O regină a frumuseții a leșinat pe scenă într-unul dintre cele mai importante momente ale carierei ei.
Zilele trecute, Miss Paraguay, Clara Sosa, a participat la competiția Miss Grand Internacional. A cucerit juriul cu prezența ei și a ajuns între ultimele două concurente care s-au luptat pentru marele titlu, alături de Meenakshi Chaudhary Kumar, reprezentante Indiei.
În momentul în care prezentatorul urma să anunțe căștigătoarea concursului, cele două se țineau strâns de mână pe scenă.
Când și-a auzit numele și faptul că a fost desemnată căștigătoarea concursului de frumusețe, Clara Sosa, Miss Paraguay, a leșinat. A căzut lată pe scenă sub privirile neputincioase ale rivalei ei, ale prezentatorului competiției și ale spectatoruilor aflați la eveniment.
Din fericire, aceasta și-a revenit după câteva momente și extrem de emoționată le-a mulțumit dcelor prezenți.
FOTO: capturi Infobae