Recomandările culturale ale săptămânii. Fotografiile vii ale artiștilor de la TempsZero și cartea “Cine locuiește la subsol”, care vorbește despre femei așa cum sunt în viață
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Pentru săptămâna asta, v-am pregătit expoziția TempsZero la MNAC și un performance la Switch Lab, cartea “Cine locuiește la subsol” a Dianei Geacăr, un podcast de la BBC despre festivalul Woodstock și ce ne învață pe cei de azi, și o selecție după criterii personale din programul Festivalului George Enescu.
Cuprins:
Fotografii care prind viață prin sunet și emoție
EXPOZIȚIE: TempsZero, Muzeul Național de Artă Contemporană București
Un grup de artiști europeni - fotografi, videografi, specialiști în sunet - încearcă să facă artă fără ego. Stând de vorbă cu doi dintre cei doisprezece, mai exact, cu Stéphane Charpentier, fotograf și coordonatorul expoziției, și Alyssa Moxley, artistă care lucrează cu sunetele, în timp ce puneau la punct ultimele detalii înainte de deschiderea expoziției am fost uimită de felul onest prin care înțeleg arta și prin care le-o oferă apoi privitorilor, pe care-i invită la dialog.
Fotografiile artiștilor din grupul TempsZero se simt, nu se privesc. Imaginile, gândite într-o ordine care seamănă cu niște capitole dintr-un roman, sunt potrivite cu câte un sunet care se activează printr-un senzor în momentul în care un privitor se oprește în fața ei. Când sunt mai mulți privitori în încăperea expoziției, se improvizează o melodie, cel mai probabil, irepetabilă.
Când te afli în fața unei astfel de fotografii vii, nu pornești de la coordonatele clasice, adică autor, loc, timp, eventual niște date despre personaj. În schimb, ești liber să-ți imaginezi propria poveste pornind de la emoțiile pe care ți le trezește. Interpretările sunt infinite, câte una pentru fiecare om care se așază în fața lor și câte una pentru fiecare stare a lui în care se găsește într-o zi sau alta. Fiecare fotografie-instalație lucrează cu emoțiile, experiența și imaginația fiecăruia, într-un dialog. Artiștii nu îți spun nici ce să crezi, nici ce să simți, ci te întreabă ce simți.
Vernisajul expoziției de la MNAC e pe 6 septembrie, de la 19:30, expoziția rămânând apoi deschisă până pe 29 septembrie. Pe 5 septembrie, de la 20:00, la centrul Switch Lab din Palatul Universul, are loc un performance creat cu fotografiile și videoclipurile artiștilor TempsZero și muzică live, interpretată de muzicienii David Bryant și Vlad Fenesan.
Despre femei adevărate
CARTE: “Cine locuiește la subsol”, Diana Geacăr, Editura Paralela 45
Diana Geacăr e scriitoare și traducătoare. Născută într-o familie de scriitori – tatăl, George (d. 2015), poet și prozator, și mama, Ioana, poetă – , a publicat trei volume de poezie înainte să debuteze cu acest volum de povestiri, pentru care a primit, anul ăsta, Premiul Iocan pentru Proză Scurtă.
O parte biografică a Dianei Geacăr omul care se imprimă și asupra Dianei Geacăr scriitoarea e că s-a născut și a crescut în Târgoviște, oraș unde încă locuiește. În ceea ce scrie se simte un aer proaspăt, lipsit de obsesiile scriitorilor care trăiesc în Capitală: mai multă relaxare, mai multă libertate în a înțelege viețile altora, fără acel spirit competitiv și fără egocentrism. Eliberate de aceste piedici, povestirile ei au o notă universală: tuturor ne e ușor să ne identificăm cu diversele felii de viață pe care scriitoarea pune reflectorul în povestirile sale.
Diana Geacăr dă voce în mod special unei anumite părți a populației: femeile. Sigur că s-a mai scris despre femei și despre lume așa cum o experimentează femeile, dar puțin așa cum o face această scriitoare. Lasă deoparte eufemismele și alte formulări delicate, folosite pentru a nu ofensa, și vorbește direct, fără ocolișuri și reformulări, despre cum se simte să fii femeie în lumea noastră contemporană. Are multă forță, iar dacă deranjează, nu-i pare rău, probabil nici nu se gândește la asta, căci e atentă la adevărul personajelor ei. Apropo de personaje, sunt femei în care stă multă furie, fete care ajung femei, în ciuda lumii violente în care cresc, chiar dacă cu câteva cicatrici, femei care iubesc fără jenă, femei care beau ca să-și amorțească furia, femei care-și ajută prietenele purtându-le copilul în pântece, femei care trăiesc o poveste de dragoste ideală cu personajul unui joc virtual. Mai multe personaje apar în aceste povestiri, luând rolul principal cu rândul. Ăsta e, de fapt, și unul dintre minusurile volumului. E la un pas de a fi un roman, dar n-ajunge acolo (nici nu încearcă), așa că rămân o mână de personaje împrăștiate, legate de fire subțiri, pe care cititorul e liber să le întărească sau să le lase așa, vag conectate.
Nu e un timp fix în povestirile acestui volum. Trec de la vremurile copilăriei în ‘90 – cu serialele Dallas și, mai târziu, M.A.S.H. și Sex and the City, cu expresii precum “cașto”, cu oracole și vara petrecută la țară – , la un viitor distopic, în care oamenii trăiesc din scris (o ironie a scriitoarei care e și profesoară), ba chiar și niște lumi magice.
