Așa au ajuns să locuiască aici. Mama Ioanei muncește la bucătăria unui restaurant care a fost închis pe timpul pandemiei, iar tatăl, care a făcut anul trecut un infarct și are 3 stenturi, muncește ca șofer cu ziua. Ca să își facă lecțiile, ambii copii folosesc telefonul mamei, care a reînceput serviciul și îl încarcă noaptea, la bateria mașinii.

”Familiile a 60 de copii ce vin la centrele noastre trăiesc la limita subzistenței. Mulți părinți și-au pierdut serviciul, iar de când s-a închis școala, copiii au pierdut și masa de la after-school, care pentru ei constituia masa principală a zilei.”, ne explica reprezentanții Fundației Inovații Sociale Regina Maria, cei care au in grija peste 200 de copii din doua centre eductionale tip after-school. 

(Publicitate) Criza COVID a scos la iveală cele mai grave probleme legate de educația copiilor

Lecții pe telefoane primite ca donații

Alexandra (clasa a II-a) și Robert (clasa a IV-a), nu au calculator sau tabletă acasă. Tatăl este pensionat pentru un diagnostic pulmonar, iar mama muncește cu ziua, pe unde apucă. Din nefericire, Alex are și el probleme. A fost diagnosticat acum 4 ani cu epilepsie și urmează un tratament pentru asta, însă, are nevoie și de o alimentație foarte echilibrată. Trăiesc într-o casă din OSB pe care se străduiesc din greu să o încălzească iarna. Nici ei nu au curent, dar părinții lor au reușit să facă o înțelegere cu un vecin pentru un fir electric, cu condiția ca ei plătească întreaga factura. 

Când Selly ajunge să vorbească precum un polițist pensionat prea devreme. Ce e neregulă cu învățăturile celebrului vlogger despre BAC
Recomandări
Când Selly ajunge să vorbească precum un polițist pensionat prea devreme. Ce e neregulă cu învățăturile celebrului vlogger despre BAC
 

De când școala s-a oprit, Alexandra și Robert au primit ca donație câte un telefon și câte o cartelă de internet și așa au putut să țină pasul cu școala online.  

„Nu am participat la nicio ora pe Zoom”

Maria Ionescu are 10 ani.  A fost abandonată de mama la naștere, tatal este schizofrenic și este internat in ospiciu, iar ea este crescută de ambii bunici. Temele și le face pe Whatsapp cu telefonul bunicii, dar telefonul nu merge decât când e alimentat la priză. 

Ad placeholder

”Nu am putut participa direct la nici o oră pe Zoom. Doamna învățătoare de la centru ma ajută cu școala: îi trimite în fiecare zi doamnei de la școală temele mele și dânsa le urcă pe platforma școlii. Durează foarte mult, dar nu vreau să rămân în urmă.”

(Publicitate) Criza COVID a scos la iveală cele mai grave probleme legate de educația copiilor

O lume pe care ne-o dorim: cea în care copiii ajută alți copii

”Pentru ca ne dorim ca toți copiii, indiferent de greutățile din familie, să termine cu bine anul școlar, am lansat pe 24 mai, o campanie online de strângere de fonduri în beneficiul acestor 200 de copii vulnerabili din centrele noastre educaționale, înlocuind evenimentul sportiv caritabil Marea Tzopăială, anulat în vremea pandemiei.”, a declarat Cristiana Mateoiu, directorul Fundatiei Inovatii Sociale Regina Maria.  

Descoperire șocantă a Curții de Conturi: peste jumătate din combinezoane și din măștile speciale pentru medici stau în depozite de luni bune și nu au ajuns în spitale!
Recomandări
Descoperire șocantă a Curții de Conturi: peste jumătate din combinezoane și din măștile speciale pentru medici stau în depozite de luni bune și nu au ajuns în spitale!
 

Campania constă într-o provocare la mișcare care își propune să stimuleze cât mai mulți oameni, cât mai multe familii, să se distreze realizând 24 de mișcări repetitive dintr-o activitate sportivă preferată, să se filmeze și să posteze pe social media împreună cu #24micatzopaiala, fără să uite însă să doneze 2 eur/lunar prin SMS la 8844 cu cuvântul VISE pentru cei 200 de copii în nevoie. 

”Ceea ce ne-a impresionat extrem de mult este faptul că au răspuns chemării noastre foarte mulți copii care au intrat în jocul nostru pe TikTok, unde provocarea noastra s-a viralizat cu viteza luminii. Pe de-o parte, discrepanțele între copiii defavorizați pe care îi ingrijim și cei din familii obișnuite, cu posibilități materiale, au devenit din ce în ce mai vizibile. Pe de alta, însă, suntem fericiți că noile generații de copii cresc deja într-o lume mai empatică, o lume unde este din ce în ce mai la îndemână să îi ajutăm pe cei mai puțin norocoși.” Cristiana Mateoiu.  

Ad placeholder
Județul în care s-a înregistrat cea mai mare creștere de cazuri noi, în ultimele 24 de ore
Recomandări
Județul în care s-a înregistrat cea mai mare creștere de cazuri noi, în ultimele 24 de ore
 
(Publicitate) Criza COVID a scos la iveală cele mai grave probleme legate de educația copiilor

Director centru educațional social: ” Visul unui copil nu trebuie oprit nici măcar de o pandemie”

Distanțare socială, carantină, școala online – toate ne privează de viața pe care o știam înainte. În familiile vulnerabile, însă, copiii încearcă din greu să termine semestrul cu bine de acasă. Fără condiții minime de trai, fără internet și chiar fără curent electric, să poți ține pasul cu școala este aproape imposibil. Sunt sute de mii de copii care nu pot învăța acasă, online, în pandemie.

„Visul unui copil nu trebuie oprit nici măcar de o pandemie! Copiii din centrele educaționale ale Fundației Inovații Sociale Regina Maria din Clinceni și Băneasa în momentul de față nu mai au acces la educație din cauza sărăciei. Școala online nu este o opțiune pentru 70 din cei 200 de copii susținuți de noi. Ei nu au nicio sursă de învățare, nu au tablete, laptopuri, acces la internet, iar unii dintre ei nu au nici măcar curent electrică„ susține Cristiana Mateoiu, director executiv al Fundației Inovații Sociale Regina Maria

Ad placeholder

Fundația Inovații Sociale Regina Maria este un ONG care oferă de 10 ani o gamă largă de servicii medicale gratuite persoanelor fără venituri și asigurări medicale și care îngrijește, alături de mai bine de 15 dascăli angajați și voluntari, un număr de 200 de copii din familii defavorizate în cele două centre educaționale ale fundației (Clinceni și Băneasa). Fundația Inovații Sociale Regina Maria este inițiativa filantropică a familiei Dr. Wargha și Mitra Enayati și face parte din ENAYATI Group. Fundația Inovații Sociale Regina Maria nu face parte din Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria. 

Cum a conceput copiii, cât timp era la pușcărie. Borcea: N-am fost niciodată la camera nupțială
PARTENERI - GSP.RO
Cum a conceput copiii, cât timp era la pușcărie. Borcea: N-am fost niciodată la camera nupțială
Horoscop 2 iulie 2020. Săgetătorii se confruntă cu chestiuni financiare arzătoare ce pot fi amânate
HOROSCOP
Horoscop 2 iulie 2020. Săgetătorii se confruntă cu chestiuni financiare arzătoare ce pot fi amânate
RECOMANDĂRI