Viaţa de bucătar nu-i deloc uşoară, ne-a dezvăluit Adrian Hădean: «M-am ars mult, m-am tăiat des, sunt plin de urme de cuţit»

Libertatea: E adevărat că ai făcut prima tocăniţă la 7 ani, iar la 9 ai fost pe punctul de a incendia casa cu bomboane de zahăr ars? Au fost primii paşi în bucătărie? Adrian Hădean: E corect. Am început să gătesc de mic, de foarte mic, dar primii paşi într-o bucătărie profesionistă i-am făcut la 19 ani, într-un restaurant-pizzerie din Baia Mare. Câţi ani ai “ucenicit” şi ce lucrurile te-au marcat în perioada aceea? Nu m-a marcat nimic, mi-am făcut lecţiile şi am trecut mai departe. Încă le fac. În meseria asta, când ai terminat de învăţat, ai terminat de trăit. Câţi ani am ucenicit nu-i relevant. Am muncit mult, m-am ars mult, m-am tăiat des, sunt plin de urme de cuţit şi de fier fierbinte, am gătit mult, bine, prost, repede, încet, am lucrat luni în şir schimburi duble. Am fost şef de bucătărie la 24 de ani şi cu­ră­ţător de legume la 30. Eşti implicat într-o mulţime de proiecte. Cum te împarţi între ele şi familie? Caut să-mi petrec cât mai mult timp cu familia mea, dar încerc să nu neglijez celelalte aspecte ale vieţii mele. Eu nu cred în viaţa trăită într-un sacrificiu nesolicitat, ci în viaţa trăită cu bucurie. Dacă faci orice cu bucurie, constaţi că ai folosit bine timpul pe care l-ai avut la dispo­ziţie. E greu când ai şi filmări la “MasterChef”? Da, perioada de filmare e una dificilă, zilele sunt lungi, îmi văd copilul şi soţia doar dimineaţa devreme şi târziu în noapte, când ei dorm, dar lucrul acesta e valabil şi pentru restul echipei. Asta înseamnă să realizezi o astfel de emisiune, e un lucru asumat şi nu-i cazul să ne plângem. Soţia ta, Sonia, lucrează în comunicare. Se ocupă şi de tine la acest capitol? Se ocupă de mine la toate capitolele. Şi coordonează echipa care are grijă de o parte importantă a proiectelor mele. Îmi uşurează viaţa destul de mult. Aveţi un băieţel de un an şi jumătate. Vă mai doriţi copii? Da, mai vrem. Nu ni se pa­re că-i un efort co­vârşitor să creşti un copil. Ne descurcăm bine, avem o bonă care ne ajută şi care stă cu micuţul cât lipsim noi, dar încercăm să ne organizăm în aşa fel încât să petrecem cât mai mult timp cu el. Sunt rare zilele în care nu luăm micul dejun împreună şi serile în care nu-l ducem amândoi la culcare. De multe ori, în deplasările mele, familia mă însoţeşte şi descoperim locuri şi lucruri noi împreună.