Cartea costă 22,4 lei pe edituraparalela45.ro.
Lecția generației Woodstock
PODCAST: “Why Woodstock still matters”, bbc.co.uk
Cel mai recent episod din podcastul “The Documentary” produs de compania media britanică BBC (susținut din fonduri publice, ca TVR-ul nostru, dar aici se opresc asemănările) vorbește despre ce a însemnat Festivalul Woodstock pentru cei ce l-au trăit și cum se potrivește moștenirea sa cu vremurile actuale. La 50 de ani de la eveniment, producătorii BBC au adunat muzicienii, artiștii și organizatorii festivalului să povestească cum au organizat un festival ajuns fenomen, să relateze ce s-a întâmplat și să ne dea o idee despre atmosfera de la fața locului. La Woodstock, organizat între 16 și 18 august 1969 pe terenul unei ferme din statul american New York, au participat 500.000 de oameni. Toți voiau pace și iubire, iar muzica era forma aleasă pentru a le sărbători.
Oamenii care s-au alăturat mișcării hippie credeau cu tărie că iubirea e soluția prin care puteau fi rezolvate conflictele din întreaga lume, prin care puteau fi readuse ordinea și pacea în viețile tuturor. La festival, și-au pus teoria în aplicare. Deși au apărut mai mulți oameni decât cei care-și cumpăraseră bilete (jumătate de milion versus câteva zeci de mii), nu a ieșit scandal. Organizatorii au găsit soluții pentru a-i hrăni pe toți, inclusiv colaborând cu autoritățile și cu localnicii, care au donat mâncare. Deși au avut de-a face cu o furtună, oamenii nu au creat isterie și îmbulzeală, în care s-ar fi putut produce victime, ci au avut grijă unii de alții. În toate cele trei zile, festivalul a funcționat fără poliție și pază. Oamenii au colaborat și s-au îngrijit unii de alții pentru a se bucura de muzică și de idealurile în care credeau. Ce lecții ne-ar fi de folos în lumea noastră în care violența, în diversele ei forme, pare că devine cursul de schimb rămâne să ne gândim fiecare.
Dacă mai vreți o completare, vedeți și documentarul “Generația Woodstock”, disponibil pe unlimited.tiff.ro.
Artiști internaționali în concert
MUZICĂ: Festivalul George Enescu, https://www.festivalenescu.ro
A început Festivalul George Enescu, dedicat muzicii din întreaga lume. La ediția de anul acesta, participă 2.500 de muzicieni străini și 1.000 de artiști români în 84 de concerte, la care se adaugă alte zeci de spectacole din cadrul evenimentelor conexe festivalului, pe care le găsiți pe www.festivalenescu.ro/programe-asociate.
Din program, împărțit în categoriile Mari orchestre, Recitaluri și concerte camerale, Concertele de la miezul nopții și Muzica secolului XXI, v-am pregătit o selecție de concerte pe care vă recomand să le trăiți live, acolo unde mai sunt bilete disponibile, sau să vă bucurați de ele acasă ori în căști, cu ajutorul transmisiunii live de pe www.festivalenescu.ro/live/ sau în Piața George Enescu, unde vor fi proiecții live.
- Orchestra Filarmonicii din Monte Carlo, pe 11 septembrie, de la 17:00, mai ales pentru violoncelistul Gautier Capuçon, pe care l-am descoperit întâmplător acum ceva vreme, pentru că-mi plac sonatele interpretate la violoncel și Spotify știe asta. La festival, vor interpreta Enescu și Ceaikovski. (nu mai sunt bilete)
- Orchestra Filarmonicii din Oslo, pe 13 septembrie, de la 19:30, ocazie perfectă să descoperiți (dacă n-ați făcut-o deja) și să vă bucurați de muzica compozitorului Grieg, unul dintre cei mai cunoscuți compozitori norvegieni. Vor mai interpreta și opere de Øyvind Torvund și Bartók. (mai sunt bilete)
- Cameristi della Scala, pe 6 septembrie, de la 16:30, orchestră de cameră formată în 1982 de muzicienii orchestrei Teatrului Scala din Milano. Cântă cu și fără dirijor și își propun să promoveze și compozitori italieni mai puțin cunoscuți. La festival, vor interpreta Enescu, Haydn și Ceaikovski. (mai sunt bilete)
- Julia Fischer și Henri Bonamy, pe 7 septembrie de la 16:30, doi soliști - ea la vioară, el la pian - într-un concert care se va simți intim. Vor interpreta sonate de Mozart, Brahms și Enescu și o rapsodie de Ravel. (mai sunt bilete)
- Capela de Stat din Dresda, pe 9 septembrie, de la 20:00, orchestră fondată în 1548, e una dintre cele mai vechi și mai apreciate din lume. Vor interpreta alături de soprana letonă Kristine Opolais opere semnate de Weber, Enescu și Brahms. (mai sunt bilete)
- Academia Bizantină, pe 8 septembrie, de la 22:30, pe a căror muzică ne vom putea imagina viața la curțile unor mari imperii, viața în palate, vieți pe care nu le-am trăit, dar pe care ni le putem imagina. Vor interpreta o operă de Vivaldi. (mai sunt bilete)
