Actorul Florin Zamfirescu a avut un văr care s-a călugărit la Mănăstirea Frăsinei

Comentează
Florin Zamfirescu a intrat în politică

”Familia mea din partea mamei este profund religioasă, fiind din tată-n fiu familie de preoţi. Mama a avut un frate preot, care a fost tatăl părintelui Ghelasie de la Frăsinei. Eu îmi cunosc bine genealogia din partea mamei, pentru că pe peretele altarului bisericii din satul Şerbăneşti, de sub Muntele Cozia, sunt scrise numele preotului şi al preotesei şi-n cimitir la fel, pe o cruce mare din piatră sunt bătute pe rând numele celor dispăruţi. Nu ştiu cum au ajuns acolo, sub Muntele Cozia, dar au fost două familii cu nume greceşti: Mirodot şi Porfire. Astăzi, jumătate din sat se numeşte Porfire. Tatăl meu era din Călimăneşti. Tot acolo şi bunicul meu dinspre tată a fost primar, dar ei în neam au fost învăţători şi profesori. Pot spune însă că eu am crescut în biserică.”, a mărturisit îndrăgitul actor pentru ”Taifasuri”.

Zamfirescu spune că de mic copil a ţinut post. ”Ţineam toată rânduiala posturilor, eram dus la spovedit, la împărtăşit. Doamne, nu pot să uit că în primii ani când mă duceau la spovedit, pe la 6-7 ani, pentru mine era un mare chin, pentru că trebuia să-mi spun păcatele sub patrafirul unchiului meu şi nu prea aveam ce să spun... Şi-atunci - fac această mărturisire la vârsta de 62 de ani - îmi născoceam păcate. Odată, ţin minte că am zis: „Am bătut-o pe maica-mare” (maica-mare era maică-sa), la care el a sărit ca ars: „Vai de mine, cum ai făcut aşa ceva?!” şi mi-a dat să fac o sută de metanii. Bineînţeles că nu era adevărat! Mai târziu mi-am dat seama că nu trebuie dus copilul la spovedit prea devreme, mai întâi trebuie să înveţe să conştientizeze păcatul.”, a mai spus actorul nostru.
În timp, Florin Zamfirescu a decis să se facă actor, spre nemulţumirea rudelor sale, care nu îşi explicau, faptul că, dintr-o familie cu atâtea generaţii de preoţi, el n-a ales preoţia. Actorul spune că pe Dumnezeu l-a descoperit mult mai târziu. ”Trebuie să vă spun că datorită forţărilor la care am fost supus de mic, fiind dus obligat la biserică, la un moment dat aveam impresia că posturile parcă nu se mai terminau. Copil fiind, nu aveam o aplecare foarte puternică spre Biserică. În timp, am citit Biblia, am învăţat dogmă, pentru că eram obligat să ştiu, dar pe Dumnezeu L-am descoperit ceva mai târziu. Nu sunt un practicant, nu sunt habotnic şi parcă, pe măsură ce trece timpul, Îi simt prezenţa altfel. Cu Biserica nu te poţi juca şi nu-ţi permiţi să faci nişte afirmaţii care se întorc împotriva ta. Haideţi să păstrăm proporţiile credinţei, pentru că întotdeauna, acolo unde un om îngenunchează şi se roagă, e templu!”, declară cunoscutul actor.
Puţină lume ştie că părintele Ghelasie de la Mănăstirea Frăsinei este văr primar cu actorul. ”...Am crescut în aceeaşi curte! Numele de mirean al părintelui Ghelasie a fost Teodor, iar noi îi spuneam Doru. El era cu cinci ani mai mare ca mine şi a făcut liceul la Vâlcea, eu la Călimăneşti... pe lângă filosofie, Doru era extrem de preocupat de existenţa umană, de medicină.„, spune Zamfirescu. Părintele Ghelasie mânca numai hrană crudă şi nu dormea. ”Pentru întâia oară am fost la Mănăstirea Frăsinei pe când era acolo părintele Ghelasie, vărul meu Doru., a mai spus actorul.
”Să ştiţi că Ghelasie studia foarte mult, avea posturi ciudate, postura diamant, de exemplu. În ultimii 25 de ani din viaţă, părintele Ghelasie n-a dormit, poziţia sa de veghe era poziţia lui Iisus Hristos diamant, pe genunchi, cu călcâiele deschise şi cu coloana dreaptă şi mâinile-ncrucişate. Aşa stătea în cele două-trei ore de odihnă. Medicina isihastă mai întâi o practica el însuşi şi abia apoi împărtăşea altora trăirile sale. Ţin minte că a venit odată la mine, la Bucureşti, şi a stat vreo săptămână. De-acum mă gândeam ce să-i dau să mănânce, pentru că noi mâncam ce mănâncă toată lumea, mă gândeam că îi fac poftă, că îi fac rău. Nici vorbă! Parcă-l văd cum zicea: „Dă-mi o nucă”, altă dată: „Dă-mi un cartof”, astfel încât în trei zile a mâncat trei nuci, un morcov, un măr şi doi cartofi, ceva de genul ăsta... şi toate, cum vă spuneam, în stare crudă. Nu mânca decât ce dă pământul şi niciodată gătit.”, a dezvăluit Zamfirescu.
Florin Zamfirescu spune că nu s-a gândit niciodată să se călugărească.  „Eu am convingerea că suprema rezistenţă şi tărie este să rămâi în lume şi să lupţi cât poţi, nu să te retragi ca Zarathustra. E-adevărat că există şi riscul de a te perverti, dar trebuie să lupţi. Una e să rămâi în lume, cu păcatele pe care le faci ca un om oarecare, şi alta e să juri că vei avea o viaţă ascetică, iar ulterior să constaţi că nu poţi face asta. Acolo riscul e mult mai mare. Dumnezeu cu mila! (...) Eu ştiu că în viaţa monahală se ajunge pe două căi: pentru unii este chemare, iar pentru alţii este refugiu. E dreptul fiecăruia să aleagă.„, a mai spus Florin Zamfirescu.



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
MONDEN
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:25
Radu Ciucă, detalii din culisele emisiunii „Furnicuțele” după venirea lui Cătălin Măruță. Ce îl enervează la prezentatorul TV
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!