Actorul Florin Zamfirescu a avut un văr care s-a călugărit la Mănăstirea Frăsinei
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
”Familia mea din partea mamei este profund religioasă, fiind din tată-n fiu familie de preoţi. Mama a avut un frate preot, care a fost tatăl părintelui Ghelasie de la Frăsinei. Eu îmi cunosc bine genealogia din partea mamei, pentru că pe peretele altarului bisericii din satul Şerbăneşti, de sub Muntele Cozia, sunt scrise numele preotului şi al preotesei şi-n cimitir la fel, pe o cruce mare din piatră sunt bătute pe rând numele celor dispăruţi. Nu ştiu cum au ajuns acolo, sub Muntele Cozia, dar au fost două familii cu nume greceşti: Mirodot şi Porfire. Astăzi, jumătate din sat se numeşte Porfire. Tatăl meu era din Călimăneşti. Tot acolo şi bunicul meu dinspre tată a fost primar, dar ei în neam au fost învăţători şi profesori. Pot spune însă că eu am crescut în biserică.”, a mărturisit îndrăgitul actor pentru ”Taifasuri”.
Zamfirescu spune că de mic copil a ţinut post. ”Ţineam toată rânduiala posturilor, eram dus la spovedit, la împărtăşit. Doamne, nu pot să uit că în primii ani când mă duceau la spovedit, pe la 6-7 ani, pentru mine era un mare chin, pentru că trebuia să-mi spun păcatele sub patrafirul unchiului meu şi nu prea aveam ce să spun... Şi-atunci - fac această mărturisire la vârsta de 62 de ani - îmi născoceam păcate. Odată, ţin minte că am zis: „Am bătut-o pe maica-mare” (maica-mare era maică-sa), la care el a sărit ca ars: „Vai de mine, cum ai făcut aşa ceva?!” şi mi-a dat să fac o sută de metanii. Bineînţeles că nu era adevărat! Mai târziu mi-am dat seama că nu trebuie dus copilul la spovedit prea devreme, mai întâi trebuie să înveţe să conştientizeze păcatul.”, a mai spus actorul nostru.
În timp, Florin Zamfirescu a decis să se facă actor, spre nemulţumirea rudelor sale, care nu îşi explicau, faptul că, dintr-o familie cu atâtea generaţii de preoţi, el n-a ales preoţia. Actorul spune că pe Dumnezeu l-a descoperit mult mai târziu. ”Trebuie să vă spun că datorită forţărilor la care am fost supus de mic, fiind dus obligat la biserică, la un moment dat aveam impresia că posturile parcă nu se mai terminau. Copil fiind, nu aveam o aplecare foarte puternică spre Biserică. În timp, am citit Biblia, am învăţat dogmă, pentru că eram obligat să ştiu, dar pe Dumnezeu L-am descoperit ceva mai târziu. Nu sunt un practicant, nu sunt habotnic şi parcă, pe măsură ce trece timpul, Îi simt prezenţa altfel. Cu Biserica nu te poţi juca şi nu-ţi permiţi să faci nişte afirmaţii care se întorc împotriva ta. Haideţi să păstrăm proporţiile credinţei, pentru că întotdeauna, acolo unde un om îngenunchează şi se roagă, e templu!”, declară cunoscutul actor.
Puţină lume ştie că părintele Ghelasie de la Mănăstirea Frăsinei este văr primar cu actorul. ”...Am crescut în aceeaşi curte! Numele de mirean al părintelui Ghelasie a fost Teodor, iar noi îi spuneam Doru. El era cu cinci ani mai mare ca mine şi a făcut liceul la Vâlcea, eu la Călimăneşti... pe lângă filosofie, Doru era extrem de preocupat de existenţa umană, de medicină.„, spune Zamfirescu. Părintele Ghelasie mânca numai hrană crudă şi nu dormea. ”Pentru întâia oară am fost la Mănăstirea Frăsinei pe când era acolo părintele Ghelasie, vărul meu Doru., a mai spus actorul.
”Să ştiţi că Ghelasie studia foarte mult, avea posturi ciudate, postura diamant, de exemplu. În ultimii 25 de ani din viaţă, părintele Ghelasie n-a dormit, poziţia sa de veghe era poziţia lui Iisus Hristos diamant, pe genunchi, cu călcâiele deschise şi cu coloana dreaptă şi mâinile-ncrucişate. Aşa stătea în cele două-trei ore de odihnă. Medicina isihastă mai întâi o practica el însuşi şi abia apoi împărtăşea altora trăirile sale. Ţin minte că a venit odată la mine, la Bucureşti, şi a stat vreo săptămână. De-acum mă gândeam ce să-i dau să mănânce, pentru că noi mâncam ce mănâncă toată lumea, mă gândeam că îi fac poftă, că îi fac rău. Nici vorbă! Parcă-l văd cum zicea: „Dă-mi o nucă”, altă dată: „Dă-mi un cartof”, astfel încât în trei zile a mâncat trei nuci, un morcov, un măr şi doi cartofi, ceva de genul ăsta... şi toate, cum vă spuneam, în stare crudă. Nu mânca decât ce dă pământul şi niciodată gătit.”, a dezvăluit Zamfirescu.
Florin Zamfirescu spune că nu s-a gândit niciodată să se călugărească. „Eu am convingerea că suprema rezistenţă şi tărie este să rămâi în lume şi să lupţi cât poţi, nu să te retragi ca Zarathustra. E-adevărat că există şi riscul de a te perverti, dar trebuie să lupţi. Una e să rămâi în lume, cu păcatele pe care le faci ca un om oarecare, şi alta e să juri că vei avea o viaţă ascetică, iar ulterior să constaţi că nu poţi face asta. Acolo riscul e mult mai mare. Dumnezeu cu mila! (...) Eu ştiu că în viaţa monahală se ajunge pe două căi: pentru unii este chemare, iar pentru alţii este refugiu. E dreptul fiecăruia să aleagă.„, a mai spus Florin Zamfirescu.
