Trumpocalipsa continuă. Mai lăsați geopolitica și fiți oameni

Or, ce vedem mai ales în ultimul an este contrariul scârbei. Analiști care se excită călare pe rachete și drone, mai ceva decât cowboyul lui Kubrik în minunatul „Dr. Strangelove”. Reporterițe și reporterași care urlă că nu am respectat partenerul strategic sau n-am alergat destul pe holuri după vreun copil de mingi al lui Trump.

Cu alte cuvinte, cel mai greu pas a fost făcut. După Siria, Palestina, Gaza, Ucraina. Ani de dezumanizare și de ardere a diplomației, suntem căliți, nu mai credem decât în bombe în cap. Și în părțile astea de lume, încă liniștite, oamenii vorbesc ca și cum războiul ar fi cel mai firesc lucru. Și nu doar războiul: pogromuri, curățare și instigare etnică, războaie reci și calde în numele religiei, democrației, pieței libere.

Avem acel document extraordinar, „Jurnalul” lui Mihail Sebastian, care ne arată zi cu zi cum se produce degradarea. Scriitorul nostru a acoperit „înnebunirea” pieței publice în România interbelică. Azi începi să urăști vreo etnie, mâine nu-ți mai pasă că e rasă de pe fața pământului, poimâine stai precum Eliade sau Camil Petrescu cu harta militară în față și calculezi pe cine ar mai trebui să bombardezi, cu cine să te aliezi. Victimele sunt la „și altele”.

Și uite așa, nu ni se mai pare nimic în neregulă că Donald Trump chiar amenință și șantașează pe toată lumea. Că se apucă împreună cu Israelul să atace un stat fără să se mai obosească nici măcar să scornească vreo minciună (arme de distrugere în masă, vă amintiți?; nu existau, de fapt) precum Bush împotriva Irakului.

Conștientizăm puțin spre deloc cât de tare a fost deteriorată sfera publică de războaie deja. Presa e praf, făcută praf și de mamuții digitali, și de instituții de propagandă cel puțin idioată. Propaganda a invadat tot, în loc de ziariști sunt pline studiourile de experți generali, securiști care descriu salivând cât „bate” o rachetă. Nu e vorba numai despre România. Sfera publică europeană e confuză, nu produce interpretări complexe, diplomația a dispărut. În loc de diplomație e tăcere sau isterie, tăcere când apare vreun genocid comis de israelieni, isterie când vrem să batem Rusia până la ultimul ucrainean.

Reacții europene

Nici nu are rost să mai vorbim dacă a început sau nu al treilea război mondial. Condițiile pentru ca el să se desfășoare au fost create. După atacarea Irakului în urmă cu două decenii, în Europa au existat mai multe voci critice. Azi? Un Macron care se dă războinic și care nu mai știa cum să se ofere ca lacheu, ce să mai vorbim de un Merz care se gudura dezgustător pe lângă Trump. Și Macron, și Merz sunt lideri în cădere liberă politică în țările lor. Ne pregătim de viitoare alegeri care probabil îi vor rade diverse valuri de extremă dreaptă. Măcar să avem o situație clară cu trumpiști la putere aleși direct. UE e oricum vasală, să fim pe față, tot trăim obscenități trumpiste, ce rost mai are să o ardem cu spoieli progresiste și liberaloide când esența e tot aia?

Noroc cu premierul Sanchez al Spaniei, care a livrat un discurs nu eroic, ci normal, punând sub semnul întrebării legalitatea unor astfel de atacuri și refuzând punerea la dispoziție a unor baze militare. Trump a declarat, de lângă Merz, că oricum le folosește când și cum vrea el, n-are nevoie de aprobare. O afirmație atât de gravă, încât iar n-a comentat-o niciun deștept de prin elita conducătoare europeană.

Imediat au sărit experții în supt fonduri europene și militare să ne explice că Sanchez se apără de scandalurile de corupție ale colegilor de partid dându-se antiamerican. Sunt reale și alea și, și în acel caz, Sanchez a făcut ce se putea face – și-a cerut scuze public și a încurajat justiția să-și facă treaba.

