Telespectatorii îi urmăresc cum evoluează de la o ediţie la alta şi rămân de multe ori cu răsuflarea tăiată atunci când văd cu câtă graţie, curaj şi siguranţă reuşesc să realizeze anumite mişcări sau prize.
În spatele performanţei perechilor de la Dansez pentru tine stau însă ore întregi de muncă şi repetiţii sub atenta observaţie a celor care le ghidează lupta în paşi de dans: coregrafii Andra Gheorghe (Cocuţa), Georgiana Căiţa (Căprioara), Doina Botiş, Victoria Bucun (Vica), Bogdan Boantă, Daniel Dobre, Dragoş Roşu (Istvan) şi Lilian Cărăuş.
Căprioara, coregrafa echipei formată din Sorin Brotnei şi Alexandra Popovici, crede că seriozitatea este punctul forte al perechii antrenate de ea. „Preferă să repete întruna. Deocamdată nu a fost nevoie să îi pedepsesc, dar în trecut, altor echipe le interziceam sa fumeze sau să ia pauză”, povesteşte Căprioara. Cele aproape 7 ore de repetiţii zilnice se lasă uneori şi cu metode inedite de a perfecţiona anumite mişcări, aşa cum a făcut şi cu echipele precedente. „Îi mai lipeam cu spatele de diverse lucruri ca să stea drepţi”, mai dezvăluie coregraful.
EI sunt VINOVAŢII pentru SHOW-ul "DANSEZ PENTRU TINE". DEZVĂLUIRI din CULISELE EMISIUNII
Cocuţa ştie şi ea că repetiţia e mama învăţăturii, aşa că elevii ei, Elena Ionescu şi Freek, îşi petrec mai toată ziua în Buftea. Atunci când nu le iese ceva, Cocuţa îi pedepseşte… cu şi mai multe ore de muncă. „Cred că repetiţia este singura pedeapsă şi le dau pauze foarte scurte. Pe Elena o mai pun să facă abdomene şi flotări. Freek este foarte dornic să înveţe orice stil total străin lui şi provocările îl ambiţionează şi mai tare”, spune Cocuţa, cea care recunoaşte faptul că echipa pe care o antrenează este foarte muncitoare.
EI sunt VINOVAŢII pentru SHOW-ul "DANSEZ PENTRU TINE". DEZVĂLUIRI din CULISELE EMISIUNII
Doina Botiş, coregraful echipei formate din Ruby şi Alexandru Ciobanu, mizează pe calm şi apreciază faptul că amândoi sunt firi foarte tenace şi sârguincioase. „Amândoi sunt foarte hotărâţi să facă lucrurile perfect. Alexandru este încă foarte timid, iar Claudia (Ruby) este foarte expansivă, în mod special din dorinţa de a-l face pe el să se relaxeze, să se simtă ca între prieteni. Iar eu am calmul care este absolut necesar pentru a-i face să digere şi să agreeze orice stil de dans”, a mărturisit Doina.
EI sunt VINOVAŢII pentru SHOW-ul "DANSEZ PENTRU TINE". DEZVĂLUIRI din CULISELE EMISIUNII
Vica repetă alături de Dana Matei (Lockid) şi Giani Kiriţă şi 12 ore pe zi dacă este nevoie. Nu crede în pedepse, tocmai pentru că, aşa cum a declarat Vica, „ceea ce face Giani acum e de pe altă planetă. Toată viaţa a fost pe un teren de fotbal, iar acum trebuie să se transforme într-un băiat graţios, rafinat, care dansează vals. Ce este foarte important însă este faptul că şi Giani, şi Falemi, sunt obişnuiţi cu disciplina”.
EI sunt VINOVAŢII pentru SHOW-ul "DANSEZ PENTRU TINE". DEZVĂLUIRI din CULISELE EMISIUNII
Şi Lilian, coregraful echipei alcătuite din Falemi şi Emanuela Mitrea, apreciază că fostul fotbalist se comportă ca un sportiv adevărat şi este extrem de serios. „Nu cred că pe Falemi l-ar ajuta dacă l-as pedepsi şi l-aş pune să facă 100 de flotări sau 200 de genuflexiuni. Trebuie să construim o atmosferă care să ne ajute să învăţăm cât mai mult”, spune Lilian. „Vreau să accentuez un lucru foarte important: Falemi e motivat să crească şi să înveţe, deşi e un domeniu total nou pentru el”, spune Lilian.
EI sunt VINOVAŢII pentru SHOW-ul "DANSEZ PENTRU TINE". DEZVĂLUIRI din CULISELE EMISIUNII
Cunoscut pentru faptul că este foarte dur la antrenamente, Bogdan Boantă mărturiseşte că e din nou pe metereze. „Deocamdată nu i-am pedepsit, sunt doar la capitolul urlete. Până ne cunoaştem am lăsat-o mai moale, dar mai apoi o să intru foarte puternic în ei”, declară ferm Bogdan,care apreciază că Sore şi Darksunt foarte muncitori. „Sunt doi oameni care pot să exprime foarte mult şi cred că îi vor avantaja dansurile care implică sentimente puternice”, a mai precizat Bogdan.
EI sunt VINOVAŢII pentru SHOW-ul "DANSEZ PENTRU TINE". DEZVĂLUIRI din CULISELE EMISIUNII
Daniel Dobre, cel care antrenează perechea formată din Ilinca Vandici şi Răzvan Marton spune că „sunt o echipă adevărată, se completează foarte bine”. Cei trei repetă minimum cinci ore zilnic, iar Dani nu apelează la niciun fel de pedepse, ci doar la încurajări.
EI sunt VINOVAŢII pentru SHOW-ul "DANSEZ PENTRU TINE". DEZVĂLUIRI din CULISELE EMISIUNII
Şi Iştvan crede că potrivirea dintre Dima şi Iulia Clisu este un atu pentru echipa lui, iar coregraful apelează rar la pedepse pentru a-i motiva: „Eu sunt destul de calm, le mai dau peste mâini din când în când dacă devin leneşi” spune Iştvan, cel care îi recompensează aducând la repetiţii multă mâncare: „Îi hrănesc şi îi vitaminizez”, a mai spus Iştvan.
EI sunt VINOVAŢII pentru SHOW-ul "DANSEZ PENTRU TINE". DEZVĂLUIRI din CULISELE EMISIUNII
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.