MENIU CAUTĂ
01 Iun. 2018 11:31

Antonia, despre cea mai frumoasă amintire din copilărie. „Mă trezeau părinții și…”

Distribuie

Antonia și-a petrecut copilăria în Statele Unite ale Americii, astfel că unele dintre cele mai frumoase amintiri ale sale sunt legate de acest loc.
Astfel, jurata ”The four – Cei 4” își amintește cu drag de vacanțele petrecute alături de părinții săi.

'Îmi amintesc de fiecare dată cu drag de perioada în care trăiam în Utah și mergeam împreună cu părinții mei în vacanțe, cu mașina. În mod deosebit îmi vin în minte vacanțele pe care le petreceam în Las Vegas, înainte de a ne muta acolo. Momentul meu preferat era cel în care ne apropiam de oraș, de obicei ajungeam spre seară, iar când coboram de pe dealurile din apropierea orașului mă trezeau părinții mei și vedeam toate luminițele din Las Vegas! De fiecare dată simțeam o mare bucurie!', a povestit Antonia.


Marea finală 'The four – Cei 4' va avea loc sâmbătă, 9 iunie, când telespectatorii vor putea afla cine sunt foștii concurenți întorși în competiție datorită votului publicului. După nouă ediții, cei care au putut fi votați de-a lungul emisiunii și care au șanse să revină sunt: Angelo Simonică, Alex Florea, Lu Chan, Nicoleta Nucă, Anastasia Sandu, Izabela Simion, Ruxandra Anania, Francesca Ilie, Dragoș Udilă și Amalia Uruc. Tot telespectatorii vor fi cei care vor putea vota marele câștigător al acestui sezon în finala care va avea loc pe 9 iunie.
În acest timp, mâine seară, de la ora 22.00, la 'The Four – Cei 4', bătălia pentru un loc printre Cei 4 continuă, iar noi challengeri, tineri muzicieni talentați și dornici să se afirme, vor încerca să obțină unul dintre locurile ocupate de cei patru artiști aflați pe scaune, astfel că niciunul dintre ei nu va fi în siguranță! Fiecare challenger va cânta o melodie, iar jurații Antonia, Feli, Cheloo și Carlas Dreams vor evalua prestația sa. Doar challengerii care primesc toate cele patru voturi ale juraților au dreptul să provoace la un duel pe unul dintre 'Cei 4'.
Publicul din sală este cel care ia decizia finală în urma duelului muzical dintre challenger și unul dintre cei patru. Publicul votează prin intermediul aplicației 'The Four – Cei 4', iar cântărețul cu cele mai multe voturi se va așeza pe scaun. În situația în care unul dintre 'Cei 4' își pierde locul, există o șansă de salvare. Artiștii care au ocupat de-a lungul competiției un scaun pot fi votați de telespectatori prin intermediul aplicației 'The Four – Cei 4' timp de 24 de ore din momentul părăsirii competiției, pentru a fi întorși direct în finală. Challengerii care nu reușesc să obțină un scaun, nu pot fi readuși în competiție.


Citește și: VIDEO | Interviu cu un rus și cu un american, foști adversari în timpul Războiul Rece. Care e cel mai negru scenariu de la Marea Neagră


 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, miercuri, 21 noiembrie. Racii sunt cuprinși de griji și gânduri negre
Loading...
Comentarii