Concluzii după summitul de la Ankara. Ionela Ciolan, expert în securitate europeană: NATO și UE vor trebui să găsească o formulă complementară între conceptele „Made in Europe” și „Made in NATO”

Noua filosofie de lucru presupune accelerarea unei transformări structurale a alianței nord-atlantice: membrii europeni și Canada își asumă o responsabilitate mult mai mare pentru apărarea Alianței, în strânsă cooperare cu Statele Unite. 

„Înlocuirea integrală a acestor funcții va necesita timp”

Este începutul unui nou echilibru transatlantic, consideră experții, în care o Europă mai capabilă militar nu slăbește NATO, ci consolidează alianța. O condiție esențială pentru succesul acestei tranziții este coordonarea atentă dintre eventuala reducere a prezenței și contribuției americane în Europa și ritmul în care aliații europeni dobândesc capacitatea de a prelua misiuni, contribuții de forțe, capabilități și responsabilități de leadership. 

„În mod realist, înlocuirea integrală a acestor funcții va necesita timp, probabil între cinci și zece ani în multe domenii. De aceea, tranziția trebuie să urmeze un principiu simplu: nicio capabilitate americană critică nu ar trebui retrasă înainte ca o alternativă europeană credibilă și operațională să fie disponibilă. 

Cel mai periculos scenariu ar fi o retragere americană mai rapidă decât capacitatea Europei de a construi ceea ce trebuie să o înlocuiască, deoarece un asemenea decalaj ar crea vulnerabilități directe în postura de descurajare și apărare a NATO, exact tipul de breșă pe care Rusia ar încerca să o exploateze”, explică Ionela Ciolan, cercetătoare la Wilfried Martens Centre for European Studies din Bruxelles, unde coordonează activitatea think tank-ului în domeniile politicii externe, securității și apărării europene.

Într-un interviu pentru Libertatea, Ionela Ciolan a detaliat mesajele acestui summit și punctele sensibile privind apărarea continentului, pe care europenii vor trebui să le gestioneze cu atenție perioada următoare. 

Angajament de 70 de miliarde de euro pentru Ucraina

Libertatea: Care sunt diferențele de nuanță dintre comunicatele NATO din anii anteriori și cel din prezent?
Ionela Ciolan: Dacă summitul de la Haga a stabilit ambiția politică de a aloca 5% din PIB pentru apărare, summitul de la Ankara s-a concentrat pe punerea în aplicare a acestui obiectiv. 

Comunicatul summit-ului de la Ankara urmează aceeași linie stabilită anul trecut, fiind un comunicat scurt, în șase paragrafe. Este o schimbare față de comunicatele anterioare când, în timpul summit-urilor NATO, se dezbăteau mai multe domenii și intrau chiar și în subiecte tehnice. În ultimii doi ani, comunicatele NATO au o abordare și viziune strict strategică. 

În comunicat, nu apare nicio referință la Marea Neagră, în schimb, apare în continuare o referință la faptul că aliații europeni și Canada finanțează în acest moment majoritatea asistenței de securitate către Ucraina prin diverse formate bilaterale sau multilaterale și că, pentru anul 2026, aliații NATO își iau angajamentul de a oferi Ucrainei în jur de 70 miliarde de euro pentru echipament militar, asistență și training. 

De asemenea, un element important este că NATO afirmă și subliniază angajamentul către suveranitatea și independența Ucrainei. UE este văzută ca un actor distinct care ajută Ucraina într-un mod substanțial. 

În ceea ce privește limbajul referitor la Rusia, aceasta a rămas același, un limbaj destul de puternic și serios. Se vorbește despre faptul că, pentru a contracara amenințarea rusă la adresa securității și stabilității euro-atlantice, aliații au obligația să continue să implementeze angajamentul luat la summit-ul anului trecut, de la Haga. 

Vorbim despre același angajament de a crește investițiile în apărare la 5% din PIB, 3,5% pentru tot ce înseamnă partea militară și 1,5% pentru tot ce înseamnă apărare mai extinsă, iar aici putem include partea de mobilitate militară, infrastructură dual-use, securitate cibernetică sau partea de pregătire militar-civilă. 

Un succes al summitului de la Ankara este faptul că aliații au reușit să aibă o poziție comună și să transmită un semnal de unitate privind angajamentul neclintit privind apărarea colectivă a alianței sub umbrela Articolului 5. 

