Mergi direct la conținut »
Recomandările culturale ale săptămânii. În «Tipografic majuscul», povestea lui Mugur Călinescu, băiatul care a cerut dreptul la libertate pentru o țară întreagă
Cultură și Vacanțe Libertatea > Lifestyle > Cultură și Vacanțe > Recomandările culturale ale săptămânii. În «Tipografic majuscul», povestea lui Mugur Călinescu, băiatul care a cerut dreptul la libertate pentru o țară întreagă

Recomandările culturale ale săptămânii. În «Tipografic majuscul», povestea lui Mugur Călinescu, băiatul care a cerut dreptul la libertate pentru o țară întreagă

Pentru săptămâna asta, vă propun cartea pentru copii și adulți scrisă de Matei Vișniec despre migrație și tandrețe, filmul “Tipografic majuscul” care duce mai departe o poveste importantă și spectacolul “Medea’s boys” despre un mit grecesc cu trimiteri în zilele noastre.

De Mirela Petre,

CARTE: “Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama», Matei Vișniec, Editura Arthur

Timp pentru copii

Copertă “Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama”

Trei copii – două fete și un băiat -, mama și tata plecați la muncă în Italia, bunica rămasă să se ocupe de îngrijirea copiilor, multe cadouri și puțin timp, plus un extraterestru care îi învață despre ce contează cu adevărat în viață. Acestea sunt ingredientele-cheie ale noii cărți pentru copii scrisă de Matei Vișniec, scriitor român faimos.

Cartea e scrisă ca o piesă de teatru, cu indicații (tehnic, numite didascalii) pentru actori și regizori la vedere. Mi se pare un detaliu foarte important. O dată, pentru că-i ajută pe cititori, mici sau mari, să-și imagineze mai bine scenele descrise, și, în al doilea rând, pentru că deschide o ușă în curiozitatea copiilor către munca din spatele unui spectacol de teatru. Poate că unii dintre ei vor ajunge scenografi, regizori sau luminiști la teatru, nu doar vloggeri pe YouTube și influenceri pe Instagram.

Ministrul Sănătății i-o retează lui Firea: ”Nu voi semna testarea celor 10.000 de bucureșteni. S-ar folosi aceeași aparatură de analiză de la Balș”
Recomandări

Ministrul Sănătății i-o retează lui Firea: ”Nu voi semna testarea celor 10.000 de bucureșteni. S-ar folosi aceeași aparatură de analiză de la Balș”

 

Povestea cu extraterestrul lui Vișniec e o fabulă adresată atât părinților, cât și copiilor. În vremurile recente, mulți părinți sunt preocupați mai mult de a le oferi copiilor lor cele mai noi gadgeturi, cât mai multe jucării, cele mai la modă obiecte. Pentru toate astea e nevoie, bineînțeles, de bani. Așa că, de multe ori, părinții ajung să-și sacrifice timpul pentru bani, uitând că, de multe ori, copilul lor are mai multă nevoie de ei și de timpul lor decât de o tabletă. Timpul, atenția și tandrețea pe care un părinte i le oferă copilului său sunt infinit mai valoroase.

“Extraterestrul care își dorea ca amintire o pijama” a fost prima poveste pentru copii în care-am găsit tema părinților plecați la muncă în Italia și drama copiilor crescuți de bunici – de multe ori prea bătrâni pentru a mai avea răbdare cu cei mici. E una dintre problemele României care deja începe să se manifeste prin tineri adulți instabili emoțional, o traumă care va avea efecte sociale pe termen lung. Ce face povestea lui Vișniec în acest context e să ne atragă atenția la lucrurile care contează cu adevărat. Speranța există.

Cel mai mare spital din țară are medici și pacienți bolnavi de COVID-19. Managerul de la ”Universitar”: ”Da, luăm măsuri și nu accept să refuzăm bolnavii”
Recomandări

Cel mai mare spital din țară are medici și pacienți bolnavi de COVID-19. Managerul de la ”Universitar”: ”Da, luăm măsuri și nu accept să refuzăm bolnavii”

 

Cartea a fost și pusă în scenă la Teatrul Matei Vișniec din Suceava. Următoarea reprezentație e pe 25 martie, dacă aveți drum pe-acolo.

