MENIU CAUTĂ
09 Ian. 2019 13:17

Nominalizările la Premiile BAFTA 2019, echivalentul britanic al Oscarului. Filmul „The Favourite” e favorit cu 12 nominalizări

Distribuie

Miercuri, 9 ianuarie, au fost desemnate nominalizările pentru Premiile BAFTA 2019 (British Academy of Film and Television Arts), trofee ce vor fi decernate, pe 10 februarie, la Royal Albert Hall din Londra.

„The Favourite” a obținut 12 nominalizări și devine, astfel, principalul favorit al acestei ediții, scrie The Guardian. Au fost nominalizate toate cele trei actrițe din acest filma: Olivia Colman, Rachel Weisz și Emma Stone.

Urmează „Bohemian Rhapsody”, „First Man”, „Roma” și „A Star Is Born”, cu câte 7 nominalizări, apoi „Vice”, cu 6 nominalizări, „BlacKkKlansman” cu 5 și „Cold War” și „Green Book” cu câte 4 nominalizări fiecare.

Trei nominalizări au obținut „Can You Ever Forgive Me?”, „Mary Poppins Returns”, „Mary Queen of Scots”, „Stan & Ollie” și „Roma”, cel din urmă fiind nominalizat pentru cel mai bun film, cel mai bun film străin și cel mai bun regizor, Alfonso Cuaron.

Bradley Cooper și Lady Gaga au fost nominalizați pentru categoriile cel mai bun actor și cea mai bună actriță, pentru rolurile din filmul „A Star Is Born/S-a născut o stea”, care a avut premiera și în România, iar Bradley Cooper concurează și pentru cel mai bun regizor. Află cât au costat bijuteriile pe care le-a purtat Lady Gaga la decernarea Globurilor de Aur!

Lady Gaga, omagiu incredibil la Globurile de Aur 2019! Află de ce a ales să poarte superba rochie mov.

Lista completă cu nominalizările la principalele categorii de la BAFTA 2019

Cel mai bun film

BLACKkKLANSMAN Jason Blum, Spike Lee, Raymond Mansfield, Sean McKittrick, Jordan Peele

THE FAVOURITE Ceci Dempsey, Ed Guiney, Yorgos Lanthimos, Lee Magiday

GREEN BOOK Jim Burke, Brian Currie, Peter Farrelly, Nick Vallelonga, Charles B. Wessler

ROMA Alfonso Cuarón, Gabriela Rodríguez

A STAR IS BORN Bradley Cooper, Bill Gerber, Lynette Howell Taylor

Cel mai bun film britanic

BEAST Michael Pearce, Kristian Brodie, Lauren Dark, Ivana MacKinnon

BOHEMIAN RHAPSODY Bryan Singer, Graham King, Anthony McCarten

THE FAVOURITE Yorgos Lanthimos, Ceci Dempsey, Ed Guiney, Lee Magiday, Deborah Davis, Tony McNamara

McQUEEN Ian Bonhôte, Peter Ettedgui, Andee Ryder, Nick Taussig

STAN & OLLIE Jon S. Baird, Faye Ward, Jeff Pope

YOU WERE NEVER REALLY HERE Lynne Ramsay, Rosa Attab, Pascal Caucheteux, James Wilson

Cel mai bun debut al unui scenarist, regizor sau producător britanic

APOSTASY Daniel Kokotajlo (Writer/Director)

BEAST Michael Pearce (Writer/Director), Lauren Dark (Producer)

A CAMBODIAN SPRING Chris Kelly (Writer/Director/Producer)

PILI Leanne Welham (Writer/Director), Sophie Harman (Producer)

RAY & LIZ Richard Billingham (Writer/Director), Jacqui Davies (Producer)

