Recomandările culturale ale săptămânii. În spectacolul “Romacen, vremea vrăjitoarei”, de la Sfântu Gheorghe, lumea viitorului e condusă de romi
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Recomandările din această săptămână conțin o piesă de teatru despre o lume utopică condusă de romi, o carte a scriitoarei contemporane Rachel Cusk și un film al regizorului Michael Haneke.
Cuprins:
TEATRU: “Romacen”, regia Tina Turnheim, Teatrul Sfântu Gheorghe.
O posibilă lume a viitorului
La Teatrul “Andrei Mureșan” din Sfântu Gheorghe, un nou spectacol ne lansează o provocare foarte interesantă. Cum ar arăta lumea dacă nu ar arăta așa? Întrebarea e din seria celor care-i preocupă pe scriitorii de Science Fiction. În categoria asta literară există și afrofuturismul, acel gen care construiește un viitor alternativ pozitiv pentru populația afro-americană. Scriitori afrofuturiști scriu despre viitorul luminos și glorios al populației afro-americane, așa cum ar fi fost dacă nu ar fi fost obligați să fie sclavi și dacă nu ar fi fost discriminați atâtea secole. Pentru afro-americani, genul acesta de povești are rol terapeutic. Pentru noi, ceilalți, educativ. Afrofuturismul nu e limitat la literatură. El a ajuns și în filme - dacă ați văzut “Black Panther”, știți despre ce vorbesc. Revenind pe pământ românesc, la Sfântu Gheorghe, spectacolul “Romacen, vremea vrăjitoarei” ne mută într-un viitor alternativ și ne pune pe gânduri. Dacă americanii au afrofuturism, noi avem romafuturism.
“Romacen, vremea vrăjitoarei” e rezultatul colaborării între Giuvlipen, compania de teatru rom feminist înființată de actrițele Mihaela Drăgan și Zita Moldovan în 2014, și teatrul din Sfântu Gheorghe. Textul și conceptul spectacolului îi aparțin actriței Mihaela Drăgan și sunt rezultatul muncii sale în cadrul unei rezidențe de creație organizate de Royal Court Theatre din Londra. Tot în spiritul colaborării peste granițe sau domenii, regia e semnată de austriaca Tina Turnheim, cu o serie de sisteme digitale interactive realizate de Florin Dumitru și o scenografie futuristă realizată de Cip Făcăeru, ambii de la Cinetic, departamentul UNATC care studiază inovația tehnologică în arte. Distribuția e jumătate locală (actrițele teatrului din Sfântu Gheorghe, Fatma Mohamed, Anca Pitaru și Ioana Costea), jumătate bucureșteană (actrițele Giuvlipen, Mihaela Drăgan, Nicoleta Ghiţă și Zita Moldovan).
Romacenul e o nouă eră. Așa cum antropocenul e lumea dominată de om (prin care se înțelege omul alb), modelată de principiile și mentalitatea sa, așa și romacenul e o lume posibilă, modelată după populația romă dacă ar fi la putere. Căci principala întrebarea pe care ne-o lansează spectacolul e aceasta: cum ar arăta lumea dacă romii ar conduce lumea?
În utopia de pe scenă, lumea e condusă de femei rome. Sunt tehno-vrăjitoare și creează tehno-descântece prin care curăță lumea de politicieni corupți și rău-intenționați (de la Boris Johnson la Károly Kerekes). Au darul tehno-clarvederii de care se folosesc pentru a lua cele mai bune decizii pentru lume. Nu cred în ierarhii, așa că societatea lor este una egalitară. Creează omul nou, adică roboți care duc omenirea mai aproape de perfecțiune (am apreciat ideea cum că acești roboți ai viitorului au capacități mentale infinite, dar simt durerea, pentru că asta le dă conștiință). Organizează întâlniri care seamănă cu niște șezători (o formă prăfuită, din lumea veche) la care femeile dezbat teme de fizică cuantică.
În lumea tehno-vrăjitoarelor, Ramona (Nicoleta Ghiță) e o nouă membră, ocazie cu care celelalte spun povestea lumii lor. Ramona întreabă, tehno-vrăjitoarele răspund, spectatorii află povestea. De-a lungul spectacolului, cea mai puternică relație e cea dintre nou-venita Ramona și Kali, unul dintre liderii informali ai noii societăți - e o societate fără ierarhii oficiale, dar cu unele informale, de unde se desprinde întrebarea dacă o societate realmente egalitară poate exista. Kali va fi înțeleapta care-i împărtășește secretele neinițiatei Ramona, o relație din literatura clasică mutată, cu noi sensuri, într-o lume futuristă.
În lumea nouă, tehno-vrăjitoarele se luptă cu Brexitul, cu încălzirea globală, cu dileme legate de locul inteligenței artificiale, cu relația dintre realitate și realitatea virtuală, cu traumele transgeneraționale, moștenite din generație în generație. Pentru toate, au soluții, dar și foarte multe întrebări.
În întrebări stă puterea spectacolului „Romacen, vremea vrăjitoarei”. Sunt întrebări care ni se adresează fie nouă, celor albi, cei care purtăm vina persecuției romilor, dar sunt și întrebări pe care romii le au pentru sine. Imaginându-și spectacolul, Mihaela Drăgan și echipa sa nu ne prezintă verdicte. Nu ne țin lecții de corectitudine. Nu ne pun la colț să ne certe pentru greșelile noastre și ale strămoșilor noștri. Ar fi fost cel mai la îndemână. În schimb, artista are forța maturității și a înțelepciunii: ne pune întrebările cele mai grele și ne lasă loc de gândire.