Chiar vreți să dezintegrați Iranul?

Istoricul Ervand Abrahamian, expert în descrierea și analiza lumii iraniene moderne, dă un interviu epocal în toată această mare de irațional, de războaie cărora nu le vezi sensul și capătul. Și poate cea mai importantă concluzie e aceea că Iranul ar putea fi făcut praf nu doar militar, ci că s-ar putea prăbuși ca stat, ca societate. Adică s-ar putea întâmpla scenariul deja repetat și dorit de hegemonul Orientului, Israel, și în cazul Siriei, Palestinei, Irakului etc. Inamicii trebuie nimiciți la nivel de atom social, dezintegrarea trebuie să fie profundă, nu e de ajuns o armată făcută praf.

De ce nu ți-ai dori ca Iranul să cadă în asemenea hal? Păi, trecând peste multe alte mii de motive, măcar pentru faptul că ai avea un ocean de oameni fără țară (încă unul), zeci de milioane de posibili refugiați disperați, după ce politica războinică dusă de SUA, UE, Israel în Orient a produs deja un morman de moloz, cadavre și state paria.

Aici, explică Abrahamian, baza puterii în Iran nu mai e așa mare ca în anii 80, clasele de mijloc urbane sunt frustrate de austeritate. Au universități extraordinare, au oameni foarte educați, care n-au unde și pentru ce lucra. Au protestat și au fost măcelăriți cu miile. Trebuie să fii optimist să crezi că în astfel de condiții, israelienii și-ar putea dori o schimbare de putere și atât în Iran. Nu și-au dorit negocieri. Oprirea oricărei dezvoltări a cercetărilor nucleare n-a fost suficientă. Atacul s-ar putea să fi întărit fix regimul care poate ar fi rezistat mai puțin dacă era să fie lăsat să se ruineze economic.

Nu, miza unică pare să fie prăbușirea completă a Iranului, care oricum gemea grav, și înlocuirea cu un vid de tip irakian sau sirian. E cel mai negru scenariu pentru Europa chiar.

Ca să vedeți ironie, același Abrahamian amintește că vestitul „terorist-șef” Soleimani (vă amintiți, marele terorist asasinat pe cadavrul căruia juca Trump) a fost omorât  acum ceva timp fix când făcea un nou turneu prin Irak și prin Siria tocmai pentru a calma diverse facțiuni șiite căutând o temperare a tensiunilor cu SUA și Israel.

În schimb, ce auziți toată ziua e că se luptă împotriva unor teroriști – să rezumi un stat complex precum Iran la așa ceva e indecent de-a dreptul -, că se luptă împotriva fundamentalismului (ia ascultați-l pe ministrul războiului american și spuneți-mi dacă nu sună mai fundamentalist decât oricine).

Mai auziți calcule „la rece”. Că vor tot petrolul, că vor să sufoce China, că e normal, trebuie să apărăm vestul paradiziac, că garanția păcii e războiul. Toate îmi sună cam ca argumentele turiștilor români din Dubai: ne place în Dubai că e fără taxe, fără nimic, iar apoi urlăm la statul român să ne plătească sendvișul. Ilogicul, iraționalul sunt în explozie la fiecare nivel al sferei publice. O competiție a egoismelor scârboase, a amenințărilor directe, a juisării pe cadavre, a strategiilor fără cap și coadă, avem aici indicatorii că toate schelele vechii lumi sunt în cădere liberă și că de pus în loc nu avem decât oportunism și crimă.

Un sfat bun pentru românii strategici, geopolitici, apucați de strechea războinică, am putea găsi citindu-l pe scriitorul chinez, autor de SF-uri briliante, Cixin Liu: când te afli într-o junglă întunecată, plină de pericole, poate cea mai bună strategie ar putea fi să nu-ți faci cunoscută prezența, să te ascunzi cât mai bine. 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.