(Publicitate) Cum amenajezi o bucătărie mică

Comentează

Chiar dacă nu ne petrecem majoritatea timpului în bucătărie, acest spațiu este, adesea, cel mai bine calculat, din întreaga locuință, în special, din cauza dimensiunilor. Din păcate, nu toate bucătăriile sunt ample și spațioase, iar unele nu excelează, din proiectare, nici la nivel de organizare a instalațiilor și spațiului, așa că nu poți face decât să amenajezi în condițiile date. Dacă ești într-o astfel de situație, îți venim în ajutor și îți prezentăm câteva sugestii, ca să poți amenaja cât mai eficient o bucătărie mică.

Folosește polițe și etajere

Deși, în anii trecuți, moda impunea dulapuri mari, din lemn masiv, cât mai închise, pentru a „ascunde” în ele tot arsenalul de bucătărie, amenajările moderne ale bucătăriilor vin exact cu opusul. Astăzi, poți folosi ustensile de bucatarie pe care să le agăți de rafturi suspendate, special create pentru depozitarea acestora, sau poți folosi etajere și polițe cu lucruri cât mai la vedere. Mănușile de bucătărie, prosoapele sau chiar capacele pentru oale pot fi vizibile, însă, așezate în ordine în suporturi dedicate. Vei crea, astfel, imaginea modernă a unei bucătării complet mobilate și utilate. În plus, în acest fel, vei avea mereu la îndemână lucrurile de care ai nevoie în bucătărie, atunci când gătești. Astfel, vei acoperi și unul dintre principiile de bază ale organizării, acela de a lăsa la vedere lucrurile de care ai cel mai adesea nevoie.

Cumpără seturi complete de mobilier

În prezent, amenajările la nivel de mobilier de bucătărie se axează foarte mult pe achiziționarea de seturi complete, conform dimensiunii bucătăriei. Astfel, nu va mai fi nevoie să cauți corpuri similare de mobilier din care să realizezi imaginea de ansamblu. Poți găsi bucătării complete, seturi cu electrocasnice încorporate, gata să fie montate în spațiul alocat. Cu siguranță, acest lucru este avantajos, chiar dacă prețurile pot fi puțin mai mari, deoarece, nu vei mai pierde timp căutând sau măsurând pentru a crea mobilă custom made pentru bucătăria ta.

Achiziționează mobilier suspendat

Una dintre cele mai bune soluții de amenajare, atunci când nu dispui de prea mult spațiu, este cea de a folosi mobilier suspendat. Dulapurile suspendate îți oferă posibilitatea de a stoca în ele lucruri importante, la care trebuie să ai acces și te vor ajuta să organizezi mai bine spațiul inferior. Nu îți fă griji cu privire la rezistență și stabilitate, deoarece aceste corpuri de mobilier sunt bine prinse pe perete, astfel că pot stoca chiar și lucruri mai grele.

Gândește-te la extinderi constructive

În unele cazuri, se poate să amenajezi o bucătărie mică chiar și apelând la spațiile adiacenteーholul sau balconul. Poți renunța la uși pentru a crea un efect de tip bucătărie open space sau poți opta pentru uși glisante. Poți, de asemenea, să decupezi un perete despărțitor pentru a crea un blat de servire, însă, ține cont că nu vei putea aerisi prea ușor, mai ales, dacă gătești frecvent, așa că o hotă s-ar putea să-ți fie utilă. Dacă ai un balcon amplu, poți crea o legătură cu aceasta, extinzând, astfel, spațiul bucătăriei. Reține, însă, că vei avea nevoie de un specialist care să te ghideze, deoarece ar putea exista condiționări la nivel de amenajare care să țină de structura de rezistență a locuinței.