Grija pentru Europa: retragerea trupelor americane

– În aceste zile, s-a oficializat conceptul de NATO 3.0, lansat de americani la începutul anului 2026. Ce înseamnă această transformare?
– NATO 3.0 înseamnă apariția unui pilon european mai puternic. Mesajul de la Washington este fără echivoc: europenii trebuie să-și asume o responsabilitate mult mai mare pentru propria lor apărare. 

În acest sens, europenii își majorează cheltuielile de apărare și achiziționează mai multe capacități de apărare pentru a deveni un furnizor net de securitate pentru apărarea convențională a Europei. O Europă mai puternică va consolida NATO și va face din Europa un partener transatlantic mai atractiv pentru SUA. Așteptarea mea nu este, așadar, o NATO fără America, ci o NATO în care SUA rămân angajate într-o măsură mai limitată, în timp ce Europa își asumă o responsabilitate mult mai mare.

Summitul de la Ankara este primul summit care vorbește despre transformarea internă din cadrul NATO, transferul către NATO 3.0. Vorbim despre o rebalansare a importanței și implicației SUA, pe de o parte, în alianță, și pe de altă parte, creșterii implicării europenilor în cadrul NATO. 

NATO 3.0 înseamnă o retragere a Statelor Unite ale Americii și o mai mare implicare în sarcinile, leadership-ul, contribuțiile privind capabilitățile militare necesare din partea europenilor. Vorbim despre europenizarea NATO sau creșterea pilonului european al NATO. 

Europenii ar trebui să ajungă să aibă toate capabilitățile necesare pentru a deveni garanți ai securității convenționale pe continentul european, iar americanii vor contribui doar cu capabilități strategice, în plan secund, la nevoie, nu în prima linie și vor continua să contribuie cu umbrela nucleară. Aceasta este viziunea Casei Albei, așa cum apare în ambele documente strategice, în Strategia Națională de Securitate a SUA, cât și Strategia de Apărare. 

Această tranziție în cadrul NATO va veni și cu necesitatea unor negocieri interne între aliații europeni și Administrația Trump privind forțele americane din Europa, cât și capabilitățile americane. Trebuie să ne asigurăm că retragerea americană va fi o retragere plănuită, graduală, care se va face de comun acord cu partenerii europeni pentru ca aceștia să aibă oportunitatea să acopere potențialele goluri de securitate, cu propriile trupe sau echipamente militare. 

O altă idee importantă, care nu apare în comunicatul NATO, dar care trebuie dezvoltată pe viitor, constă în a ne asigura că acele retrageri de trupe, anunțate de secretarul apărării, Pete Hegseth, de pe Flancul Estic vor fi bine calculate, bine plănuite și se va crea posibilitatea unei alternative europene care să acopere respectivul gol. 

Pe lângă toate discuțiile care au avut loc ieri, în marja Forumului de industrie de apărare al NATO, am putut observa nuanțe în ceea ce privește creșterea pilonului de apărare europeană prin faptul că s-au discutat noi angajamente de a achiziționa capabilități și sisteme militare care să protejeze Alianța. S-a pus un focus destul de mare pe a achiziționa capabilități strategice, care la acest moment sunt în mare oferite de SUA. Aici mă refer la capabilități în ceea ce privește sistemele aeriene și sistemele balistice, dar și sisteme în ceea ce privește spațiul, culegerea de informații și supravegherea aeriană. 

Un alt succes este faptul că aliații au ajuns de acord să investească în perioada următoare peste 50 miliarde de dolari în dezvoltarea de capabilități necesare pentru NATO prin cooperare comună, prin achiziții comune. Ne referim în special la faptul că s-a anunțat că NATO dorește să înlocuiască flota AWACS, ce este un avion învechit, de early warning și surveillance cu un model mai nou, denumit Global Eye, conceput de o companie suedeză, SAAB. 

Pe viitor s-ar putea să vedem anumite tensiuni între perspectiva UE care își dorește o abordare care prioritizează produsele și dezvoltarea unei piețe de industrie de apărare europeană, cu un focus pe sisteme militare fabricate în Europa  cu perspectiva NATO, adică și includerea companiilor americane. Ce putem concluzia este că, pe termen scurt și mediu, europenii încă au nevoie să cumpere diverse produse militare de la companiile americane, pentru că doar ele le dezvoltă la acest moment. 

Cheltuielile europene pentru apărare cresc dar a cheltui mai mult nu este suficient. Adevăratul test constă în a vedea dacă europenii cheltuiesc mai bine, împreună și pentru capacitățile care încă le lipsesc, în loc să creeze pur și simplu forțe armate naționale mai bine finanțate, și mai bine înzestrate, dar fragmentate și fără interoperabilitate. 

