Solista de muzică ușoară Monica Anghel a oferit detalii despre cum se simte după operația de coloană pe care a suferit-o în vară și care i-a dat mari bătăi de cap.
Monica Anghel, una dintre cele mai apreciate cântărețe din țara noastră și nu numai, a trecut prin momente grele în vara acestui an. Interpreta a suferit o operație la coloană.
După intervenția respectivă, Monica Anghel, care a dezvăluit că au fost momente în viața ei când nu a avut un leu în buzunar, a urmat un tratament și a avut un regim de viață foarte strict.
celebra artistă a acordat un interviu pentru o emisiune de la Antena Stars, în care a comentat despre starea sa de sănătate de acum, dar a și dezvăluit că a reușit să slăbească opt kilograme pe o durată de șase săptămâni.
"Mă simt din ce în ce mai bine, asta e programul meu zilnic, vin în fiecare dimineaţă aici la clinică. Mă simt foarte bine cu partea de recuperare, sunt 90% recuperată. În 6 saptămâni am slăbit 8 kilograme. Dimineaţa încep cu kinetoterapia, gimnastica medicală. Într-o zi am făcut 240 de abdomene fără să ştie doctorul... În două luni o să pot urca pe munte", a declarat Monica Anghel la Antena Stars.