O bucătărie mică din construcție nu ar trebui să fie o problemă la nivel de amenajare, deoarece există soluții pentru a transforma acest inconvenient într-un avantaj. Important este să te inspiri și să alegi ceea ce îți place și, mai apoi, să amenajezi totul după bunul tău plac, folosind elemente de mobilier moderne și accesorii care să pună în evidență bucătăria ta cea nouă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
21:02
Siegfried Mureșan a anunțat planul de guvernare dacă Guvernul lui va trece de Parlament: „Reducerea inflației și creșterea nivelului de trai”
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
19:17
Nicuşor Dan vede și partea bună, și marele defect al României, în plin proces de formare a noului guvern
MONDEN
Mirela Vaida si sotul
18:18
Mirela Vaida, escapadă la Veneția după 17 ani de căsnicie: „Un erou! Cu mine n-a avut timp să se plictisească”
Elena Udrea si Eva
17:23
Elena Udrea, imagine de arhivă din Costa Rica, cu o zi înainte să devină mamă: „Neștiind că a doua zi avea să vină”
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Hepta
17:34
Traian Băsescu, despre George Simion: „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică de ce are succes”. Crede că Georgescu va candida iar la prezidențiale
Nicușor Dan, susținând o declarație de presă, având în spate steagurile României și ale Uniunii Europene.
14:21
Nicușor Dan îndeamnă românii să se bucure de succese: „Pare că suntem în preajma apocalipsei. Nu suntem deloc aşa”
Ultimele știri
22:44
FCSB, umilită în Bănie: Universitatea Craiova a câștigat cu 5-0 și se apropie la un punct de liderul Dinamo
22:41
Nicuşor Dan a semnat decretul prin care Siegfried Mureşan a fost desemnat premier. Are 10 zile să formeze un Guvern, după publicarea în Monitorul Oficial
22:40
Contractele de 3,7 miliarde lei pe Drumul Expres Suceava - Siret, sub semnul întrebării: Curtea de Apel București a anulat licitația
22:24
Un urs a fost văzut la aproximativ 100 de kilometri de București. Două mesaje RO-Alert într-o singură zi
TRENDING
13:40
574.060 de pensionari ar putea fi executați silit, din cauza pensiilor calculate greșit
16:00
Turismul balnear va renaște într-o comună din sudul României. Băile termale de la Bughea de Sus, cunoscute din secolul al XIX-lea
15:42
Ce spunea Traian Băsescu cu puțin timp înainte ca Siegfried Mureșan să fie nominalizat premier de către Nicușor Dan
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
horoscopul zilei de astăzi 20 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 20 septembrie 2026. Scorpionii au chef de vorbă, dar cei cu care vor să discute s-ar putea să nu fie prea încântați
Cu porții generoase de caviar, șampanie și servicii premium, compania aeriană din Paris a reușit să își consolideze poziția. Sursă foto Shutterstock
18:14
Caviarul și șampania, soluția unei mari companii aeriene pentru a trece peste efectele războiului din Iran
O nouă descoperire legată de boala Alzheimer sugerează că o moleculă proteică numită ERBB4 ar putea fi cheia înțelegerii modului în care această afecțiune neurodegenerativă afectează memoria și funcțiile cognitive. Sursă foto Shutterstock
16:40
Cauza principală a declanșării bolii Alzheimer ar putea fi o moleculă din creier, conform unui nou studiu
Castelul Bran, aflat pe un deal stâncos, fortăreață medievală și monument național, cu steagurile românești, ale județului Brașov și ale Uniunii Europene fluturând în față, sub un cer albastru senin în România, Transilvania
15:03
Castelul Bran a intrat în top 10 cele mai populare castele și palate din Europa în 2026. Cum arată restul listei
 O bandă de delimitare a poliției izolează locul unei infracțiuni pe un trotuar
12:09
Rata infracționalității a crescut cu peste 10% în prima jumătate a anului, într-o destinație de vacanță tot mai vizitată de români
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Viorel Oarză
14:23
Interlopul găsit împușcat în cap într-o pădure din Iași a murit. Familia lui Viorel Oarză a fost de acord să îi fie prelevate organele
Elevi fericiți, alături de învățătoarea lor. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
12:44
Prima minivacanță din noul an școlar. Când vor avea elevii un weekend prelungit
gara-de-nord-eli-driu-p-159
10:53
Trenul internațional Viena – București Nord își modifică orarul în Ungaria până în decembrie din cauza lucrărilor la infrastructura feroviară maghiară
Antonio Momoc, profesor de comunicare la Universitatea din București, trainer de vorbire în public
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Nicușor Dan, la nuntă, dar nu şi la consultările pentru premier după protest. Ce spun gesturile lui?
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”