Europa depinde în continuare în mare măsură de SUA în ceea ce privește intelligence-ul și supravegherea, apărarea aeriană și antirachetă, transportul strategic, realimentarea în zbor, loviturile la distanță mare, precum și comanda și controlul. Acoperirea acestor lacune va dura între cinci și zece ani.

„Rusia va căuta vulnerabilități și semne de ezitare”

– O implicare mai redusă a SUA în alianță va accelera europenizarea NATO, dar ar putea, de asemenea, să încurajeze adversari precum Rusia să pună la încercare Alianța în această perioadă de tranziție.
– Rusia ar putea testa NATO prin atacuri cibernetice, sabotaj, dezinformare, presiuni asupra infrastructurii critice sau incidente hibride pe Flancul Estic. Mesajul după summit-ul de la Ankara trebuie, prin urmare, să rămână fără echivoc: NATO se reechilibrează pe plan intern, dar articolul 5 rămâne credibil, solidaritatea aliată este intactă, iar orice încercare de a testa Alianța va fi extrem de costisitoare pentru statul agresor și întâmpinată cu un răspuns ferm din partea aliaților. 

Flancul Estic este zona în care orice reducere a prezenței militare americane trebuie gestionată cu cea mai mare atenție. Cel mai mare pericol este ca America să se retragă mai repede decât Europa poate să-și intensifice eforturile de a acoperi golul lăsat de americani. 

Rusia va căuta vulnerabilități și semne de ezitare, așa că orice retragere a forțelor americane trebuie să fie făcută în coordonare cu europenii și să urmeze o tranziție coordonată cu atenție, fără ca vreo capacitate americană să dispară înainte ca un înlocuitor european credibil să fie pus în funcțiune.

Principalele rezultate politice ale Summit-ului de la Ankara, sintetizate de Ionela Ciolan: 

1. Reconfirmarea unității Alianței și a garanției de securitate oferite de Articolul 5

Poziția extrem de critică a președintelui Trump față de NATO și aliații săi, precum și referirile sale repetate la Groenlanda au părut un semn de rău augur înaintea reuniunii celor 32 de lideri NATO. Însă provocarea de a-l convinge pe președintele Trump să transmită un mesaj clar și fără echivoc de susținere a articolului 5 din Tratatul NATO și de angajament continuu al SUA față de securitatea Europei a fost îndeplinită cu succes. Europenii au reușit să evite o nouă fractură internă și mai profundă între ei și Casa Albă.

Summitul de la Ankara a reafirmat angajamentul ferm și neechivoc al tuturor aliaților față de apărarea colectivă și legătura transatlantică. Mesajul central rămâne neschimbat: un atac împotriva unui aliat este un atac împotriva tuturor. Într-un context de transformare internă a NATO și de reechilibrare a responsabilităților între cele două maluri ale Atlanticului, această reafirmare este esențială pentru menținerea credibilității descurajării și apărării colective.

2. Menținerea sprijinului unit pentru Ucraina și recunoașterea contribuției sale la securitatea transatlantică

Aliații au reconfirmat sprijinul lor ferm pentru Ucraina în apărarea libertății, suveranității și integrității sale teritoriale. Un element important este recunoașterea explicită a faptului că Ucraina nu este doar un beneficiar de securitate, ci contribuie direct la securitatea transatlantică. Prin experiența sa de luptă, inovarea militară și rolul său în contracararea agresiunii ruse, Ucraina a devenit un actor esențial pentru securitatea întregului spațiu euro-atlantic.

3. Conturarea unui „NATO 3.0”: un pilon european mai puternic într-o Alianță modernizată

Summitul marchează accelerarea unei transformări structurale a NATO: aliații europeni și Canada își asumă o responsabilitate mult mai mare pentru apărarea Alianței, în strânsă cooperare cu Statele Unite. Este începutul unui nou echilibru transatlantic, în care o Europă mai capabilă militar nu slăbește NATO, ci îl consolidează. Formula strategică este una clară: „a stronger Europe in a stronger NATO”: o Alianță modernizată, cu o distribuție mai echilibrată a responsabilităților, capabilităților și poverii apărării colective.

Din punct de vedere tehnic și industrial, Forumul Industriei de Apărare a NATO (ca parte a primei zile din cadrul summit-ului) a marcat un pas important prin anunțarea unor contracte de apărare în valoare de cel puțin 50 de miliarde de dolari. 

