(Publicitate) Dotează-ți întreaga farmacie cu dulapuri metalice în valoare totală de doar 5.000 de lei!

Comentează

Farmaciile reprezintă unul dintre cele mai profitabile business-uri, din câteva motive lesne de înțeles. În primul rând, sănătatea este cea mai importantă și niciun om nu va face rabat atunci când vine vorba despre felul în care se simte, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic.

Asta cu atât mai mult cu cât, din păcate, populația României este una destul de îmbătrânită, motiv pentru care farmaciile nu vor duce niciodată lipsă de clienți. În al doilea rând, multe astfel de locuri au program non-stop, ceea ce înseamnă că profitul nu va întârzia să apară.

În cazul în care te gândeșți să îți deschizi un astfel de business, vei avea nevoie în primul rând de un loc în care să depozitezi medicamentele, dar în care acestea să fie și vizibile pentru cei care îți trec pragul.

De aceea, în articolul de față, ne-am gândit să îți prezentăm câteva modele de dulap metalic OfficeClass.ro. OfficeClass.ro este magazinul online de papetărie, birotică și obiecte de mobilier de birou nr. 1 din România, iar în oferta să vei regăși nu mai puțin de 4 tipuri special concepute pentru a găzdui medicamente.

Spre deosebire de alte modele, spre exemplu pentru scule / unelte, substanțe periculoase, obiecte de curățenie sau desene / hărți, cele pentru medicamente se caracterizează prin anumite particularități.

În primul rând, acestea au geamuri mari, care le acoperă aproape întreaga suprafață, tocmai pentru ca flacoanele și blisterele să fie cât mai vizibile. Acest lucru îi ajută atât pe clienți, care pot studia oferta în timp ce stau la coadă, cât și pe farmaciști, pentru a găși mai repede produsul pe care trebuie să îl vândă.

De asemenea, un dulap metalic pentru medicamente va avea, în partea inferioară, un compartiment ascuns de privirile curioșilor, unde farmaciștii pot ține registre, rețetare sau alte lucruri care țin de gestiunea business-ului.

Iată, în continuare, care sunt modelele din oferta OfficeClass.ro și care este, în opinia noastră, cea mai bună alegere dintre cele 4 pe care ți le prezentăm:

Arhiva foto

1. Dulap metalic Eco+ - preț 1.601,85 de lei (o reducere de 451,33 de lei față de prețul obișnuit)

- dimensiuni 760 x 380 x 1.760 de milimetri (un volum de 0,5 metri cubi);

- greutate 56 de kilograme;

- livrare în stare asamblată;

2. Dulap metalic PLUS - preț 1.049,57 de lei - THE BEST

- dimensiuni 800 x 400 x 1.800 de milimetri (0,57 metri cubi);

- greutate 45 de kilograme;

- livrare în stare neasamblată;

3. Dulap metalic PLUS - preț 1.124,54 de lei

- dimensiuni 800 x 400 x 1.800 de milimetri (0,57 metri cubi);

- greutate 45 de kilograme;

- livrare în stare asamblată;

4. Dulap metalic PLUS - preț 1.249,49 de lei

- dimensiuni 800 x 400 x 1.920 de milimetri (0,61 metri cubi);

- greutate 46 de kilograme;

- livrare în stare asamblată.

