În urmă cu 16 ani, show-ul Big Brother, la care s-au lansat, Ernest, Violeta Ivu și Andreea Vasile, a avut un câștigător care, la 22 de ani, a plecat acasă cu 50.000 de dolari. Este vorba despre Sorin Fișteag (Soso), pe vremea aceea student la Medicină. Puțini sunt cei care știu cu ce se ocupă și unde mai locuiește Soso. În ultima perioadă, acesta s-a schimbat mult.
Din păcate, Soso nu și-a găsit împlinirea profesională în România. Acum are 37 de ani și lucrează ca specialist în medicină internă în Düsseldorf (Germania) și face o a doua specializare, în pneumologie.
„Pe atunci, banii ăştia însemnau mult. Mi-am achiziţionat un apartament, iar maşină le-am luat doar mamei şi fratelui meu, căci eu nu conduceam pe atunci. De restul banilor, am trăit câţiva ani buni şi am călătorit mult”, spunea în urmă cu ceva timp Soso, pentru OK Magazine.
Citește și