Cel mai bun film străin

CAPERNAUM Nadine Labaki, Khaled Mouzanar

COLD WAR Paweł Pawlikowski, Tanya Seghatchian, Ewa Puszczyńska

DOGMAN Matteo Garrone

ROMA Alfonso Cuarón, Gabriela Rodríguez

SHOPLIFTERS Hirokazu Kore-eda, Kaoru Matsuzaki

Cel mai bun documentar 

FREE SOLO Elizabeth Chai Vasarhelyi, Jimmy Chin

McQUEEN Ian Bonhôte, Peter Ettedgui

RBG Julie Cohen, Betsy West

THEY SHALL NOT GROW OLD Peter Jackson

THREE IDENTICAL STRANGERS Tim Wardle, Grace Hughes-Hallett, Becky Read

Cea mai bună animație

INCREDIBLES 2 Brad Bird, John Walker

ISLE OF DOGS Wes Anderson, Jeremy Dawson

SPIDER-MAN: INTO THE SPIDER-VERSE Bob Persichetti, Peter Ramsey, Rodney Rothman, Phil Lord

Cel mai bun regizor

BLACKkKLANSMAN Spike Lee

COLD WAR Paweł Pawlikowski

THE FAVOURITE Yorgos Lanthimos

ROMA Alfonso Cuarón

A STAR IS BORN Bradley Cooper

Cel mai bun scenariu original

COLD WAR Janusz Głowacki, Paweł Pawlikowski

THE FAVOURITE Deborah Davis, Tony McNamara

GREEN BOOK Brian Currie, Peter Farrelly, Nick Vallelonga

ROMA Alfonso Cuarón

VICE Adam McKay

Cel mai bun scenariu adaptat 

BLACKkKLANSMAN Spike Lee, David Rabinowitz, Charlie Wachtel, Kevin Willmott

CAN YOU EVER FORGIVE ME? Nicole Holofcener, Jeff Whitty

FIRST MAN Josh Singer

IF BEALE STREET COULD TALK Barry Jenkins

A STAR IS BORN Bradley Cooper, Will Fetters, Eric Roth

Cea mai bună actriță în rol principal

GLENN CLOSE The Wife

LADY GAGA A Star Is Born

MELISSA McCARTHY Can You Ever Forgive Me?

OLIVIA COLMAN The Favourite

VIOLA DAVIS Widows

Cel mai bun actor în rol principal

BRADLEY COOPER A Star Is Born

CHRISTIAN BALE Vice

RAMI MALEK Bohemian Rhapsody

STEVE COOGAN Stan & Ollie

VIGGO MORTENSEN Green Book

Cea mai bună actriță în rol secundar

AMY ADAMS Vice

CLAIRE FOY First Man

EMMA STONE The Favourite

MARGOT ROBBIE Mary Queen of Scots

RACHEL WEISZ The Favourite

Cel mai bun actor în rol secundar

ADAM DRIVER BlacKkKlansman

MAHERSHALA ALI Green Book

RICHARD E. GRANT Can You Ever Forgive Me?

