MENIU CAUTĂ
06 Ian. 2011 08:58

Sergiu Voicu a părăsit Prima TV pentru Antena 3

Distribuie

Jurnalistul tv Sergiu Voicu părăseşte redacţia de ştiri a Prima TV pentru a lucra la Antena 1 şi Antena 3.

Anul 2011 i-a adus jurnalistului Sergiu Voicu un contract avantajos cu Antenele. După doi ani petrecuţi la Realitatea TV şi un an şi jumătate în redacţia de ştiri a Prima TV, Sergiu Voicu a decis să dea curs ofertei venite din partea trustului lui Intact Media Grup. Începând cu 20 ianuarie telespectatorii îl pot vedea pe carismaticul reporter la ştirile Antena 1 şi Antena 3.

„Consider că atunci când se deschid nişte porţi e bine să te duci să vezi măcar despre ce e vorba. Deciziile care îţi vor schimba viaţa, întotdeauna se iau dificil, dar când am primit două oferte în aceeaşi perioadă mi-a dat seama că viaţa mea trebuie să ia un drum mai alert, un drum mai potrivit caracterului meu”, a declarat Sergiu Voicu pentru exclusivNEWS.ro.

Originar din Braşov, Sergiu Voicu are 26 de ani, iar în 2007 a terminat Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „George Bariţiu” din  Braşov. În anul 2009 a absolvit un masterat la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicarii din cadrul Universităţii Bucureşti.

Loading...
Comentarii