În timp ce restul regiunii se pregătea de temperaturi de primăvară, Serbia a fost lovită de un front polar care a adus ninsori-record pentru această perioadă a anului. Din Zlatibor și până la Topola, drumurile sunt blocate, iar autoritățile recunosc că utilajele de deszăpezire fac față cu greu stratului gros de zăpadă și viscolului neîncetat.

S-a înregistrat un blocaj total pe drumul dintre Gornji Milanovac și Topola, peste muntele Rudnik. De asemenea, probleme mari sunt raportate în zona Debelo Brdo (lângă Valjevo), unde mașinile stau la cozi kilometrice.

Zonele cele mai afectate sunt la munte: Zlatibor, Tara, Golija și Kopaonik, unde stratul de zăpadă nou depus depășește 10-20 de centimetri.

Fenomenul nu s-a limitat la munte; orașe precum Niš, Svrljig și Kuršumlija au fost acoperite de zăpadă încă de la primele ore ale dimineții.

Circulația autovehiculelor grele a fost interzisă peste pasurile montane Zlatibor și Kadinjača, după ce mai multe camioane au rămas blocate de-a curmezișul drumului.

Meteorologii sârbi (RHMZ) au emis alerte de precipitații abundente, avertizând că în anumite zone există inclusiv risc de inundații din cauza ploilor care însoțesc ninsorile în zonele joase.

Autoritățile sârbe fac apel la prudență maximă, echiparea vehiculelor pentru iarnă și evitarea deplasărilor neesențiale în zonele montane până la curățarea drumurilor.

Și în țara noastră, iarna se dezlănțuie la sfârșitul lunii martie. Ninsori viscolite și ploi abundente sunt anunțate în aproape jumătate de țară, în următoarele ore. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o avertizarea meteo cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi ninsori la munte, valabilă până luni dimineaţa în aproape jumătate de țară.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.