"Am 31 de ani şi sunt condamnat să-mi petrec fiecare minut din viaţă într- un scaun cu rotile. În urmă cu şapte ani, am suferit un tragic accident de muncă, în urma căruia mi-am rupt coloana vertebrală şi am rămas paralizat de la brâu în jos. Diagnosticul pus de medici a fost unul foarte crunt: traumatism vertebromedular toracal. După operaţie am stat un an numai prin spitale şi centre de recupe- rare şi cinci ani cu chirie în apropierea unui astfel de centru, pentru a putea merge pe jos cu căruciorul la tratamentul de recuperare. Din vara anului trecut, nu am mai avut posibilitatea financiară să plătesc chiria şi tratamentul de recuperare şi am fost nevoit să mă mut în casa părintească, afectată acum de o alunecare de teren. Apelez la dumneavoastră cu speranţa că mă puteţi ajuta să-mi continui tratamentul. Apoi, am nevoie de o operaţie, care costă în jur de 25.000 de euro. Pune- ţi-vă o secundă în locul meu: nu e păcat ca, după şapte ani de luptă să mă opresc aici din lipsa banilor? De aceea vă scriu. Un mic ajutor bănesc mi-ar prinde foarte bine. Vă implor! Vreau să mă ridic din scaunul cu rotile! Cer ajutorul tuturor oamenilor cu suflet mare, care înţeleg că neputinţa este foarte dureroasă, mai ales pentru un tânăr aflat la jumătatea vieţii", Laurenţiu Tudose, Câmpina.
RO51RNCB0208010006810005 (deschis în euro); RO78RNCB0208010006810004(deschis în lei). Conturile sunt deschise la BCR, sucursala Câmpina, pe numele Ion Tudose.
Cititorii care doresc să ajute sau care vor să afle mai multe amănunte despre cazurile prezentate astăzi ne pot contacta la redacţie, la numărul de telefon 021.203.08.49
Cititorii care ne cer ajutorul sunt rugaţi să ne trimită scrisorile însoţite de fotografii
Libertatea nu-şi asumă responsabilitatea pentru conţinutul scrisorilor primite de la cititori