Prea multe femei singure și prea puțini bărbați liberi

Ea a fost prima din grupul nostru care a avut curajul să se mute în București. A intrat la Medicină și, în paralel, a muncit pe brânci, angajându-se, încă de la început, ca infirmieră la diferite spitale, fiindcă a vrut să învețe pe viu ce înseamnă să ai grijă de viața unui om. A colaborat cu mulți medici și a avut și multe cazuri deosebite. Poate tocmai de aceea și-a dat silința să fie altfel decât personalul sanitar, înțepenit și dezumanizat de prea multe greutăți, și a reușit să ajungă un medic bun. și-a ales ca specialitate ginecologia, ca să-și ajute toate prietenele și să le fie de folos cât mai multor femei, să le învețe cum să se îngrijească și să se ferească de boli și de parteneri periculoși.

Când a reușit să-și deschidă un cabinet particular, o clinică, mai exact, împreună cu alte câteva colege, m-a întrebat dacă nu aș vrea să fac pe secretara la clinica lor. Am acceptat imediat, mai ales că tocmai mă despărțisem de iubitul meu, cu care eram împreună încă din liceu, dar niciunul dintre noi nu simțea sincer că ar trebui să ne căsătorim și lungeam inutil o relație eșuată de mult.

Ca să tai răul din rădăcină, am plecat la București. Pe vremea aceea, Nana locuia cu chirie, investise toți banii puși deoparte, plus un împrumut serios de la bancă în clinica ei, așa că am împărțit totul la doi și ne-am descurcat destul de bine.

Recomandări

Vot crucial: Camera Reprezentanților a adoptat proiectul de lege privind ajutorul militar pentru Ucraina, de 61 de miliarde de dolari, după luni de blocaj

Am învățat destul de repede tot ce trebuia să știu. Au început să vină și pacientele, care, mulțumite fiind de servicii, le recomandau clinica și altora, iar așa treaba a început să meargă ca pe roate. Fetele au angajat și un psiholog, o femeie, care le sfătuia pe pacientele aflate în situații mai delicate. în acest scop, au amenajat o mică aripă, cu câteva paturi, pentru tinerele care se con-fruntau cu prima sarcină și care fuseseră părăsite de iubiți sau ai căror părinți nu erau de acord ca fiicele lor să-și rateze viața și le forțaseră să avorteze.

După câțiva ani de zile, m-am hotărât să-mi văd și eu de drumul meu. îmi doream să lucrez la o agenție de turism, să fac pe ghidul și să călătoresc în toată lumea. Nana nu s-a supărat când i-am spus că vreau să plec de la ele, erau destule studente care voiau să lucreze acolo, așa că, pentru o vreme, am mers pe drumuri separate. Norocul meu a fost că știam mai multe limbi străine, printre care și germana. Patroana agenției la care lucram s-a profilat pe clienți de limbă germană și, cum totul se putea aranja online, lucrurile mergeau ca pe roate.

Scopul ei era să prindă cât mai mulți clienți elvețieni, și a reușit, iar eu îi însoțeam în toate destinațiile alese. Am călătorit mult și am avut bucuria să văd locuri la care nici nu visasem vreodată și să cunosc oameni minunați. Patroana mea s-a gândit la un moment dat că n-ar fi rău să-și deschidă o mică sucursală în Elveția și mi-a propus mie să mă ocup de ea. Cine nu și-ar dori să trăiască în Elveția?! Ați fost vreodată acolo? Acum, de când accesul țărilor nou-intrate în Uniunea Europeană a fost permis și acolo fără viză, lucrurile s-au cam deteriorat, dar, până nu demult, elvețienii, cel puțin în orașele mici, nu-și încuiau mașinile lăsate în stradă și nici ușa de la intrare. După ce câteva grupuri de „cetățeni europeni” au dat spargeri și au comis tot felul de alte infracțiuni pe teritoriul lor, elvețienii au devenit mult mai atenți, dar și mai puțini amabili cu anumiți străini.

