În cel de-al treilea sezon Exatlon au început eliminările și primul joc a fost pierdut de echipa Faimosilor, AMI și Cătălina Șeicaru fiind cele două concurente care s-au duelat pentru a-și continua aventură în Republica Dominicană.
AMI a pierdut duelul și s-a întors în țară, unde a fost așteptată de prietenii apropiați și a avut parte de o mare surpriză la aeroport, prezența mamei sale. Cu ochii în lacrimi de fericire că este în țară, dar și cu umbre de regret că nu a putut să-și continue parcursul la Exatlon, AMI a declarat că este extrem de fericită că a luat decizia de a participa la acest concurs.
"Am descoperit că am curaj!", au fost cuvintele artistei.
În pași de dans și strigăte de bucurie a fost primit ieri la aeroport și războinicul Iulian Angelescu, care s-a întors în țară după ce a suferit o accidentare la umăr, ce i-a curmat parcursul la Exatlon.
"Am tras de mine prea mult, am vrut mai mult de la mine", au fost primele declarații ale războinicului în timp ce-și îmbrățișa părinții și prietenii. Cel mai emoționat a fost tatăl războinicului care a declarat că fiul lui putea ajunge mult mai departe dacă nu risca intrând pe traseu în meciul cu Ungaria fără să se fi recuperat după prima accidentare.
Alături de Iulian a fost și Bruce, concurent în primul sezon al show-ului fenomen, care și-ar fi dorit să-și vadă prietenul rezistând mai mult în concurs.
Accidentările au început deja să facă victime, pe lângă Iulian ieșind din concurs și Diana Pivniceru de la Faimoși, o sportivă care promitea să fie dintre stelele sezonului al treilea Exatlon. Diana s-a-întors și ea recent în țarpă și nu și-a putut ascunde tristețea de fi fost nevoită să părăsească concursul.
"Nu mi-a venit să cred când Cosmin Cernat mi-a rostit numele, credeam că pot să fac față... Îmi pare foarte rău că a trebuit să părăsesc concursul în care mi-am dorit atât de mult să particip!", a declarat Diana la sosirea pe aeroport.