Mâine, 4 iunie, în “Ferma vedetelor” se aleg apele definitiv, pentru că are loc finala şi, prin urmare, desemnarea celui sau celei care va pleca acasă cu premiul de 50.000 de euro. Până atunci, nea Raţă, “mentorul” starurilor cantonate în Cipru încă din iarnă, le dă fermierilor de ocazie un altfel de premiu: o caracterizare scurtă şi, în unele cazuri, acidă. Este părerea lui despre fiecare dintre cei 16 care s-au înhămat la emisiunea de la PRO TV! Despre veterana show-ului, Saveta Bogdan, care nu a făcut prea mulţi purici pe tărâm cipriot, nea Raţă n-a avut de spus decât că e “cea mai mare iubitoare de cafea”, dar a fost mai generos cu vorbele când a venit rândul unuia dintre cei mai puţin iubiţi “fermieri”, Mircea N. Stoian: “A încercat să îşi rezolve problemele cu crucea de pe casă, dar Dumnezeu i-a cam întors spatele”. Anda Ghiţă, soacra luptătorului Ionuţ “Pitbull” Atodiresei, clar n-a fost pe placul lui nea Raţă, care prin caracterizarea scurtă, “N-are două vorbe la un loc”, a făcut-o, deloc voalat, incoerentă. La fel de puţin pare să-i fi plăcut şi Roxana Nemeş, venită la pachet cu restul “piraţilor”: pentru el e “blonda de la fermă!”, o trimitere clară la categoria fetelor luate cel mai des peste picior în bancuri…
Singurul cuplu intrat în fermă i-a făcut o impresie bună lui nea Raţă, dar tot a avut ceva de comentat şi acolo, prin partea… feminină. Despre Marcel Toader ne-a spus că “are habar de viaţa la o fermă”, iar despre Maria Constantin, că îl ia la ochi când e… “veselă”: “Cântă frumos, dar după ce bea o «aghiasmă» se ia de mine”.
Benny Adegbuyi e un “sportiv bun, dar cuminte!”, crede nea Raţă, Paul Ipate – care se zvoneşte că ar fi marele câştigător al show-ului! – este “înţeleptul fermei”, iar Viorel Şipoş, unul dintre primii eliminaţi, “împăciuitorul fermei”.
Miniona Ami, poreclită Pişcoţel, nu are deloc simţul umorului, după părerea lui nea Raţă, care vede în ea “Pişcoţelul căruia îi lipseşte şampania”. În schimb, Octavian Strunilă are să le dea şi altora: e “omul-orchestră”, mereu pus pe cântat şi pe distracţie!
Sorana-Darclée are “1.000 de decibeli. Cu gura mare, a reuşit să se plimbe cel mai tare!” – iată o caracterizare care nu mai are nevoie de completări. La fel precum cea făcută lui Vasile Calofir: “Cu adevărat actorul cu 1.000 de chipuri!”.
Pe Denis Ştefan, nea Raţă îl vede “Făt-Frumos pe cal, alb sau negru, depinde de caz”. Iar în ce le priveşte pe Lili Sandu şi Elena Lasconi, ele vor rămâne mereu pentru fermierul-şef “fata cu zengul” (nea Raţă poceşte termenul “zen”, spunându-i zeng – n.r.), respectiv “fata cu morcovii” – trimitere la faptul că de fiecare dată când îl vede, Elena îi cere morcovi…
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/06/ferma-vedetelor_vedete-620x561.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_60d845a97af9e6cbcd088faba65879fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6285e2444d2f8049b19e2b7e119d0946.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_def53d6b93e339aaa215b16a9bccb621.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7c407a59822c1a85e9cefadd454f8500.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f123ff0b3e6e9fa134344f2facff75c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bcac34d5c4739deefe08945566a79139.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_4593cb7e1bcbdb6481b5823c7e04809b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d907f9232c014b7c23fefd5fe2d44f7c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_58ef3bf9a644a46cb395c45ab83c1c3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_ae356a6825598031981d15f258b7c2c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4d8ed27ab810754cac742413182e308c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_dea2a7460a5bfd0b5a406453007aeb66.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3389d9d2cf2b469e6ab46aff3ef60c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5dacf3edf24b1d45ec6ef615b0e55810.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_2af6aed466af5f0891ebc3d160269896.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7f0eabcb78392c5f745a0dbf7c0a001f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_5fe09bf80c4655e6e20dd768830dbeae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_91a1d1b47025798b265b5edfde1a47fa.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2016/06/04-Nea-Rata-se-muta-in-ferma.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_59ef1d81e01efdeb9f27dec26912e095.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_993e915f975d822ea95296d231b1d48b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/galerie-robesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/catalin-netcu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/satoshi-republica-moldova-eurovision-2026-3-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/reprezentantul-israelului-a-urcat-pe-scena-eurovision-2026-4-1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_3a1a20f44ba8e8103bb43ba4df0cdc56.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dc94c9bfc034e06195bbd6e822f7adf7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/irineu-darau.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bancnote-dolari-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/mv-hondius-nava-de-croaziera-cu-focarul-de-hantavirus.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/spitalul-de-boli-infectioase-din-craiova.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/diabet-pompe-insulina-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/spital-regional-cluj.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-tacamurile-de-inox-prind-puncte-de-rugina-in-masina-de-spalat-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/burete-de-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tillandsia-planta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-inseamna-cand-visezi-zid.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/autostrada.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tir-uri-parcate-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/trenuri-noi-arf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/masina-oprita-de-politisti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/curs-leu--foto-dumitru-angelescu.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cluj-romania-scaled-e1776156452203.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-dinal-trump-board-of-peace-sua--foto-facebook-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/consiliul-concurentei-banner-cladire.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.