Paula Seling, una dintre cele mai discrete artiste din peisajul muzical autohton, vorbeşte foarte rar despre viaţa ei personală, preferând să încânte publicul cu realizările ei din plan profesional. Tocmai de aceea, cântăreaţa nu vrea să vorbească despre zvonurile potrivit cărora ar fi însărcinată.
Invitată în emisiunea "Răi da' buni" de la Antena Stars, Paula Seling a fost întrebată dacă este însărcinată, dar nu a vrut să ofere un răspuns vis-a-vis de aceste speculaţii din ultima perioadă.
Artista a mărturisit, în schimb, că vrea să îşi ţină departe de ochii publicului viaţa personală şi că va vorbi, în schimb, despre profesia şi melodiile ei. "Pe mine mama m-a învăţat că lucrurile personale... se pun la uscat în casă, nu pe balcon. Nu voi răspunde la această întrebare", a spus ea, în direct.