FILM: «Tipografic majuscul», regie Radu Jude, în cinematografe

Tânărul care credea în dreptul la libertate

Secvență din filmul “Tipografic majuscul”

În 1981, un puști de liceu din Botoșani a dat voce frustrării unui oraș întreg, unei țări întregi. Ceea ce adulții se temeau să spună, ba chiar să gândească, puștiul a scris, fără frică, pe niște panouri din oraș, cu cretă albă, cu litere tipografic majuscul. Vrem libertatea. Vrem democrație. Revendicări legate de drepturi și libertăți democratice. Mugur Călinescu e numele lui. Ar trebui să-l știm toți. Ar trebui să ne fie erou național. Povestea lui nu e cu happy end. Nu doar că a murit la câțiva ani după întâmplarea cu panourile, dar sistemul l-a învins. După ce a fost investigat de Securitate, la fel și rudele, și prietenii, urmărit încontinuu, condamnat de părinți, de colegi și de profesori și forțat să se supună, Mugur a ajuns, până să moară de leucemie în 1985, să facă ce îi spunea partidul numai să scape de persecuție. Dureros de realist, cum se întâmplă în viață.

Ajută să purtăm măști chirurgicale pentru a opri răspândirea coronavirusului? Cum se folosește masca pentru a nu-ți face mai mult rău
Recomandări

Ajută să purtăm măști chirurgicale pentru a opri răspândirea coronavirusului? Cum se folosește masca pentru a nu-ți face mai mult rău

 

Știm povestea lui Mugur Călinescu din dosarele Securității. Gianina Cărbunariu, una dintre cele mai bune regizoare de teatru (despre care v-am mai povestit cu ocazia spectacolului “Frontal”), a studiat în arhivele Securității cele două dosare făcute în jurul lui Mugur, Elevul și Panoul. Din munca ei de documentare a ieșit spectacolul “Tipografic majuscul”, în 2013. Încă se joacă, la Teatrul Odeon.

Regizorul Radu Jude (cel care a semnat filmele “Aferim!” și mai recentul “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”), a transformat spectacolul de teatru “Tipografic majuscul” în film. Pelicula a avut premiera zilele trecute, la Festivalul de film din Berlin, în secțiunea Forum, destinată filmelor experimentale, după o avanpremieră în cinematografele românești.

Afișul filmului “Tipografic majuscul”

“Tipografic majuscul” în versiunea lui Jude e un experiment. Nu e nici documentar, nu e nici ficțiune, ci un hibrid format din cele două, un fel de documentar dramatizat sau ficțiune (cu sensul de fel de a spune o poveste) documentară. Mai mult, regizorul se joacă și cu experimente legate de definițiile teatrului și cinemaului și curiozitatea de a afla ce se întâmplă dacă împrumuți mijloace specifice fiecăruia într-un produs artistic care nu e nici cinema, nici teatru. Asta e partea pe care-am apreciat-o la film. Ideea de experiment mi-a plăcut, nu și punerea ei în practică.

La scenariul filmului, Radu Jude a lucrat cu Gianina Cărbunariu. Față de spectacol, filmul nu vine cu multe noutăți. Cea mai importantă dintre ele e intercalarea unor secvențe de filmări din arhiva TVR din anii 1981-1985 (obținute de regizor prin cercetarea arhivei) între scenele filmate cu actori într-un platou de filmare rotativ (cu o scenografie excelentă, realizată de scenografa de teatru Irina Moscu). Intenția regizorului e de a ne oferi contextul în care trăia Mugur Călinescu și ce se întâmpla în țară și-n discursul oficial în timp ce el era persecutat. Secvențele cu actorii filmați în prim-plan care livrează textul fără emoție, o prezentare a dosarelor Securității, nu o interpretare, alături de secvențe din filmări oficiale ale aparatului comunist, în care oamenii vorbeau la cameră despre realizările și măreția partidului comunist și a lui Nicolae Ceaușescu, pentru că erau filmați, ne lasă cu senzația sfâșietoare că oamenii acelor vremuri deveniseră așa de experți la a juca rolul de cetățean model încât aproape se uitaseră pe sine. Nu simți, dar te întrebi câtă frică era dincolo de camerele de filmare și, mai ales, câți oameni își mai exersau spiritul critic și libertatea interioară.

Din imaginile de arhivă, răsare și felul caraghios și fals în care vorbeau oamenii – gerunzii, diateze reflexive și expresii întortocheate inutil – , un fel de a vorbi care e și azi un etalon de eleganță în vorbire, în special la politicieni sau persoane publice care-au trăit acei ani comuniști. Limbaj alambicat care nu spune nimic. Poate scăpăm de el, la un moment dat.