Cine suntem când ni se ia puterea și cât valorăm când pielea albă nu ne mai dă putere?, suntem întrebați într-o temă de gândire legată de privilegiu. Putem să ne jucăm de-a mașina timpului cu Holocaustul?, se întreabă tehno-vrăjitoarele, care vor să schimbe trecutul pentru a salva sutele de mii de romi care au murit în lagărele naziste (căutați 16 mai 1944). Îi poți ierta cu adevărat pe cei care ți-au distrus viitorul și mai poți avea încredere în ei vreodată? Doar câteva dintre întrebările lansate în și de spectacol.
Cu o structură foarte antrenantă, în egală măsură provocator și educativ, spectacolul “Romacen, vremea vrăjitoarei” e o binevenită invitație la discuție despre unele dintre cele mai grele teme: puterea și dreptatea. Sunt invitate toate părțile implicate. Pripa de a trage concluzii nu are loc la masă.
Următoarea reprezentație este programată pentru 13 martie 2020. Biletul costă 15 lei și se cumpără de pe biletmaster.ro.
CARTE: “Schiță”, Rachel Cusk, Editura Litera
În marea de gânduri
Rachel Cusk e o scriitoare contemporană, britanică de origine canadiană, populară în anii recenți pentru trilogia “Schiță”. Primul roman din trilogie se numește tot “Schiță”, urmate de “Tranziție” și “Kudos”. Prima a apărut deja la Editura Litera, a doua urmează să fie lansată luna aceasta, la aceeași editură.
În primul rând, romanul “Schiță” te fură cu stilul elegant. Până la el, de multă vreme nu mai citisem o proză așa de frumoasă ca stil - impresionant nu doar pentru ce zice, ci și pentru cum zice.
Povestea e simplă: o scriitoare călătorește în Atena pentru a preda niște cursuri de vară, de scriere. În incursiunea ei, întâlnește prieteni vechi și cunoștințe noi. La exterior, nu se întâmplă multe. Interiorul, însă, e într-un du-te-vino constant. Romanul îi acordă prioritate acestuia și așa ajungem să ne cufundăm în toate gândurile naratoarei. Iubiri epuizate, ce înseamnă să fii părinte, relațiile noi la maturitate, împăcarea cu alegerile pe care le facem sunt câteva dintre dilemele universale prin care trecem alături de scriitoare. La fiecare, facem un popas, deșirăm gândul până la capăt, le cântărim, apoi ne continuăm drumul.
În aventurile ei prin Atena, personajul principal se găsește, la un moment dat, într-o zi călduroasă, înotând în apa mării, undeva în larg. E ceea ce simțim citind romanul: cu o distanță față de ceea ce ni se întâmplă, putem să ne înțelegem mai bine gândurile și emoțiile. Dacă trăitul de zi cu zi ar fi o zi caniculară, gânditul despre gânduri ar fi o baie în apele reci ale mării. Reconfortant.
Cartea costă 34 de lei pe litera.ro.
FILM: “Final fericit”, regia Michael Haneke, unlimited.tiff.ro
Bancuri cu săracii bogați
Michael Haneke. Unii îl iubesc cu pasiune, mai ales pentru filmele sale mai vechi, devenite “cult”, cum e Funny Games (2007). Altora li se pare prea mult - prea pesimist, prea atent la partea urâtă a vieții și a oamenilor. Între cele două extreme, o lume îi așteaptă filmele cu mare interes. Austriacul e unul dintre cei mai cunoscuți regizori contemporani. În prezent, lucrează la “Kelvin’s Book”, un serial de televiziune cu o acțiune într-un viitor distopic. Până la premiera serialului, a cărei dată de lansare încă nu o cunoaștem, vă propun “Happy End”, cel mai recent film al său, din 2017, disponibil pe TIFF Unlimited (platforma de streaming a festivalului de film din Cluj).
“Happy end” e tipic Haneke. În distribuție sunt câțiva dintre actorii lui fetiș, cum sunt Isabelle Huppert și Jean-Louis Trintignant (au mai jucat în “Amour”, film care a primit Palme d'Or la Cannes în 2012). Pune în discuție teme contemporane care ne dau bătăi de cap - migrația și prăpastia dintre cei foarte bogați și cei săraci și teme universale - acceptarea bătrâneții și a morții. Umorul negru și ironia sunt la tot pasul (finalul nu e tocmai fericit, după cum puteți intui).
Filmul ne mută în Calais, în palatul luxos al unei familii de bogătași francezi. Le urmărim viața lipsită de griji într-o lume plină de griji. Sigur că și ei au griji, dar, comparate cu grijile populației majoritare, pare că grijile bogaților sunt mai puțin griji. Una e să te țină treaz noaptea un detaliu legat de o afacere care trebuie finalizată în termeni buni, alta e să fugi din calea unui război pentru a-ți salva viața. Filmul lui Haneke nu ne spune care griji sunt mai importante (comparația e doar sugerată și simtiță intim de privitor) și nici nu apelează la empatia noastră pentru săracii bogați. În schimb, ne ajută să tragem cu ochiul la lumea paralelă a celor bogați, la care mulți dintre noi nu avem acces, pentru a ne gândi mai degrabă la esența a ceea ce ne face oameni pe toți, indiferent de clasa socială.
Dincolo de discuțiile despre clase, “Happy end” mai e și un film despre familii. Armonia într-o familie e o negociere continuă, pentru care toată lumea muncește. Din familia burgheză franceză din “Happy End”, relația bunicului cu nepoata sa mi-a mers direct la inimă.
Filmul e disponibil pe unlimited.tiff.ro.