Recomandări

Mărturia tinerei care a mers să reclame că un polițist a violat-o. Femeia spune că a fost ținută trei ore „înțepenită pe un scaun” în camera de interogatoriu

În perioada în care am lucrat în Elveția, am cunoscut și mulți români care erau acolo de ani buni. Obținuseră diferite contracte de muncă, erau plătiți decent, așa că sperau să și le prelungească.

Horia era specialist în calculatoare, o meserie căutată peste tot în lume. Studiase în Statele Unite, avea un IQ foarte mare, se însurase cu o româncă, dar el continua să muncească în Elveția, iar ea, în România. Asta a fost tot ce am putut afla despre el din gura lui. Mi-a propus să ne ținem de urât unul altuia, „fără nicio obligație”. Aveam 34 de ani, nu exista niciun bărbat în viața mea și nu-mi doream o viață de călugăriță, așa că am acceptat propunerea lui. Horia era un bărbat arătos, agreabil, bine-crescut și era o companie plăcută. Ne petreceam împreună mai tot timpul pe care-l aveam la dispoziție, ne simțeam bine, iar faptul că nu ne făcuserăm promisiuni și nu ne așteptam la un viitor comun ne ajuta să fim relaxați și să ne simțim la fel de liberi ca și până atunci. Când intervenea câte ceva și nu ne puteam vedea, ne anunțam și, fără supărare, o lăsam pe altă dată.

Toate bune și frumoase până într-o zi, când am constatat cu stupoare că sunt însărcinată. După nenumărate rezultate pozitive la testele cumpărate de la farmacie, m-am decis să dau o fugă până la Nana să lămuresc lucrurile. Am sunat-o, i-am spus despre ce e vorba și mi-a spus că mă așteaptă cu nerăbdare, „să punem țara la cale”. Mie nu-mi prea ardea de glumă, așa că am râs cu jumătate de gură, mai ales că nu mă prea simțeam în stare să cresc un copil de una singură, ca să nu mai spun că era vorba de un copil făcut cu bărbatul altei femei.

Recomandări

„Două sau trei drone, precum jucăriile copiilor”. Teheranul bagatelizează atacul Israelului, dar amenință cu un răspuns „dur și maxim”

Când am ajuns la clinică, Nana era într-o operație, iar o colegă de-a ei, pe care o cunoșteam de altfel, s-a oferit să mă ajute. M-a consultat, mi-a confirmat bănuiala și testele și m-a sfătuit să păstrez copilul. Mi-a povestit apoi că ea făcuse câteva avorturi la tinerețe, iar acum, când și-ar fi dorit un copil, nu mai putea face. Alina mi-a propus chiar, într-un moment de disperare cred, să păstrez copilul și să i-l dau ei. Am luat totul ca pe o glumă, firește. Nu mă vedeam eu în postură de mamă, dar cu atât mai puțin îmi puteam imagina că mi-aș putea părăsi copilul.

După ce Nana a ieșit din operație, s-a învoit și am ieșit în oraș, să dezbatem problema. Tot timpul, de când ne-am văzut, am avut senzația că vrea să-mi spună ceva, dar nu știe cum s-o facă.

— Nana, sunt sigură că ai ceva să-mi spui, e vreo problemă cu fătul, deși cred că e mult prea devreme să se vadă așa ceva.

Nana s-a tot codit, dar până la urmă mi-a spus… ultimul lucru pe care mi-aș fi imaginat că l-aș putea auzi:

— Horia, tatăl copilului tău, este soțul Alinei. îmi pare foarte rău, am vrut să te avertizez la telefon, dar n-am vrut să-ți stric plăcerea unei relații… libere. Nu ești prima femeie cu care o înșală pe Alina, ea s-a obișnuit cu stilul lui de viață, mai ales că se văd extrem de rar, sinceră să fiu nici n-o înțeleg de ce nu divorțează. Numai că, de data asta, adevărul ar fi mult prea dureros pentru ea, oricât ar fi de tolerantă. Horia știe?

