Țările din Asia își redeschid granițele pentru turiști. Unde pot călători românii

Comentează
Arhiva foto

Pe fondul creșterii ratei de vaccinare în întreaga lume, exoticele țări asiatice, care sunt printre cele mai căutate destinații de vacanță, încep să-și redeschidă granițele. Toate speră la o revigorare rapidă a turismului, după ce, din ianuarie până în iulie 2021, în Asia și regiunea Pacificului numărul vizitatorilor a scăzut cu 95%, comparativ cu aceeași perioadă de timp din 2019, scrie Washington Post.

Pentru țările asiatice care se bazează în mare măsură pe turism, închiderile granițelor, după izbucnirea pandemiei, a avut un impact uriaș. Economia Thailandei, de exemplu, a pierdut peste 13,5 miliarde de dolari anul trecut din cauza crizei COVID, potrivit unui studiu realizat de compania de rezervări de zboruri Next Vacay.

„Metodele de testare și verificare din Asia au permis ca ratele de infecție să rămână relativ scăzute pe continent, însă restricțiile impuse au făcut ca țările asiatice să devină unele dintre cele mai afectate destinații turistice din lume”, a declarat fondatorul și directorul executiv al Next Vacay, Naveen Dittakavi.

Acum, având în vedere tendința de scădere a numărului de cazuri COVID la nivel global și creșterea ratei vaccinale în întreaga lume, mai multe țări din Asia încep să ridice restricțiile de călătorie - întâi, pentru turismul intern, iar în următoarele săptămâni, pentru călătorii din Europa, SUA și alte zone, a anunțat Simone Semprini, cofondatorul și directorul executiv al TourScanner din SUA.

Thailanda

Începând cu 1 noiembrie, persoanelor complet vaccinate din România, Statele Unite și alte 44 de țări li se permite să viziteze destinațiile de top din Thailanda, inclusiv Bangkok, Chiang Mai și Pattaya, fără a intra în carantină. Turiștii trebuie să prezinte dovada asigurării de călătorie specifice coronavirusului și un rezultat negativ al testului efectuat înainte de călătorie. De asemenea, trebuie să facă un test suplimentar de COVID la sosirea în Thailanda.

Înainte de redeschidere, călătoria în Thailanda era posibilă doar după o perioadă de carantină. Mai exact, turiștii trebuiau să rămână în Phuket cel puțin 14 nopți înainte de a li se permite călătoria spre alte destinații precum Bangkok sau Chiang Mai. De la 1 octombrie, perioada de carantină obligatorie a fost redusă la 7 nopți, în cazul în care turiștii îndeplineau anumite cerințe, inclusiv dovada vaccinării, un test negativ și asigurarea de călătorie.

Călătorii nevaccinați (cu excepția cazului în care au sub 18 ani și călătoresc cu părinții) trebuie să se stea în carantină la sosire timp de 10 nopți.

Malaezia

Malaezia a început să-și redeschidă treptat granițele pentru turiștii străini. Începând cu 15 noiembrie, turiștii complet vaccinați care stau cel puțin trei zile în carantină au voie să viziteze insulele Langkawi. Ei trebuie să facă un test PCR cu maximum 72 de ore înainte de plecare și să aibă o asigurare de călătorie specifică COVID.

Turiștii străini care zboară direct în Langkawi vor trebui să facă un alt test PCR a doua zi după sosire, iar cei care călătoresc prin Aeroportul Internațional Kuala Lumpur vor fi testați rapid la intrarea în țară.

Orice persoană care stă mai mult de cinci zile trebuie să facă un alt test PCR în a cincea zi. Cerințe suplimentare de călătorie pot fi găsite pe site-ul MAE.

Indonezia

În condițiile în care rata de infectare este în scădere, planul Indoneziei de a redeschide Bali pentru zborurile în scop turistic pare promițător.

România nu a fost inclusă încă pe lista celor 19 țări de unde Indonezia primește turiști. Deocamdată, pe lista aprobată în octombrie figurează Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Kuwait, Bahrain, Qatar, China, India, Japonia, Coreea de Sud, Noua Zeelandă, Liechtenstein, Italia, Franţa, Portugalia, Spania, Suedia, Polonia, Ungaria şi Norvegia.

Sri Lanka

Cum Japonia sau China, destinații mai cunoscute în Asia, rămân închise vizitatorilor străini, turiștii se pot orienta spre state mai mici, cum ar fi Sri Lanka. Această țară primește turiști din întreaga lume, începând cu 21 ianuarie 2021.

Cetățenii străini care sosesc în Sri Lanka trebuie să obțină Autorizare Electronică pentru Călătorie (ETA – Electronic Travel Authorisation), cu respectarea protocolului menționat pe pagina de internet Sri Lanka Tourism: https://srilanka.travel/helloagain/.

