzut, deși nu pare, iar mai încolo e un fel de cascadă. Mă bucur de fiecare dată când pot să ajut pe cineva. De aceea, când o să fiu mare, vreau să mă fac pompier”, ne-a spus Emanuel.

“Are în instinct chestiunile acestea de a salva sau de a ajuta pe cei aflați în suferință. Obișnuiește să vină acasă cu pisicuțe, căței răniți, pe care îi îngrijește. De aceea, o să-l ajutăm ca visul său de a deveni pompier să devină realitate”, ne-a declarat mama băiatului.

Venitul familiei, doar din alocații și ajutor social

Arhiva foto

Dorința lui Emanuel de a deveni salvator profesionist nu va fi foarte ușor de împlinit. Și asta din cauza condițiilor modeste în care trăiește familia sa. Veniturile lunare abia depășesc cu puțin suma de 1.200 de lei, compuse din alocațiile copiilor, ajutorul social și alocația complementară.

“Suntem la limită. Mai luăm de la magazin pe datorie. Noroc că ne mai așteaptă. Soțul mai merge și mai muncește cu ziua prin sat. Și astăzi, când ați venit dumneavoastră, este la cineva pentru a mai aduce un ban în casă. Eu nu pot să plec să lucrez undeva pentru că nu au cu cine să stea copiii, iar singuri nu mai am curaj să-i las”, ne-a mărturisit Bianca Bojian.

Cu toate că nu are bani prea mulți, familia lui Emi nu se plânge. “Nu ducem lipsă de nimic. Ne avem unul pe celălalt, copiii sunt sănătoși și asta cred că este cel mai important”, este convinsă mama micului erou din Vutcani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Pantofi victime Holocaust Polonia
14:12
În 1941, România a deportat peste 35.000 de evrei, majoritatea copii și femei, în Transnistria: „Fiecare a avut un nume, un chip și o viață”
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
MONDEN
Bonfire fete la „Insula Iubirii” 2026
13:59
„Insula Iubirii” 9 octombrie 2026. Una dintre concurente izbucnește în lacrimi și cere ca testul să se încheie
Ilinca Vandici
13:57
Ilinca Vandici și-a lăsat la vedere burtica de gravidă. Cum s-a filmat prezentatoarea TV
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Ultimele știri
14:56
Șoferii de TIR ar putea lucra până la 70 de ani din cauza celor 25.000 de camionagii lipsă, în Italia: „Să se lucreze mai mult”
14:51
Filmat de zeci de camere, un tânăr din Brașov a crezut că va scăpa după ce a zgâriat 22 de mașini într-o singură noapte, însă a ajuns în arestul Poliției
14:50
Planul secret al Rusiei prin care vrea să lase marile orașe din Ucraina fără curent, căldură și apă la iarnă
14:24
Care sunt pericolele ascunse ale toamnei pentru animalele de companie și ce trebuie să faci ca să fie în sigurață
TRENDING
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Ce condimente se pun la murături
14:08
Ce condimente se pun la murături
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop fecioara pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...