Mai sunt doar câteva diferențe față de spectacol: distribuția (deși apar aproape toți actorii din spectacolul de teatru, dar în alte roluri, secundare, inclusiv regizoarea Cărbunariu) și scenele dinspre final. Una dintre imaginile frumoase cu care am rămas din film e o cină cea de taină în interpretare românească.

Afișul spectacolului “Tipografic majuscul”

Cu toate astea, nu mi s-a părut suficient. Regizorul nu m-a cucerit de partea lui, tot spectacolul de teatru mi-a plăcut. Filmul mi s-a părut chinuitor. Mi se pare mai mult un demers îndreptat către teoreticienii școlii de regie decât către spectatori. Cred că e prima oară când mi se întâmplă să văd un spectacol de teatru mai dinamic și mai captivant decât filmul. În plus, secvențele de arhivă, o oră întreagă, mi s-au părut prea multe și prea dese. Mai ales în contextul în care spectatorii care au trăit acele vremuri nu primesc decât o reamintire a unor vremuri grele, tinerii adulți s-au săturat de filme despre comunism, iar generațiile mai mici nu știu câtă răbdare au să privească minute în șir de defilări pe stadioane și vizite în fabrici, fără explicații. Cred că ar fi avut un efect mult mai puternic dacă erau alese cu mai multă economie.

Sigur, filmul are deschidere la un public mai mare, inclusiv internațional, așa că povestea poate să ajungă la mai mulți oameni decât o face spectacolul. Poate că filmul nici nu e pentru cine știe povestea de la teatru.

Dacă mă întrebați pe mine, dacă trebuie să alegeți între film și spectacol, mergeți la spectacol, la Teatrul Odeon din București. Filmul a intrat în cinematografele din țară.

TEATRU: «Medeas boys», regie Andrei Măjeri, Teatrul Apollo111

Bărbații viitorului nu se vor mai teme de emoții

Scenă din spectacolul “Medeas boys”

Niciodată nu mi-au plăcut travestiurile. Când un bărbat joacă pe scenă o femeie, iese un joc grosolan și strident, de multe ori neintenționat (valabil și viceversa). Așa că atunci când l-am văzut pe tânărul actor Eduard Trifa jucând-o pe Medeea cu o naturalețe incredibilă și o autenticitate a emoțiilor, m-am mirat și m-am bucurat. În spectacolul “Medeas Boys”, de la Teatrul Apollo111, are niște momente foarte intense în rolul femeii Medeea, pe care-o surprinde foarte bine în niște priviri, în niște încordări de mușchi, în niște poziții ale capului. Eduard Trifa, descoperit anul trecut în Hamlet-ul de la Teatrul Odeon, e unul dintre cei mai talentați tineri actori români.

În mitologia greacă, Medeea e o vrăjitoare, femeia care-l ajută pe eroul Iason să ia Lâna de aur, un mare trofeu. Nu doar că Iason nu îi e recunoscător, dar o trădează (se însoară cu altă prințesă, pe ea o alungă). Medeea se răzbună ucigând pe toată lumea, inclusiv propriii fii cu Iason.

Eduard Trifa și Alexandru Ion în “Medeas boys”

În versiunea contemporană, de la Apollo111, semnată de Ionuț Sociu, jurnalist la Scena9, și de regizorul Andrei Măjeri, gașca de băieți a lui Iason, argonauții, nu mai sunt așa de șmecheri. Trăiesc din gloria veche a aventurii lor, care se stinge din ce în ce mai tare. Sens în lume nu prea își mai găsesc, ca și cum întâmplarea cu lâna, din tinerețea lor, a fost singurul vârf al vieții lor, după care urmează o viață întreagă de scufundare în anonimitate.

Mai mult, își dau seama că au niște traume foarte bine ascunse, din copilărie, fie legate de relația cu tații lor, care le modelează toate celelalte relații, fie altele care ar intra în categoria de fapte penale, în care ei sunt victimele. Treptat, cu rușine și teamă, acești băieți încearcă să-și înțeleagă emoțiile și să vorbească despre ele. Poate că bărbații viitorului nu se vor mai teme de emoții.

Afiș “Medeas boys”

Dincolo de tema masculinității în vremurile noastre și moștenirile pe care le primesc băieții, spectacolul mai vorbește și despre răzbunare și dreptate, și despre ideea de celălalt și cum ne raportăm la străini.

Spectacolul se joacă pe 28 februarie, de la 20.00. Biletul e 65 de lei.

Close
Închide
  Close