MENIU CAUTĂ
29 Sep. 2016 23:30

Trăsnăi la «Trăsniții». Iată prin ce pățanii amuzante sau… riscante au trecut actorii din serialul de Cartea Recordurilor

Distribuie

Pe platoul oricărui serial de comedie e distracţie mare, dar când vorbim despre “Trăsniţii”, care durează din 2003 şi a ajuns la cel de-al 26-lea sezon (a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai longeviv din lume!), e clar că orele de râs şi dublele trase nu pot fi cuantificate. Actorii sitcomului difuzat la Prima TV susţin la unison că aproape în fiecare zi au parte de întâmplări amuzante şi de accidente la filmări. După ce s-au străduit un pic, şi-au amintit câteva dintre cele mai... memorabile trăsnăi.

Constantin Zamfirescu o încasează numai în cap

Constantin Zamfirescu de la

Constantin Zamfirescu de la „Trăsniţii”

Constantin Zamfirescu recunoaşte că personajul lui e predispus la accidentări: imediat ce intră în pielea lui Gogoaşe, şi-o fură numai în cap! Am avut mai multe zile la rând un cucui mare, pentru că m-am avântat prea tare şi m-am lovit de uşă. Altă dată, Bogdan (n.r.- Bogdan Dumitrescu, alias Chiorete) mi-a dat cu o cască în cap, aia s-a spart şi m-a tăiat', ne-a povestit actorul.

Raluca Guslicov, luată la mişto când încearcă să fie sexy

Raluca Guslicov de la

Raluca Guslicov de la „Trăsniţii”

Blonda care o interpretează pe Teo i-a dat de gol pe colegi că-şi fac farse zilnic unii altora în timpul filmărilor, chiar dacă asta înseamnă multe duble trase: Se-n­­tâm­plă să a­uzi «ac­ţiu­ne», eşti în fa­ţa uşii şi aş­tepţi să vi­nă să-ţi des­chidă cineva, iar când se întâmplă asta, ai par­te şi de o sperietură zd­ra­­­­vănă. Şi mai sunt scene fier­binţi, în care nu poţi fi sub nici o formă sexy, din cauza miş­tou­rilor colegilor'.

Livia Taloi, la un pas să se înece în piscină

trasnitii3

Bruneta din rolul Emei ajunge vânătă acasă aproape după fiecare filmare şi pare că nu e sezon în care să nu trăiască o experienţă la limita… telefonării la Am­bulanţă. Într-o scenă în care ar fi trebuit să-l salveze pe Vandame (interpretat de Cătălin Marin), a ajuns să fie ea cea salvată de colegi, după ce-a alunecat şi era să se înece în piscină, pentru că nu ştie să înoate! Altă dată, aceeaşi Livia Taloi a căzut cu fundul pe lavalieră şi s-a lovit foarte tare – evident, rămânând cu semn de bună purtare. O întâmplare care nu i-a pus integritatea fizică în pericol şi i-a amuzat peste măsură pe colegi a fost când, din neatenţie, actriţa s-a încălţat pe dos': Mi-am pus papucii invers. Când au văzut, s-au pus toţi pe râs şi nimeni n-a mai putut să dea replica'.

Grig Chiroiu era să-şi trimită colegul la spital

Grig Chiroiu ne-a povestit cum, într-o secvență, Gogoașe (Constantin Zamfirescu) trebuia să primească un colet prin curier. Figurantul care interpreta rolul curierului nu a făcut față traficului din Capitală și n-a mai ajuns la filmare. Soluția a fost ca unul din echipă să strige V-a venit coletul', Gogoașe să deschisă ușa, iar colegul să arunce pachetul înăuntru. La primele duble, pachetul a fost aruncat de unul dintre recuziteri, care l-a lovit pe Gogoașe cu milă, doar în burtă, ceea ce nu era suficient de haios. Atunci, Grig a preluat frâiele și a aruncat cu precizie proiectilul', nimerindu-l pe Gogoașe drept în cap! Și, pentru că gravitația ține mereu cu comedia, Gogoașe s-a dezechilibrat și a căzut în fund. Nici că se putea mai bine!

 

Loading...
Comentarii