Elena Năstase, 24 noiembrie 1957, ora 14.30, Craiova. Săgetător cu ascendentul în Berbec.
Cele mai importante experienţe din viaţa dv. sunt cele asociate cu partenerul de cuplu. Relaţiile sunt foarte importante pentru dv., deoarece vă oferă ocazia şi motivaţia necesare pentru a vă putea dezvălui laturi ale personalităţii pe care altfel nu le-aţi putea descoperi. Nu toate experienţele rezultate din relaţii se arată a fi plăcute sau confortabile, însă beneficiile sunt infinite. Starea de sănătate poate fi afectată de condiţiile de la locul de muncă, de obiceiurile alimentare nesănătoase sau de un stil de viaţă cam haotic. Totuşi, sunteţi o persoană energică şi vă recuperaţi repede după boală.
Alexandru Florin Năstase, 20 martie 1984, ora 4.30, Bucureşti. Peşti cu ascendentul în Vărsător.
Perioada următoare poate fi memorabilă pentru tine în mai multe domenii de viaţă, însă cu un accent special pe domeniul afacerilor - al iniţiativelor unor prieteni sau protectori, care te invită să colaborezi cu ei, sau în privinţa veniturilor obţinute din eforturi proprii. Planul profesional este complicat. Este posibilă chiar şi o părăsire a localităţii de naştere, dacă nu şi a ţării, în căutarea norocului. Cert este că nu eşti omul jumătăţilor de măsură, iar această atitudine te va ajuta întotdeauna să obţii ceea ce îţi doreşti.
Ecaterina Marinescu, 16 octombrie 1948, ora 7.30, Bucureşti. Balanţă cu ascendentul în Scorpion.
Perioada următoare poate fi dificilă, din cauza revenirii unor boli mai vechi, netratate la timp. Se află în vizor întregul aparat uro-genital, dar şi capul şi circulaţia. Bolile tind să se manifeste brusc, fără simptome clare şi pot fi dificil de identificat. Este important să nu vă pierdeţi speranţa în momentele grele şi să apelaţi la ajutorul divin, pentru că rugăciunile dv. au o putere specială. Dacă ora e corectă, sunt posibile evenimente foarte importante în familie, în viaţa rudelor sau a prietenilor apropiaţi, care vă vor solicita destul de mult. Sunteţi o persoană puternică, în ciuda impresiei de fragilitate pe care o daţi. Însă această forţă interioară conţine şi o capcană, pentru că vă asumaţi multe suferinţe, trupeşti sau sufleteşti, ca şi cum ar fi normale.
Elena Columbia Iuga, 20 octombrie 1969, ora 1.00, Bucureşti. Balanţă cu ascendentul în Leu.
Dacă ora este corectă, se anunţă destule supărări venite din partea rudelor în chestiunile legate de relaţiile dv. de inimă, dar şi în problemele legate de copii. Se poate spune că fiecare dintre dorinţele dv. se loveşte inevitabil de opoziţia lor. Sunteţi o persoană profund bună, o mare iubitoare de oameni şi aveţi un efect deosebit asupra celor din jur numai prin simpla prezenţă.