La doar o lună și câteva zile de la inaugurare, pe tronsonul Autostrăzii A3 Zimbor – Poarta Sălajului apar primele restricții de trafic. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj anunță că, începând de luni, 21 septembrie 2026, banda a doua va fi închisă pe ambele sensuri pentru montarea unor grătare metalice de protecție.
Cuprins:
Lucrările se vor desfășura exclusiv pe timpul zilei, până pe 30 septembrie. Lungimea sectorului de autostradă restricționat nu va depăși 600 m, iar lucrările au loc simultan în mai multe poziții kilometrice.
„Începând de luni, 21.09.2026, se vor institui restricții de circulație pe Autostrada A3, Subsecțiunea 3B2, Zimbor – Poarta Sălajului, pe sectorul cuprins între km 13+260 și km 25+500, pe banda II, pe ambele căi de rulare, în vederea montării grătarelor metalice de protecție între structurile existente în zona km 17+307, km 20+975, km 22+856 și km 24+975. Lucrările sunt programate să fie finalizate până la data de 30.09.2026”, precizează DRDP Cluj, într-un comunicat.
Circulația nu va fi afectată în weekend, iar la sfârșitul programului de lucru, semnalizarea rutieră temporară va fi îndepărtată de pe partea carosabilă.
„Nu vor fi instituite restricții de circulație pe autostradă în perioada sfârșitului de săptămână, respectiv în intervalul de vineri, ora 12:00, până luni, ora 12:00”, potrivit sursei citate.
DRDP Cluj roagă șoferii să respecte restricțiile de circulație instituite și semnalizarea rutieră temporară.
Circulația pe cei 12,24 km de autostradă din județul Sălaj, între Zimbor și Poarta Sălajului, s-a deschis marți, 11 august.
Contractul pentru execuția Secțiunii Zimbor-Poarta Sălajului a avut o valoare de 836,89 milioane lei, fără TVA, și a fost finanțată prin Programul Transport. Lucrările au fost realizate de grupul UMB.
Până la sfârșitul anului, autoritățile promit că se va circula și pe sectorul vecin, dintre Nădășelu și Zimbor.