Spitalul Județean de Urgență Slatina, primul spital nonclinic din România ce poate trata marii arși, a început să primească pacienți

Comentează
Spitalul Județean de Urgență Slatina

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Slatina a început, din luna noiembrie, să trateze pacienți cu arsuri grave, devenind primul spital nonclinic din România inclus în Programul AP - Arsuri. Informația a fost comunicată joi de reprezentanții unității medicale, conform Agerpres.

Modernizarea și extinderea Spitalului Județean de Urgență Slatina

Pacienții cu arsuri sunt tratați în Secția de chirurgie plastică, unde cinci medici sunt disponibili, iar 10 paturi sunt dedicate îngrijirii acestora. Săptămâna trecută, primul pacient cu arsuri grave a fost transferat la Slatina de către Centrul Operativ pentru Situații de Urgență.

„Este vorba de o pacientă care a ajuns la noi săptămâna trecută, prezenta arsuri cu lichid fierbinte pe 30% din suprafața corpului, iar Centrul Operativ pentru Situații de Urgență a luat decizia să o trimită la Slatina. Evoluează bine, noi informăm zilnic Centrul Operativ pentru Situații de Urgență în legătură cu indicatorii privind starea pacientei”, a declarat pentru Agerpres directorul medical al spitalului, medicul de chirurgie plastică Florin Popa.

Dr. Florin Popa a explicat că tratarea cazurilor grave de arsuri a fost posibilă datorită eforturilor constante ale spitalului. Acestea au inclus achiziționarea de echipamente moderne, formarea unei echipe de cinci medici specializați și asigurarea liniei de gardă.

În luna noiembrie, compartimentul de Chirurgie plastică a fost transformat în secție de Chirurgie plastică, iar capacitatea a crescut de la 20 la 25 de paturi, dintre care 10 sunt dedicate pacienților cu arsuri. Totodată, secția a obținut acreditarea pentru pregătirea rezidenților.

„Chirurgia plastică are un indice de ocupare foarte mare, de peste 90-95%. Era nevoie de mai multe paturi, dar și de rezerve pentru cazurile grave de arsuri. Așa că munca noastră de ceva vreme dă roade, din această lună avem secție de chirurgie plastică, avem 25 de paturi în loc de 20, dintre care 10 sunt pentru arși, avem linie de gardă, avem aparatură, am primit finanțare pentru investiții de la Consiliul Județean Olt, dar și de la firme din județ care ne-au ajutat cu donații de 200.000 de lei și de curând am obținut și acreditare pentru a pregăti rezidenți”, a subliniat dr. Popa.

Relocarea secției de Chirurgie plastică și facilități noi

Secția de chirurgie plastică urmează să fie mutată la etajul al patrulea al spitalului, în locul fostei secții de Oftalmologie, care a fost reorganizată ca un compartiment din cauza gradului mai scăzut de ocupare.

În noua locație vor fi amenajate spații renovate, paturi și grupuri sanitare noi, precum și o sală specială pentru intervenții minore. Astfel, timpul de așteptare pentru pacienții care necesită intervenții chirurgicale fără anestezie generală va fi redus semnificativ.

„Sperăm să putem face relocarea până la finalul acestui an, pentru că vor fi spații renovate, paturi noi, grupuri sanitare noi, schimbăm fluxul, vrem să amenajăm și două rezerve, una pentru arși și una pentru cele de chirurgie plastică. Vom avea o sală de mici intervenții, de tipul incizii/excizii etc., și vom degreva sala de operații mare, vom putea prelua mai multe cazuri cu internări de zi, pacienții care așteptau minimum 15 zile pentru o programare vor aștepta mai puțin”, a precizat dr. Popa.

Finanțare prin Programul AP - Arsuri

Includerea SJU Slatina în Programul AP - Arsuri aduce beneficii financiare directe. Finanțarea pentru cazurile de arși este asigurată de Ministerul Sănătății, printr-o axă dedicată, ceea ce permite spitalului să acopere cheltuielile ridicate implicate în tratarea acestor pacienți.

„Se diminuează pierderile, pentru că în cazul unui pacient cu arsuri, cheltuielile sunt foarte mari și, spre exemplu, spitalul cheltuie 100.000 de lei, iar Casa de Asigurări de Sănătate decontează 10.000 de lei. Însă, prin Programul pentru arși, finanțarea e mai mare și spitalul va putea să asigure medicație, pansamente speciale, instrumentar medical de unică folosință”, a explicat directorul medical.

Viitorul Programului AP - Arsuri

Joi, directorul medical al SJU Slatina, dr. Florin Popa, s-a întâlnit cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, pentru a discuta despre includerea spitalului în Programul AP - Arsuri. Conform unei postări pe Facebook a unității medicale, această includere este o recunoaștere a profesionalismului echipei și a investițiilor realizate pentru modernizare.

„Spitalul Județean de Urgență Slatina primește și tratează cazuri grave de pacienți arși, finanțarea fiind asigurată direct de la Ministerul Sănătății, începând cu luna noiembrie 2025. Spitalul Județean de Urgență Slatina a fost inclus în acest program în luna octombrie 2025 și, recent, a ajuns aici și primul pacient repartizat de Centrul Operativ pentru Situații de Urgență. Dr. Florin-Augustin Popa i-a explicat ministrului Sănătății că includerea unității medicale în acest program este o recunoaștere a profesionalismului celor cinci medici primari care lucrează în Secția de Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă, a tuturor cadrelor medicale care asigură îngrijirea și supravegherea pacienților, dar și a investițiilor care s-au făcut, în ultimii ani, pentru modernizarea și dotarea spitalului”, se arată în postare.

De asemenea, în cadrul întâlnirii, au fost abordate subiecte precum reorganizarea liniilor de gardă, reclasificarea spitalelor și dezvoltarea viitoare a unităților medicale din județele României. Scopul este de a asigura pacienților servicii medicale complete și eficiente, incluzând investigații, intervenții și proceduri moderne.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
MONDEN
Asia Express ziua 4
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
Valentina Pelinel si copiii ei
11:30
Suma uriașă pe care Valentina Pelinel și Crisi Borcea o plătesc pentru școala copiilor. Aceștia au împreună două fete și un băiat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
Analiză
12:20
Sute de mii de copii rămân abandonează școala în timp ce analfabetismul funcțional crește alarmant în România - raport
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!