MENIU CAUTĂ
21 Mai. 2018 07:51

Motivul pentru care Alexandru Arșinel a slăbit 10 kilograme într-un timp record

Distribuie

Motivul pentru care Alexandru Arșinel a slăbit 10 kilograme într-un timp record. Actorul a povestit cât de greu îi este fără colega lui de scenă, Stela Popescu, care a murit în urmă cu șase luni. Mai mult, acesta a avut, în ultima perioadă, probleme de sănătate.

Stela Popescu a murit în umă cu șase luni, însă Alexandru Arșinel  nu şi-a revenit din şoc. Ca să-şi mai aline dorul,  acesta şi-a aşezat, pe biroul de director al Teatrului de revistă 'Constantin Tănase', fotografia femeii dragi.

'Îmi place să vorbesc cu Stela. Când intru în birou mă uit la poza ei şi îi zic ',a declarat actorul pentru Click.ro.

'Sunt bine, am slăbit în jur de 10 kilograme şi de tristeţe, dar şi pentru că aşa m-au sfătuit medicii, după operaţiile suferite'.  În 2013 Alexandru Arșinel a suferit un transplant de rinichi, apoi au urmat cinci operaţii la coloană. Iar în decembrie 2017, în urma unui infarct, medicii au fost nevoiţi să-i monteze un stent la inimă, pentru a-i salva viaţa.

Citește și

Vacanţe mai ieftine prin intermediul companiilor aeriene. Ce oferte au pentru această vară operatorii aerieni

 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, miercuri, 21 noiembrie. Racii sunt cuprinși de griji și gânduri negre
Loading...
Comentarii