La 48 de ani, Pamela Anderson este ultima vedetă care apare nud pe coperta revistei cu iepuraşi. Cu această ocazie, celebra blondă va poza pentru a 14-a oară pentru respectiva publicaţie, mai multe decât orice altă vedetă. Starleta a apărut pentru prima dată în revista cu iepuraşi în anul 1989, iar de atunci a devenit cunoscută în întreaga lume.
De data aceasta, Pamela Anderson s-a consultat cu cei doi copii, Brandon, în vârstă de 19 ani, şi Dylan, în vârstă de 17 ani, după ce a primit ultima propunere de a poza în Playboy, iar aceştia au încurajat-o să accepte oferta.
Ultimul număr cu un nud pe copertă va apărea în data de 11 decembrie.
Celebră revistă, lansată în 1953 cu o copertă cu Marilyn Monroe într-o ipostază extrem de sexy, nu va mai publica imagini cu femei nud. Cu toate acestea, revista va continua să publice pictoriale cu femei în ipostaze provocatoare, dar nu goale pușcă. De-a lungul vremii în Playboy au pozat nume mari ca Pamela Anderson, Marilyn Monroe, Kate Moss, Lindsay Lohan sau Carmen Electra.