Astăzi, Corina Dănilă a venit la „Interviurile Libertatea” pentru a vorbi despre proiectele ei de viitor, dar și despre rolul de mamă. Prezentatoarea TV a intrat în direct cu cititorii Libertatea, direct din studioul Ringier.
Una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare TV a venit astăzi în studioul Ringier pentru a povesti despre cele mai noi proiecte ale sale, dar și despre cele vechi, de ce a renunțat la seriale și dacă s-ar mai întoarce din nou într-o telenovelă românească.
În momentul de față Corina Dănilă nu este doar moderatoarea emisiunii „Ieri-Azi-Mâine” de pe TVR2, ci și actriță și mamă cu normă întreagă. Despre toate acestea, dar și despre alte detalii din viața ei, cum ar fi modul în care a reușit să dea jos 15 kilograme, va vorbi astăzi la „Interviurile Libertatea”, emisiune ce se difuzează pe pagina de Facebook Libertatea.ro, dar și pe canalul nostru de YouTube.