"L-am născut pe Cosmin pe 28 februarie 2009. Totul mergea normal, cu bune, cu rele, ca în viaţa fiecăruia. Timpul a trecut, iar noi ziceam că avem un copil foarte cuminte, fiindcă nu vorbea, nu plângea, nu zicea nimic. Cosmin a împlinit 2 ani şi era în aceeaşi stare: nu rostea nici un cuvânt, deseori răspundea când îl strigai, nu se juca nici cu fratele lui mai mare, nici cu alţi copii. Mergând la doctor cu el, am aflat că are autism atipic. Nu am putut să cred. Dar după mai multe vizite la medici, diagnosticul a fost acelaşi. Ca să-l salvăm, ca să poată merge şi el la o şcoală normală, trebuie să-l ducem la terapia ABA (terapie comportamentală). Dar costurile pentru specialiştii care să lucreze cu băieţelul meu 40 de ore pe săptămână sunt de 120.000 de dolari pe an, ori noi nu avem cum să facem rost de o asemenea sumă nici dacă am munci trei vieţi. Nu vreau să fiu un simplu spectator la suferinţa copilului meu. Să nu ştiu ce gândeşte, ce îl supără, ce îl bucură. Vă rugăm din suflet, dacă ne poate ajuta cineva chiar şi cu un sfat, ne-am bucura. Ajutaţi- l pe Cosmin să învingă autismul", Mihaela Georgescu, Bucureşti
Pentru ajutorarea lui Cosmin a fost deschise contul: RON: RO680000000629503000
Contul e deschis pe numele Georgescu Daniel Antoniu la Unicredit Ţiriac Bank, sucursala Brâncoveanu
Cititorii care doresc să ajute sau care vor să afle mai multe amănunte despre cazurile prezentate astăzi ne pot contacta la redacție, la numărul de telefon 021.203.08.49
Cititorii care ne cer ajutorul sunt rugaţi să ne trimită scrisorile însoţite de fotografii
Libertatea nu-și asumă responsabilitatea pentru conținutul scrisorilor primite de la cititori