— Nici vorbă! Doar ne-am propus o relație fără obligații. Nici n-ar avea rost să-i spun așa ceva. Problema este să-mi dau seama dacă îmi doresc acest copil, pe care ar urma să-l cresc singură, sau prefer să-mi văd mai departe viața mea și să rămân singură. Mă întreb dacă acest copil nu ar fi exact ceea ce-mi trebuie. Aș vrea oricum să mă gândesc foarte bine înainte să iau decizie sau să fac ceva ce aș putea regreta toată viața. Am însă o rugăminte: fă în așa fel, încât să nu mai am de-a face cu Alina, mi-e foarte greu s-o privesc în ochi. Dacă aș fi știut cum stau lucrurile… Poate aș fi făcut la fel, naiba știe! Nicio femeie nu-și poate imagina că un bărbat ca Horia stă de unul singur la mii de kilometri distanță. Trebuie să avem însă mare grijă ca niciunul dintre ei să nu afle despre copil.

— și ce-o să faci? Renunți la postul de acolo?

— N-am altă soluție.

A urmat o perioadă cumplită de nesomn, de coșmaruri, de gânduri negre. Mă simțeam vinovată față de Horia, față de Alina, chiar și față de copilul pe care încă nu știam dacă o să-l păstrez sau nu. Din fericire, nu știu prin ce minune, Alina a plecat să-și petreacă un concediu de o lună împreună cu soțul ei. și am înțeles că el a fost cel care i-a propus acest lucru. Despărțirea noastră s-a petrecut fără probleme, avuseserăm un pact și i-am pus punct. Horia nu mi-a pus întrebări și nici eu nu i-am dat explicații. După ce luna a trecut, Alina a anunțat că-și prelungește șederea.

între timp, eu am întors problema pe toată părțile posibile, am cântărit și bune, și rele. Nana era dispusă să mă găzduiască în camera ei de oaspeți și să ne ocupăm împreună de creșterea copilului. Oricum, ea era mult mai în temă decât mine.

— Tu n-ai de gând să-ți întemeiezi o familie într-o bună zi? am întrebat-o pe Nana.

— Nu prea am timp de asta și nici nu pot spune că roiesc bărbații în jurul meu. Toată ziua am de-a face cu femei și, eventual, cu soții, iubiții sau foștii lor iubiți. Trebuie să recunoști că nu prea am de unde alege. Profesia mea îmi umple viața, iar dacă tu te decizi să păstrezi copilul și accepți să-l creștem împreună, viața mea va fi și mai plină. Nu-ți face griji pentru mine, n-o s-o iau razna, mai am și eu câte o mică aventură din când în când. „Fără obligații”, la fel ca tine.

Mă apropiam cu pași repezi de termenul-limită la care puteam renunța la copil. N-am putut s-o fac. Nu știu de ce. Nu sunt credincioasă, dar de multe ori aveam impresia că sarcina m-a schimbat deja și-mi plăcea ce simțeam. în definitiv, asta e menirea noastră, nu? Să aducem pe lume copii! De ce să fac eu excepție?

Am anunțat-o pe Nana că păstrez copilul chiar de ziua ei. Mi-a spus că e cel mai frumos cadou pe care l-a primit vreodată. La câteva zile după aceea, a sunat-o și Alina și i-a spus că s-a decis să rămână lângă soțul ei, pentru că, în sfârșit, s-a petrecut o minune și a rămas însărcinată. Considera că era de datoria ei să facă tot posibilul ca acest prunc, acest dar de la Dumnezeu, să aibă și un tată.

Eu am adus pe lume un băiat, Filip, iar trei luni mai târziu a născut și Alina o fetiță, Lara.