Printre cele mai importante proiecte se numără inițiativa de înlocuire a flotei îmbătrânite de avioane AWACS cu o platformă europeană de avertizare timpurie și supraveghere, bazată pe aeronavele GlobalEye produse de compania suedeză Saab; extinderea flotei multinaționale de avioane Airbus A330 MRTT, cu rol esențial în realimentarea în aer și transportul strategic; precum și achiziția comună de către Danemarca, Finlanda, Germania și Norvegia a până la cinci drone MQ-4C Triton, destinate consolidării capacităților NATO de Intelligence, Surveillance and Reconnaissance (ISR), adică informații, supraveghere și recunoaștere. În paralel, aliații au anunțat investiții de peste 40 de miliarde de dolari în capabilități anti-dronă în următorii cinci ani și obiectivul de a crește de cinci ori numărul operatorilor de drone pregătiți până la sfârșitul anului 2027.

Proiect vizând îmbunătățirea comunicațiilor

Aceste proiecte sunt cu atât mai importante cu cât vizează exact domeniile strategice în care NATO depinde în prezent în mod disproporționat de Statele Unite: avertizare timpurie și supraveghere aeriană, ISR, realimentare în aer, comunicații spațiale, intelligence sharing, detectarea și urmărirea rachetelor și lovituri de precizie la mare distanță. 

În acest sens, aliații au avansat și proiectul unei constelații militare comune de sateliți pentru îmbunătățirea comunicațiilor, schimbului de informații și urmăririi rachetelor, în timp ce șase state  (Danemarca, Franța, Italia, Norvegia, Turcia și Regatul Unit) au lansat proiectul multinațional NATO pentru Ground-Based Precision Strike Capabilities, destinat explorării unor noi capabilități de lovire de precizie în adâncime, inclusiv noi lansatoare și rachete.

Privite împreună, aceste inițiative indică începutul unei reechilibrări reale a Alianței: aliații europeni investesc tocmai în acei „strategic enablers” ( capabilități critice) fără de care operațiile militare de înaltă intensitate nu pot fi susținute și care, până acum, au fost furnizați în mare măsură de Statele Unite.

O condiție esențială pentru succesul acestei tranziții este coordonarea atentă dintre eventuala reducere a prezenței și contribuției americane în Europa și ritmul în care aliații europeni dobândesc capacitatea de a prelua misiuni, contribuții de forțe, capabilități și responsabilități de leadership. În mod realist, înlocuirea integrală a acestor funcții va necesita timp, probabil între cinci și zece ani în multe domenii. 

De aceea, tranziția trebuie să urmeze un principiu simplu: nicio capabilitate americană critică nu ar trebui retrasă înainte ca o alternativă europeană credibilă și operațională să fie disponibilă. 

Cel mai periculos scenariu ar fi o retragere americană mai rapidă decât capacitatea Europei de a construi ceea ce trebuie să o înlocuiască, deoarece un asemenea decalaj ar crea vulnerabilități directe în postura de descurajare și apărare a NATO, exact tipul de breșă pe care Rusia ar încerca să o exploateze.

În paralel, NATO și Uniunea Europeană vor trebui să găsească o formulă de complementaritate între obiectivul consolidării unei baze industriale europene de apărare, bazată pe ideea de „European preference” sau „Made in Europe”, și conceptul de „Made in NATO” promovat de Secretarul General Mark Rutte, care pune accent pe cooperarea industrială transatlantică și pe producția la nivelul întregii Alianțe. 

Tensiunea potențială este evidentă: europenii doresc să reducă dependențele externe, să păstreze investițiile publice în economia europeană și să dezvolte campioni industriali proprii, în timp ce Statele Unite vor avea interesul ca firmele americane să rămână profund integrate în creșterea masivă a cheltuielilor europene de apărare. Fără reguli clare, această divergență poate genera în viitor fricțiuni între aliați privind criteriile de eligibilitate, accesul la fonduri, cerințele de conținut european și distribuția contractelor.  

Din perpsectiva mea, soluția nu ar trebui să fie alegerea rigidă între „Made in EU” și „Made in NATO”, ci construirea unui model complementar și compatibil: Europa să își consolideze capacitatea industrială proprie și autonomia în domeniile critice, în timp ce cooperarea transatlantică să continue acolo unde interoperabilitatea, tehnologia, viteza de producție și securitatea colectivă o cer.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro