De Mirela Petre,

Părțile dureroase din viețile noastre

TEATRU: “Uitasem”, regie Gabriel Sandu, POINT

Unii copii cresc în familii bune în care li se spune că sunt cei mai speciali dintre speciali. Aceștia ajung adulții care nu se vor sfii să ia de la lume chiar mai mult decât li se cuvine. Alți copii cresc cu tot felul de frici preluate de la părinții lor și ajung adulții care mai bine stau în banca lor decât să deranjeze.

Poveștile cu care creștem sunt importante. Ce se întâmplă cu copilul dintr-o familie săracă crescut să creadă că e Iisus Hristos? În spectacolul “Uitasem” de la POINT, dramaturgul și regizorul Gabriel Sandu caută un posibil răspuns.

Spectacolul pornește de la fapte reale, culese din presa anilor 2007-2008, când se scria despre un copil izolat de mama sa într-un garaj și crescut cu ideea că este Iisus Hristos. Crescut în sărăcie, cu speranța unui mai bine în viața de apoi, cum spune religia.

Dramaturgul pleacă de la subiectul de presă și dezvoltă povestea imaginându-i un viitor acestui copil. Când te naști în sărăcie, crești în sărăcie, când abuzul devine ceva comun pentru tine, ce șanse ai la fericire? Ce job, ce iubită, ce viitor îl așteaptă pe acest copil? În lumea noastră reală, nu în basme.

Cine sunt magistraţii care au decis că o fetiţă de 11 ani poate consimţi sexual cu un bărbat de 52 de ani
Recomandări

Cine sunt magistraţii care au decis că o fetiţă de 11 ani poate consimţi sexual cu un bărbat de 52 de ani

 

“Uitasem”, spectacolul care rezultă, e un poem cu o narațiune foarte bine construită. Nu vă imaginați genul de narațiune clasică, cu arc narativ și momente ușor de delimitat. Gândiți-vă, în schimb, la genul de întâlnire intimă când un prieten vă povestește un secret pe care l-a ținut ascuns prea multă vreme.

“Uitasem” are emoția vie a liricii și ritmul alert tipic felului de a povesti al americanilor (storytelling cum știu americanii să facă, cu suspans și surprize).

Cu light design foarte bine gândit și executat (Dragoș Petrișor), prin care sărim de la un plan temporal sau spațial la altul, cu proiecții video (Ana Cârlan) care comentează, uneori ironic, pe marginea emoțiilor, și scenografia (Andra Manea) minimală exploatată într-o multitudine de feluri, regizorul reușește să exploateze scena mică a spațiului POINT și să spună povestea într-un mod surprinzător, neliniar și antrenant.

A fost înregistrat primul pacient infectat cu noul coronavirus din România. Detalii de ULTIMA ORĂ
Recomandări

A fost înregistrat primul pacient infectat cu noul coronavirus din România. Detalii de ULTIMA ORĂ

 

Doi actori duc tot spectacolul în spate, ajutați și de prezența scenică a lui Andrei Raicu, responsabil cu muzica electronică live.

Nicholas Cațianis e copilul căruia mama i-a zis că e Iisus. E victimă, drogat, imigrant, abandonat. Plecat dintr-o lume care l-a învățat doar limbajul durerii, tânărul lui Nicholas Cațianis vrea să învețe și celălalt limbaj, pozitiv, al iubirii. Mi-au plăcut inocența și maturitatea pe care Cațianis i-a dat-o personajului lui, care, deși se putea considera îndreptățit să urască lumea după toată violența pe care a primit-o, încă mai crede în binele din lume. Tânărul e hotărât să dezvețe povestea cu care a crescut și să învețe una nouă, mai bună.

Actorii Edith Alibec și Nicholas Cațianis, în piesa de teatru „Uitasem”
Actorii Edith Alibec și Nicholas Cațianis, în piesa de teatru „Uitasem”

Ce șanse îi dă societatea, rămâne să descoperiți. Pe Nicholas Cațianis puteți să-l vedeți și în “Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba” într-un rol foarte bun (se joacă pe 17 februarie la Bulandra).

Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului ”Matei Balș”, despre primul român infectat de coronavirus
Recomandări

Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului ”Matei Balș”, despre primul român infectat de coronavirus

 

Edith Alibec, pe de altă parte, aduce pe scenă mai multe ipostaze feminine cu care tânărul relaționează de-a lungul timpului: mama, prezentatoarea unei emisiuni de televiziune, iubita. Fiecare dintre ele îl lasă mai “bușit” ca atunci când l-a întâlnit. M-au impresionat flexibilitatea emoțională și expresivă a actriței Edith Alibec și puterea cu care crede în adevărul fiecărui personaj. După ce îmi atrăsese atenția în “A new and better you”, tot la POINT, acum m-a cucerit definitiv. E o actriță de urmărit.

Dincolo de tema sărăciei și ideea că cine se naște în sărăcie nu are șanse reale să iasă din ea, spectacolul mai vorbește și despre relația noastră cu traumele.

Recomandările culturale ale săptămânii - Point
Actorii Edith Alibec și Nicholas Cațianis, în piesa de teatru „Uitasem”, POINT

“Uitasem” e un cuvânt care se repetă de câteva ori esențiale pe scenă: în momentele când personajele se găsesc în situația de a fi forțate să povestească o traumă pe care s-au chinuit ani la rând să o îngroape cât mai adânc de ochii lumii și chiar de sine.

Nu știm ce să facem cu părțile dureroase din viețile noastre, că nu ne-a învățat nimeni, așa că facem tot posibilul să uităm de ele. Ajungem să le transmitem mai departe copiilor noștri, așa nerezolvate. De exemplu, așa cum noi, cei din generația numită mileniali, am moștenit trauma nerezolvată a Revoluției, și noi e posibil să dăm mai departe trauma Colectiv, pe care acum noi înșine evităm să o confruntăm, așa cum au făcut părinții noștri cu problema lor și părinții părinților noștri cu a lor și așa mai departe.

Dincolo de cele colective, mai sunt și traumele personale. Cineva trebuie să facă primul pas, la un moment dat, să întrerupă circuitul traumei în natură.

Următoarea reprezentație a spectacolului “Uitasem” e pe 20 februarie de la 20:00. Biletul costă 50 de lei și se ia de pe eventbook.ro.

Ce e bine să mâncăm

CARTE: “Dilema omnivorului”, Michael Pollan, Editura Publica

Recomandările culturale ale săptămânii - Coperta cărții ”Dilema omnivorului”

Michael Pollan, scriitor și jurnalist american, a scris, în 2006, “Dilema omnivorului”, una dintre cele mai faimoase cărți despre ce și cum mâncăm. În 2017, cartea a fost tradusă și în limba română, la Editura Publica. Dacă s-a născut cartea din curentul global al alimentației sănătoase, care a ajuns și la noi, sau a născut curentul, poate fi dezbătut, dar nu asta e important. Ce contează e că, din păcate, e o carte încă actuală, de parcă ar fi fost scrisă azi.

Dacă vrem să ne păstrăm o fărâmă de optimism, putem să ne amintim de teoria care zice că schimbările pozitive se întâmplă, doar că prea încet ca să le reperăm noi, din cartea Factfulness. De exemplu, față de 2006, avem chiar și în România un număr tot mai mare de alimente curate (crescute cât mai natural). Nu au ajuns singura soluție, sunt încă o alternativă, dar măcar există.

În “Dilema omnivorului”, Pollan investighează industria alimentară americană din zilele noastre. Vrea să afle de unde vin alimentele care ne ajung pe masă, în ce condiții sunt crescute și produse, cine are de câștigat și cine are de pierdut, dar și care sunt alternativele la industria alimentară standard.

Prima parte a cărții e dedicată industriei alimentare tradiționale și felului în care funcționează ea. Pollan intră în culisele fast food-urilor faimoase și află ce intră într-un sendviș sau o băutură de-a lor. După ce descoperă că porumbul e ingredientul principal pentru ambele — ca hrană, pentru vite, sau ca zahăr, în sucuri — , continuă investigațiile în ambele fire. Ajunge în combinate zootehnice unde sunt crescute vite, porci și găini, la îngrămădeala, cu antibiotice. Ajunge și la fermele americane unde se cultivă cu mari chinuri și costuri porumb pentru câștiguri din ce în ce mai mici pentru fermierul individual și tot mai mari pentru corporațiile care procesează acest porumb.

După ce vede condițiile de partea asta a baricadei, autorul se mută și de cealaltă, la una dintre fermele americane care cresc animale după ciclul lor natural, așa cum făceau bunicii noștri, adică animale libere, hrănite cu iarbă. Între cele două extreme, Pollan identifică (și ne prezintă și nouă) și nuanțele de gri, în cazul alimentației, acele ferme sau combinate care păstrează structura sistemului industrial dar adaugă îmbunătățiri din sistemul ecologic.

Unul dintre cazuri e ferma unde se cultivă în mod ecologic salată care apoi e ambalată în pungi de plastic și e transportată la sute de kilometri distanță în camioane frigorifice (consum mare de combustibili posibil pentru toate astea).

La fel de caraghios pare și cazul combinatului de animale unde puilor de carne li se oferă un țarc pentru ieșit în aer liber, dar nici un pui nu se folosește de dreptul lui pentru că nu știe ce înseamnă afară, pentru că nu a văzut niciun alt pui să facă asta și pentru că trăiesc doar vreo două săptămâni, deci au prea puțin timp să descopere ce e aia “afară”.

În ultima parte a cărții, autorul face un experiment: vrea să vadă dacă poate să crească, culeagă și vâneze singur produse de care are nevoie pentru o cină completă. Cu ocazia asta, Pollan vorbește mult despre omul preistoric, vânătorul-culegător din care ne tragem toți, și ce am moștenit de la el. De exemplu, dezgustul. Dacă pentru omul preistoric, dezgustul era o armă cu care evoluția îl înzestrase ca să-l salveze (îl ajuta să nu mănânce, de exemplu, carte stricată, de la care ar fi putut muri), pentru omul contemporan dezgustul e un concept cultural: nu mâncăm anumite alimente pentru că e ceva nemaiîntâlnit în cultura noastră. Învățămintele transmise prin cultură populară, obiceiuri și rețete sunt cele care ne ne dictează alimentația și ne salvează.

Cartea lui Pollan nu oferă răspunsuri la dilema omnivorului – ce e bine să mâncăm, unde bine poate să însemne multe, de la bine pentru Planetă la bine pentru animale sau chiar moral, ca teorie. Ce face autorul e să ne ofere toate rezultatele investigației sale și să ne lase pe fiecare să ne tragem propriile concluzii. Pentru mine, “Dilema omnivorului” a funcționat ca un imbold să continui tradiția familiei și să mă ocup mai mult și mai des de grădina noastră. Mi-a mai amintit și că sistemul alimentar industrializat, concentrat pe profit, nu pe bunăstarea oamenilor, e greșit și nimic nu se va schimba definitiv dacă nu încercăm să schimbăm sistemul, de exemplu, încurajând fermele micilor producători locali în defavoarea marilor corporații.

Cartea costă 59 de lei pe publica.ro.

Terapie cu povești audio

PODCAST: Delta Dunării, SemiSilent.ro

Recomandările culturale ale săptămânii - Rezidența Semi-Silent în Letea, fotografie de Vlad Bâscă
Rezidența Semi-Silent în Letea, fotografie de Vlad Bâscă

Sunt puține proiecte audio artistice la noi. Unul dintre ele e Semi-Silent. Proiect inițiat de Asociația Jumătatea plină și susținut de Administrația Fondului Cultural Național construiește povești folosindu-se de sunete. Cel mai recent, au organizat un proiect de rezidențe artistice (un fel de burse).

Artiști români și străini au produs compoziții audio folosindu-se de înregistrări pe teren (field recording) și de creații sonore proprii. Ce rezultă e câte o poveste care vorbește de o parte a lumii noastre într-un fel foarte intim și emoționant. Preferatele mele sunt creațiile realizate de artiștii rezidenți Semi-Silent în Letea, un sat din Delta Dunării.

Recomandările culturale ale săptămânii - Rezidența Semi-Silent în Letea, fotografie de Vlad Bâscă
Rezidența Semi-Silent în Letea, fotografie de Vlad Bâscă

Sunt creații care-mi amintesc de nopțile de vară la țară, când în mintea mea de copil cântecul greierilor și al broaștelor prindeau contururi magice. Sunt și creații care-mi amintesc de bunicile mele și lumea în care au trăit ele, așa de diferită de cea de acum. Mi se pare că aceste creații ale proiectului Semi-Silent sunt o formă de terapie individuală, prin care fiecare ne putem apropia de miezul nostru.

Recomandările culturale ale săptămânii - Rezidența Semi-Silent în Letea, fotografie de Vlad Bâscă
Rezidența Semi-Silent în Letea, fotografie de Vlad Bâscă

Proiectele sunt disponibile pentru ascultare pe https://semisilent.ro/sunete.

Dan Puric: "am făcut o conferință ca să ajut o fată care era oarbă. Am strâns 6.000 de euro, biserica vreo 4.000. Și i-am dat un telefon. «Băi Gigi, te rog din suflet, are nevoie de celule stem» Reacția lui Becali
GSP.RO

Dan Puric: "am făcut o conferință ca să ajut o fată care era oarbă. Am strâns 6.000 de euro, biserica vreo 4.000. Și i-am dat un telefon. «Băi Gigi, te rog din suflet, are nevoie de celule stem» Reacția lui Becali

Horoscop 27 februarie 2020. Berbecii au parte de o zi destul de tensionată
HOROSCOP

Horoscop 27 februarie 2020. Berbecii au parte de o zi destul de tensionată