SAM ROCKWELL Vice

TIMOTHÉE CHALAMET Beautiful Boy

Cea mai bună coloană sonoră

BLACKkKLANSMAN Terence Blanchard

IF BEALE STREET COULD TALK Nicholas Britell

ISLE OF DOGS Alexandre Desplat

MARY POPPINS RETURNS Marc Shaiman

A STAR IS BORN Bradley Cooper, Lady Gaga, Lukas Nelson

Cea mai bună imagine

BOHEMIAN RHAPSODY Newton Thomas Sigel

COLD WAR Łukasz Żal

THE FAVOURITE Robbie Ryan

FIRST MAN Linus Sandgren

ROMA Alfonso Cuarón

Cel mai bun montaj

BOHEMIAN RHAPSODY John Ottman

THE FAVOURITE Yorgos Mavropsaridis

FIRST MAN Tom Cross

ROMA Alfonso Cuarón, Adam Gough

VICE Hank Corwin

Cea mai bună scenografie

FANTASTIC BEASTS: THE CRIMES OF GRINDELWALD Stuart Craig, Anna Pinnock

THE FAVOURITE Fiona Crombie, Alice Felton

FIRST MAN Nathan Crowley, Kathy Lucas

MARY POPPINS RETURNS John Myhre, Gordon Sim

ROMA Eugenio Caballero, Bárbara Enríquez

Cele mai bune costume

THE BALLAD OF BUSTER SCRUGGS Mary Zophres

BOHEMIAN RHAPSODY Julian Day

THE FAVOURITE Sandy Powell

MARY POPPINS RETURNS Sandy Powell

MARY QUEEN OF SCOTS Alexandra Byrne

Cel mai bun machiaj/coafură

BOHEMIAN RHAPSODY Mark Coulier, Jan Sewell

THE FAVOURITE Nadia Stacey

MARY QUEEN OF SCOTS Jenny Shircore

STAN & OLLIE Mark Coulier, Jeremy Woodhead

VICE Nominees TBC

Cel mai bun sunet

BOHEMIAN RHAPSODY John Casali, Tim Cavagin, Nina Hartstone, Paul Massey, John Warhurst

FIRST MAN Mary H. Ellis, Mildred Iatrou Morgan, Ai-Ling Lee, Frank A. Montaño, Jon Taylor

MISSION: IMPOSSIBLE – FALLOUT Gilbert Lake, James H. Mather, Christopher Munro, Mike Prestwood Smith

A QUIET PLACE Erik Aadahl, Michael Barosky, Brandon Procter, Ethan Van der Ryn

A STAR IS BORN Steve Morrow, Alan Robert Murray, Jason Ruder, Tom Ozanich, Dean Zupancic

Cele mai bune efecte speciale

AVENGERS: INFINITY WAR Dan DeLeeuw, Russell Earl, Kelly Port, Dan Sudick

BLACK PANTHER Geoffrey Baumann, Jesse James Chisholm, Craig Hammack, Dan Sudick

FANTASTIC BEASTS: THE CRIMES OF GRINDELWALD Tim Burke, Andy Kind, Christian Manz, David Watkins

FIRST MAN Ian Hunter, Paul Lambert, Tristan Myles, J.D. Schwalm

READY PLAYER ONE Matthew E. Butler, Grady Cofer, Roger Guyett, David Shirk

Cel mai bun scurtmetraj de animație britanic

IM OK Elizabeth Hobbs, Abigail Addison, Jelena Popović

MARFA Gary McLeod, Myles McLeod

ROUGHHOUSE Jonathan Hodgson, Richard Van Den Boom

Cel mai bun scurtmetraj britanic

73 COWS Alex Lockwood

BACHELOR, 38 Angela Clarke

THE BLUE DOOR Ben Clark, Megan Pugh, Paul Taylor

THE FIELD Sandhya Suri, Thomas Bidegain, Balthazar de Ganay

WALE Barnaby Blackburn, Sophie Alexander, Catherine Slater, Edward Speleers

Cea mai bună stea în devenire

BARRY KEOGHAN

CYNTHIA ERIVO

JESSIE BUCKLEY

LAKEITH STANFIELD

LETITIA WRIGHT

Premiile BAFTA 2019-AFIȘ

Aceste nominalizări vin la puțin timp după ce a 76-a ediție a Globurilor de Aur și-a desemnat câștigătorii, la Beverly Hilton din Los Angeles. Atunci, internetul a „explodat” de supărare, după ce pelicula „Green Book”‘, regizată de Peter Farrelly, a fost marele câștigător, obținând trei trofee, în timp ce pelicula „Bohemian Rhapsody” a câștigat premiul cel mare – „cel mai bun film – dramă”.

Mulți cinefili nu au înțeles și nu au fost de acord cu această decernare a premiilor, iar rețelele de socializare s-au umplut imediat cu mesaje de dezaprobare.

FOTO – BAFTA.org & Facebook.com/BAFTA


Citește și… Cât câștigă românul fără adăpost din Italia căruia viceprimarul i-a aruncat păturile la gunoi


 

Loading...
Comentarii