Toți pasagerii cu vârsta de peste 2 ani trebuie să prezinte un test PCR negativ, al cărui rezultat să fie redactat în limba engleză și care a fost efectuat cu maximum 72 de ore înainte de îmbarcare. Testele antigen nu sunt acceptate.

Persoanele care sunt complet vaccinate trebuie să prezinte un document oficial din care să rezulte acest lucru, în timp ce persoanele care au trecut prin boală trebuie să prezinte un certificat medical redactat în limba engleză din care să rezulte că se află între a 28-a și a 90-a zi de la data testării pozitive cu COVID-19. Mai multe informații pe site-ul MAE.

Maldive

Cei care și-au dorit dintotdeauna să stea într-un bungalou deasupra apei în Maldive nu trebuie să mai aștepte.

Turiștii trebuie să prezinte dovada unui test PCR negativ efectuat cu 96 de ore înainte de călătorie și să depună un formular de declarație de sănătate cu 24 de ore înainte de plecare.

Locul unde pot sta turiștii e influențat de statusul vaccinal; site-ul <a rel="noreferrer noopener" href="https://mae.ro/travel-conditions/44715" target="_blank">MAE</a> oferă mai multe detalii despre restricțiile pentru vizitatorii nevaccinați.

Pe plan intern, sunt permise deplasările dinspre insulele unde au fost depistate cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 către alte insule, cu condiția respectării măsurii de carantină pe insula de destinație.

Nepal

Din 24 septembrie, străinii vaccinați au permisiunea de intra în Nepal fără să mai stea în carantină.

Călătorii trebuie să furnizeze dovada vaccinării, un test PCR negativ efectuat cu trei zile înainte de sosire, dovada unei rezervări la hotel și permisul de drumeție sau alpinism - printre alte cerințe.

Vietnam

O parte din Vietnam este programată să se deschidă vizitatorilor internaționali în curând.

Potrivit ziarului guvernamental VGP News, Ministerul Culturii, Sportului și Turismului din Vietnam intenționează să permită unui număr limitat de călători preaprobați, cu pașapoarte de vaccinare și un rezultat negativ al testului PCR, să călătorească pe insula Phu Quoc.

India

Pe 7 octombrie, Ministerul Afacerilor Interne din India a anunțat că, din 15 octombrie, li se permite turiștilor străini să intre în această țară cu zboruri charter.

Persoanele care vor să călătorească în India trebuie să obțină o viză de turist înainte de călătorie și să prezinte un test COVID negativ efectuat cu 72 de ore înainte de plecare. Mai multe date, pe site-ul MAE.

„Din cauza pandemiei de COVID-19, toate vizele acordate străinilor au fost suspendate anul trecut”, se arată în comunicatul MHA.

Singapore

Nu este permisă intrarea cetățenilor străini în Singapore pentru scurtă ședere (inclusiv turism), indiferent de cetățenie sau statul dinspre care se călătorește, cu anumite excepții, potrivit MAE.

Pe 12 octombrie, Singapore a început să accepte cereri pentru călătorii vaccinați din Statele Unite, ca parte a „Vaccinated Travel Lane”. Călătorii pot solicita un „Permis de călătorie pentru vaccinați” cu 7 până la 30 de zile înainte de a vizita Singapore și trebuie să zboare cu un zbor VTL desemnat.

Înainte de călătorie, turiștii cu scurtă ședere trebuie să prezinte dovada asigurării de călătorie care să le acopere întregul sejur. Călătorii americani trebuie să își probeze certificatele de vaccinare prin intermediul cardului de sănătate SMART (SHC) de la emitenții din Canada sau SUA în Common Trust Network. De asemenea, trebuie să prezinte dovada unui test PCR negativ efectuat în termen de 48 de ore de la plecarea lor în Singapore, precum și să facă un test suplimentar la aeroportul Changi la sosire.

Toate persoanele care călătoresc spre Singapore pentru scurtă ședere vor trebui să aibă o asigurare de călătorie pentru costurile de tratament medical și spitalizare legate de COVID-19 în această țară, cu o acoperire minimă de 30.000 de dolari.

Emiratele Arabe Unite

Începând cu luna iulie 2020, în Emiratul Dubai sunt permise zborurile dus-întors, inclusiv pentru turişti. Cu toate acestea, există cerințe pentru a intra, inclusiv testarea înainte de sosire.

Cu o rată mare de vaccinare în Dubai, fără cerințe de carantină pentru turiști și cu deschiderea Expo 2020, orașul „va fi una dintre cele mai vizitate destinații din timpul iernii din Asia. În ultimele săptămâni, am observat deja o creștere de 50% față de 2019 în ceea ce privește rezervările”, a declarat Simone Semprini, cofondatorul și directorul executiv al TourScanner din SUA.

Foto: Shutterstock

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
23:18
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
22:47
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
22:44
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!