Nana era în culmea fericirii, când am venit cu Filip acasă. Camera copilului arăta ca în reviste, nici nu știu când a avut timp să se ocupe de toate astea. Tavanul era un cer plin de stele, care noaptea, când stingeam lumina, scânteiau precum stelele de pe cer. Erau reprezentate perfect și Carul Mic, și Carul Mare, și Calea Lactee, și Luceafărul, băiatul nostru avea să descopere toate secretele cerului. Pereții erau plini de personaje din poveștile pe care le aveam deja pe DVD-uri. Nana nu a uitat niciun amănunt. Până și așternuturile erau multicolore și se potriveau perfect cu restul, iar jucăriile de pluș deja umpluseră camera. Nu vă mai spun câte hăinuțe cumpărase Nana. Se gândise la toate, la scutece, la biberoane, creme de toate felurile, nu uitase nimic. Cât despre jucării, ce să mai spun?

Când am intrat în camera lui, poate am visat, poate nu, dar am avut impresia că Filip a zâmbit. Oricum, a fost un copil tare cuminte de la bun început și semăna teribil cu Horia. și Nana a observat asta.

— Cred că, dacă vreodată mai vine Alina să ne vadă, poate chiar să ne-o arate și pe fetița ei, trebuie să avem mare grijă să nu-l întâlnească pe Filip, e copia fidelă a lui Horia.

Din păcate, după ce a născut Alina, relația ei cu Horia nu s-a îmbunătățit prea mult și s-a decis să se întoarcă acasă, cu Lara cu tot. Nana a primit-o înapoi la clinică imediat, i-a făcut rost de o femeie s-o ajute, dar biata de ea era dărâmată. îl iubea pe Horia și a tot sperat că un copil i-l va readuce pe soțul ei înapoi. El era însă prea egoist ca să se sacrifice pentru familie, pentru un copil. îi plăcea libertatea lui și, în special, să facă ce își dorea. Anii petrecuți departe de Alina îi înstrăinaseră definitiv.

Biata Nana era într-o situație cumplită. Ar fi vrut din tot sufletul s-o ajute pe Alina, dar nu putea fi în două locuri în același timp. și-i era teamă să-i spună Alinei adevărul. L-am tot ascuns pe Filip cât am putut de ea. Numai că, într-o bună zi, Filip a făcut temperatură mare. M-am speriat cumplit și am sunat-o pe Nana s-o rog să-l ducem la spital.

— Alina nu e doar ginecolog foarte bun, are diplomă și de pediatru și e un foarte bun diagnostician. Nu are rost să speriem copilul ducându-l la spital, o chem pe ea să-l vadă.

Alina l-a consultat serios și a constatat că avea pneumonie. I-a stabilit tratamentul și s-a oferit să-i facă injecțiile chiar ea, ca să-l aibă tot timpul sub observație. A venit din 6 în 6 ore, timp de cinci zile, până l-a scos la liman. N-a spus nimic multă vreme. După ce Filip s-a simțit mai bine, s-a uitat în ochii noștri și a spus, doar așa, ca o simplă constatare:

— Îi seamănă foarte bine lui Horia. El nu știe nimic, nu-i așa? Ai avut dreptate să nu-i spui nimic. Eu am crezut, făcându-i un copil, îl voi readuce acasă, lângă mine. Nici nu i-a păsat, ba chiar dimpotrivă, mi-a spus că s-a obișnuit cu libertatea lui și că se simte mult mai bine așa. E dispus să-mi plătească pensie alimentară, dar mai mult de atât mi-a sugerat să nu aștept de la el. Când l-am anunțat că o iau pe Lara și ne întoarcem în țară, mi s-a părut mai degrabă ușurat decât trist. și, până la urmă, de ce ar fi fost supărat? Eu și fetița eram doar o grijă în plus pentru el, ca să nu mai spun că i-am fi limitat libertatea.

Nana s-a decis să ne ajute pe amândouă să ne creștem copiii (copiii lui Horia!). Filip și Lara se iubesc foarte mult, ca doi frați. Dar ce spun eu… Ei chiar sunt frați!

Povestea de viață prezentată în acest material este ficțională. Unele întâmplări sunt inspirate din viața reală, dar numele personajelor și anumite aspecte au fost modificate.

Urmărește-ne pe Google News