După cum observi, prețul tuturor acestor modele este de aproximativ 5.000 de lei. Având în vedere că, laolaltă, cele 4 dulapuri îți oferă un spațiu de depozitare de 2,25 metri cubi, considerăm că este arhisuficient pentru o farmacie proaspăt deschisă. Mult succes și... sănătate!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
19:17
Nicuşor Dan vede și partea bună, și marele defect al României, în plin proces de formare a noului guvern
Viorel Oarză
14:23
Interlopul găsit împușcat în cap într-o pădure din Iași a murit. Familia lui Viorel Oarză a fost de acord să îi fie prelevate organele
MONDEN
Mirela Vaida si sotul
18:18
Mirela Vaida, escapadă la Veneția după 17 ani de căsnicie: „Un erou! Cu mine n-a avut timp să se plictisească”
Elena Udrea si Eva
17:23
Elena Udrea, imagine de arhivă din Costa Rica, cu o zi înainte să devină mamă: „Neștiind că a doua zi avea să vină”
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Hepta
17:34
Traian Băsescu, despre George Simion: „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică de ce are succes”. Crede că Georgescu va candida iar la prezidențiale
Nicușor Dan, susținând o declarație de presă, având în spate steagurile României și ale Uniunii Europene.
14:21
Nicușor Dan îndeamnă românii să se bucure de succese: „Pare că suntem în preajma apocalipsei. Nu suntem deloc aşa”
Ultimele știri
22:41
Nicuşor Dan a semnat decretul prin care Siegfried Mureşan a fost desemnat premier. Are 10 zile să formeze un Guvern, după publicarea în Monitorul Oficial
22:40
Contractele de 3,7 miliarde lei pe Drumul Expres Suceava - Siret, sub semnul întrebării: Curtea de Apel București a anulat licitația
22:24
Un urs a fost văzut la aproximativ 100 de kilometri de București. Două mesaje RO-Alert într-o singură zi
21:22
În 1945, un submarin german cu 1.867 de containere cu mercur s-a scufundat. Acum, Norvegia se teme de o catastrofă ecologică
TRENDING
13:40
574.060 de pensionari ar putea fi executați silit, din cauza pensiilor calculate greșit
16:00
Turismul balnear va renaște într-o comună din sudul României. Băile termale de la Bughea de Sus, cunoscute din secolul al XIX-lea
15:42
Ce spunea Traian Băsescu cu puțin timp înainte ca Siegfried Mureșan să fie nominalizat premier de către Nicușor Dan
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
horoscopul zilei de astăzi 20 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 20 septembrie 2026. Scorpionii au chef de vorbă, dar cei cu care vor să discute s-ar putea să nu fie prea încântați
Cu porții generoase de caviar, șampanie și servicii premium, compania aeriană din Paris a reușit să își consolideze poziția. Sursă foto Shutterstock
18:14
Caviarul și șampania, soluția unei mari companii aeriene pentru a trece peste efectele războiului din Iran
O nouă descoperire legată de boala Alzheimer sugerează că o moleculă proteică numită ERBB4 ar putea fi cheia înțelegerii modului în care această afecțiune neurodegenerativă afectează memoria și funcțiile cognitive. Sursă foto Shutterstock
16:40
Cauza principală a declanșării bolii Alzheimer ar putea fi o moleculă din creier, conform unui nou studiu
Castelul Bran, aflat pe un deal stâncos, fortăreață medievală și monument național, cu steagurile românești, ale județului Brașov și ale Uniunii Europene fluturând în față, sub un cer albastru senin în România, Transilvania
15:03
Castelul Bran a intrat în top 10 cele mai populare castele și palate din Europa în 2026. Cum arată restul listei
 O bandă de delimitare a poliției izolează locul unei infracțiuni pe un trotuar
12:09
Rata infracționalității a crescut cu peste 10% în prima jumătate a anului, într-o destinație de vacanță tot mai vizitată de români
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Elevi fericiți, alături de învățătoarea lor. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
12:44
Prima minivacanță din noul an școlar. Când vor avea elevii un weekend prelungit
gara-de-nord-eli-driu-p-159
10:53
Trenul internațional Viena – București Nord își modifică orarul în Ungaria până în decembrie din cauza lucrărilor la infrastructura feroviară maghiară
Antonio Momoc, profesor de comunicare la Universitatea din București, trainer de vorbire în public
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Nicușor Dan, la nuntă, dar nu şi la consultările pentru premier după protest. Ce spun gesturile lui?
Palatul „Maurice Blank”, o bijuterie amandonată din București
Reportaj
10:00
Palatul de 4,4 milioane de euro care se prăbușește în centrul Bucureștiului. A fost ambasada SUA timp de 70 de ani și zace de un deceniu fără cumpărător
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”