Scorpionii trebuie să abordeze viaţa cu maturitate şi cu responsabilitate

Comentează
Arhiva foto
Arhiva foto

Mariana Margareta Barca, 14 noiembrie 1974, ora 7.30, Bucureşti.
Scorpion cu ascendentul în Scorpion.
Este bine să abordaţi viaţa cu maximă maturitate şi cu responsabilitate şi să porniţi de la ideea că evoluţia personală este cea mai importantă preocupare, pentru a găsi echilibrul de care aveţi nevoie.

Astrograma conţine numeroase elemente care anunţă dificultăţi în mai multe domenii, cum ar fi: relaţiile de orice fel, carieră, casă şi copii. În momentul în care veţi ajunge la un grad de maturitate suficient pentru a înţelege că viaţa vă oferă ceea ce aveţi curajul să cereţi, veţi putea depăşi şi neîncrederea în sine, şi asumarea inutilă a unor suferinţe interioare.

Din fericire, situaţia materială are unele indicii pozitive, mai ales în a doua parte a vieţii, cu ajutorul unor persoane din familie ori poate ca urmare a unei moşteniri.

Dorel Ignat, 21 iunie 1970, ora 9.00, Galaţi.
Gemeni cu ascendentul în Leu.
Dacă ora este exactă, există elemente care vorbesc despre o evoluţie frumoasă a carierei, mai ales după ce veţi descoperi că alegerea unui drum în viaţă nu trebuie să se bazeze doar pe ideea de a obţine beneficii materiale.

Prin urmare, cariera evoluează lent, dar sigur, iar sursele de venit vor oscila şi ele, poate şi pentru că sunteţi tentat să cheltuiţi mai mult decât vă puteţi permite, pentru a-i impresiona pe cei din anturaj. Puteţi avea parte de sprijinul esenţial al unor persoane foarte bine plasate.

Atenţie la slăbiciunea pe care o aveţi faţă de un stil de viaţă peste medie! În cuplu pot să apară numeroase complicaţii, fie pentru că ideea de a sacrifica ceva pentru a menţine o relaţie vi se pare aberantă, fie pentru că sunteţi în căutarea perfecţiunii.

Carmen Barca, 28 septembrie 1973, ora 1.30, Bucureşti.
Balanţă cu ascendentul în Leu.
Pentru dv. este important să vă regăsiţi cât mai bine în munca pe care o aveţi, să faceţi eforturi pentru a vă construi o carieră şi a căpăta încredere în sine, pe măsură ce vă dezvoltaţi din punct de vedere profesional.

Pentru a vă putea îndeplini acest scop esenţial, este posibil să primiţi ajutorul de care aveţi nevoie din partea unor persoane mature, mai experimentate sau din partea unor femei. Este bine să păstraţi o anumită distanţă faţă de rude, pentru a nu fi tentată să le cereţi ajutorul prea des.

Vă este dat să vă găsiţi singură drumul în viaţă şi să ajungeţi la înţelegerea superioară a legilor şi a mecanismelor care ne reglează evoluţia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!