În prezent, unitățile sanitare din România continuă lupta pentru combaterea pandemiei prin creșterea capacității de testare la nivel național. Astfel, și Poliana, cel mai nou brand pe piața de analize medicale, s-a alăturat cu laboratorul de biologie moleculară cu testare RT-PCR din rețeaua proprie.
Lupta cu un inamic necunoscut
Dacă în urmă cu aproape un an, ne gândeam că este aproape imposibil să ne infectăm dacă respectăm toate măsurile de siguranță, în prezent nu avem nicio garanție că putem să evităm virusul. Cercul de prieteni sau cunoștințe afectate de COVID-19 se restrânge pe zi ce trece și ni se întâmplă des să auzim de cineva apropiat infectat cu noul corovirus. Ce putem face pentru a ne simți în siguranță?
Eforturile susținute ale cercetătorilor au dat rezultate și în luna decembrie Comisia Europeană a aprobat primul vaccin anti COVID-19, iar altele candidate încă sunt în curs de finalizare. Campania de vaccinare este în plină desfășurare și în România. Cu toate acestea, cea mai sigură metodă de a ne proteja pe noi înșine și pe cei din jur rămâne respectarea regulilor de igienă și distanțare socială, dublate de testarea RT-PCR.
Laboratorul de biologie moleculară din rețeaua Poliana
Din luna noiembrie a anului trecut, Poliana, furnizor național de analize medicale contribuie la creșterea capacității de testare în România. În cadrul noului laborator de biologie moleculară dotat cu aparatură de înaltă precizie se procesează și teste RT-PCR pentru diagnosticarea infecției cu virusul SARS-CoV-2.
Brand lansat în 2020, Poliana livrează servicii complexe prin rețeaua de laboratoare de analize medicale proprii, 20 puncte de recoltare și 2 policlinici. În laboratoarele Poliana pot fi analizate peste 3 milioane de probe recoltate într-un an, iar echipamentele în dotare sunt acreditate prin certificări de calitate ISO 9001 și certificare RENAR de calitate . Mai mult de atât, policlinicile din rețea susțin și specialități medicale de bază precum endocrinologie, dermatologie, medicină internă, neurologie, obstetrică-ginecologie sau oftalmologie.