RADAr CULTURAL. Dezastrele războiului
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„Suntem în secolul 21! De ce vorbim despre niște gravuri din secolul 19? Războiul arată astăzi cu totul altfel, ca și dezastrele lui”.
De ce? Pentru că, din perspectiva omenească a violenței, a spaimei, a puterii și neputinței, a durerii, a vieții și morții, toate războaiele sunt același război. Doar „instrumentele” folosite au în vremea noastră designul postmodernist dictat de tehnologii.
Ceea ce pune în mișcare toate aceste conflicte nu s-a schimbat. Este același mecanism al înclinației spre violență, pe care Francisco de Goya l-a descris memorabil. Poate că nu tocmai întâmplător a făcut-o după ce și-a pierdut auzul și a descoperit un alt simț, mai acut și mai complet. Ar fi rămas altfel un gingaș pictor de curte.
Nu mai preocupă pe nimeni și nu mai este deloc relevant războiul anume care i-a inspirat lui Goya adevărurile despre natura umană pe care ni le-a dezvăluit, valabile astăzi ca şi atunci. Minunat este faptul că fostul pictor de curte n-a descris aspectele eroice, ci mai ales suferința civililor. A celor care, în secolul 21, se numesc eufemistic „victime colaterale”.
Și chiar dacă războiul, purtat cu noile tehnologii nu mai poate fi văzut de aproape (cei angajați în lupte trăiesc mai degrabă sentimentul unui joc pe calculator), artiști plastici faimoși s-au aplecat asupra dezastrelor, figurându-le ca pe niște avertismente.
Pe planșa numărul 18, intitulată de Goya „Îngropați-i și păstrați tăcerea”, stă scris, ca și pe planșa 7, „uluitoarea înflorire a furiei”...
TERIFIANTUL CHIP AL BELIGERANȚEI, ÎN OCHII LUI DALI. Tabloul suprarealistului Salvador Dali - „Chipul războiului” - îmi pare terifiant de realist în metafora lui macabră. Pictat în 1940, sub impresia începutului celui de-al Doilea Război Mondial, chipul hâd al războiului e moartea însăși, prin găvanele căreia stau oamenii, într-un deșert adulmecat de șerpi.
TIKTALK. VIOLENȚA IMPERSONALĂ. Explicând una dintre gravurile lui Goya, în videoclipul acesta există o observație esențială: dacă victimele au toate expresiile spaimei și curajului, agresorii nu au chip, violența este impersonală:
@art.explained.simply Francisco Goya’s The Third of May 1808 isn’t just a painting—it’s a raw and emotional portrayal of war’s horrors and humanity’s resilience. Dive into the story of this revolutionary masterpiece, where every brushstroke tells a tale of defiance, despair, and the cost of freedom. Discover why Goya’s haunting depiction of a brutal execution continues to resonate over two centuries later. #franciscogoya ♬ Doomsday - DIVARIUS
DRAMA SUPRAVIEȚUITORILOR. Opera în cărbune a artistei germane Käthe Kollwitz (pictor, sculptor și grafician din secolul 20), ea însăși mamă a unui soldat căzut în Primul Război Mondial, poartă titlul „Supraviețuitorii”. Luminează ororile războiului din unghiul cel mai dureros, al acelora care rămân în viață. La sfârșit, când peste zgomotul armelor se lasă liniștea, lumea, ca o mamă planetară, își strânge la piept orfanii și răniții.
MASTERS OF WAR. Un neuitat cântec simplu al lui Bob Dylan, „Maeștri ai războiului”, denunță și deplânge: „Veniți, maeștri ai războiului/Voi, care construiți marile arme/Voi, care construiți avioanele morții/Voi, care construiți toate bombele/Voi, care vă ascundeți în spatele zidurilor/Voi, care vă ascundeți în spatele birourilor/Vreau doar să știți:/Pot vedea prin măștile voastre!/Voi, care n-ați făcut niciodată nimic/Decât să construiți pentru a distruge/Vă jucați cu lumea mea/Ca și cum ar fi micuța voastră jucărie”...
